Mihai Bădică , tatăl lui Vlăduţ, cunoscut cândva blogosferei ca “băieţel Bădică”, a început în Caţavencu un foileton despre viaţa sa de părinte în concediu de paternitate:
Am avut nevoie de câteva luni de dureroase umilințe și de un traumatizant travaliu introspectiv, până să mă transform dintr-un bărbat serios într-o mamă sensibilă, dedicată 100% copilului.
Cu siguranță, nu am să uit prima zi de tată în care am rămas singur cu copilul. M-am trezit odihnit și mulțumit de ce visasem, cu un puternic sentiment de duminică și cu chef să citesc ceva la cafea. Nu mică mi-a fost uimirea când am descoperit că cel mic demontase, într-o liniște desăvârșită, jumătate din tastatura laptopului, după care dăduse cu cremă de ghete pe display. Nu încăpea îndoială asupra vinovatului, iar eu intrasem într-o stare vecină cu nebunia, mintea mea dorind pedepsirea imediată a copilului, dar și a mamei iresponsabile, care îl abandonase cu bona bărboasă și mahmură, care eram. Nu am apucat să deschid gura să-l cert, că mi-a tăiat-o prompt și s-a pus pe urlat.
Și așa, m-am trezit singur pentru următorul an din viața mea, în fața unui dictator în miniatură, blond și monstruos, care răcnea monosilabic la mine.
:: citiţi toată povestea pe catavencu.ro
în poză e mihai?
Grea meseria de mămică! Apropo Bucurenci, tu pe când un junior?
Cred totusi ca suferinta provocata de micul dictator este in fapt fericirea maxima.Poate ca este greu dar priveste: Esti atat de mandru de asta incat nu ai rezistat sa nu o scrii pe blog. Gresesc?
Delicios!
Mişto să citim şi despre cum experimentează partea cealaltă a baricadei procesul parental.
Ha! Si ala e primu’ doar… la noi primul este distrus la al doilea se scrie cu tastatura usb… deci da, cunoastem… si ce-o sa urmeze!
Cunosc 😀
M-ar interesa unde gasesc continuarea 🙂
Merci !
Ha! Si ala e primu’ doar… la noi primul este distrus la al doilea se scrie cu tastatura usb…
foarte plastica prezentarea. Mor de ras. Parca vizualizez scena. Cand copilul meu era foarte cuminte si nu il auzea nimeni, stiam ca e o problema undeva, ca “lucreaza” foarte preocupat. Ca sa avem contact cu el il intrebam mereu:” unde esti, ce faci”?