Nu multă lume ştie că ai mei sunt o familie de chimişti. Bunicul şi bunica din partea mamei au fost ingineri chimişti. El a fost conferenţiar la Institutul Politehnic din Iaşi, iar ea a predat chimie textilă la Grupul Şcolar al Ministerului Industriei Uşoare (astăzi “Nichita Stănescu”), unde a fost şi director înainte de pensionare. Au scris împreună câteva cărţi de chimie textilă pe care le-am găsit incluse şi astăzi în bibliografiile unor concursuri de specialitate. Mama e de-o viaţă cercetător biochimist la Cantacuzino, iar tata a fost până acum câţiva ani lector la Facultatea de Chimie a Universităţii din Bucureşti. În acest peisaj monoton, doar unul dintre unchii paterni, absolvent al Facultăţii de Fizică, făcea notă discordantă.
Evident, eu şi cu sora mea am fost îndoctrinaţi de mici şi pregătiţi pentru o carieră strălucită de chimişti. Mie chiar mi-a plăcut o vreme, Siminei cred că mai puţin, dar asta trebuie s-o întrebaţi pe ea. Pe mine pasiunea m-a mânat într-a noua până la Olimpiada Naţională de Chimie, unde am luat Premiul II. Dar apoi am descoperit Fizica şi apoi Filosofia, aşa că, atunci când mi-am ales facultatea, am abandonat tradiţia familiei. Simina trebuia să dea la Biochimie până la jumătatea clasei a XII-a, când s-a hotărât subit să facă ceva mai interesant, Istorie. Spre deosebire de mine, care n-am terminat Filosofie, ci Istoria Artei, ea a fost mai consecventă, aşa că lucrează şi astăzi ca cercetător istoric.
V-am spus toată povestea asta ca să vă fac părtaşi la surpriza pe care am avut-o împreună cu soru-mea duminica asta când Vlăduţ, nepotul meu, s-a apucat să construiască sub ochii noştri, dar nestârnit de nimeni, dintr-o jumătate de ceapă, scobitori şi câteva corcoduşe, nişte structuri care mie şi Siminei ne-au adus imediat aminte de structurile moleculare din manualele de chimie. Vlăduţ nu s-a încurcat cu ceva simplu, ca oxigenul sau azotul, ci a trecut direct la molecula de amoniac. Dovadă că tradiţia familiei nu este în pericol.
Tatăl lui Vlăduţ a fost vizibil emoţionat când l-am anunţat că fiul lui se va face chimist, mai ales că asta nu exclude cariera pe care i-am prezis-o deja. Aşa că a plecat intempestiv la concertul ACDC ca să le spună vestea cea bună şi prietenilor lui.
Poate au ajuns la gradinita la lectia despre structura moleculara. Cine stie? Nici grupa mica nu mai e ce-a fost. Multumim pentru post, oricum. Altminteri trebuia sa ne laudam (iar) singuri si oricat ne-ar placea lauda de sine asta pare chiar cusuta cu ata alba!
s-a nascut un nou savant de renume mondial, e clar:)
La cât de multe încercări, bravo lui că a început de foarte mic:))
Are toate șansele să-și aleagă “drumul potrivit”!
Felicitări, Vladuț!
imi imaginez ce mandru-i tatal ;))
Frumos nepotel ai !! Si pe langa asta, e intelectual de mic… 🙂
Frumos. mai ales un copilas micut, sa iti faca o bucurie, cand crezi ca unele lucruri se starpesc, nu din vointa ci dim simtiri, e frumos 🙂 frumos istoric si in familia dumneaovastra.
Pasiunile incep de la varste fragede, asa ca ,la mai mare..
Sa iti fie rusine! Ai stricat traditia familiei. Nu stiu cum nu ai fost desfiat. Nu de alta dar si eu am facut la fel 🙂 Si inca mai trag de pe urma deciziei mele..
Piratii stiau.
Concluzii:
1. Intre amoniac si amoniu diferenta e de …o corcodusa.
2. Educatia anteprescolara produce efecte, spre bucuria d-lui Miclea.
3. Copiii se exprima simbolic ca sa inteleaga si adultii.
Explicatii:
1. Vladut era duminica dimineata la noi si culegea de zor corcoduse si prune cazute din pom. Asa ca i-am facut turul gradinii, aratindu-i si marul cu mere,parul cu pere, caisul cu caise. In lumina acestor dezvaluiri, s-ar putea ca el sa fi experimentat re-creatia arborelui. Nu aruncati materialul experimental. Saptamina viitoare o sa intrebe daca s-a(u) copt.
Avertismente:
1. La ultimele vizite a tot facut experimente cu flori: le rupe petalele si le arunca intr-un vas cu apa (unde plutesc). Sa nu va speriati daca o sa strige asa din senin : Eeevlika!
2. Copiii sunt curiosi din fire si nu pot fi dusi de nas, exploreaza lumea din jur si experimenteaza singuri. Numai adultii prefera sa invete din carti si cred tot ce se spune acolo.
3. De aceea s-a inventat scoala pentru copii, ca sa ii dezvete de aceste apucaturi periculoase.