Chiar înaintea plecării de la Sibiu la Cluj, am văzut un spectacol vrăjit, Oraşul cu un singur locuitor, scris de Matei Vişniec şi interpretat de Compagnie de la Gare. Un actor şi doi muzicieni au pus în scenă un volum de poezii ale scriitorului, într-un maraton sincretic care mi-a adus aminte de spectacolele Adei Milea cu Alexander Bălănescu.

Cu două zile înainte, văzusem pentru prima dată Sexul femeii ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia, tot de Matei Vişniec. Interpretarea nu m-a convins, dar această scădere n-a reuşit să pună în umbră un text emoţionant care m-a ţinut în priză până la sfârşitul spectacolului.

Recunosc că nu mai citisem nimic scris de d-l Vişniec şi nu mai văzusem niciun text de-ale domniei sale pus în scenă. La Sibiu mi-am dat seama ce pierdeam ignorând acest scriitor excepţional.

M-am bucurat să-mi acopăr această lacună şi am “furat” câteva dintre poeziile Oraşului cu un singur locuitor:

Bum, glontele lui Cesare Pavese

Pe data de 21 ianuarie mă gândeam
la Ludovic al XVI-lea şi, bluf,
capul mare al regelui căzu
la picioarele mele
tot aşa în ziua de 28 august mă gândeam
la Cesare Pavese şi, bum,
glontele lui Cesare Pavese trecu prin tâmpla
lui Cesare Pavese

sunt un om rău, dacă mă gândesc la iarbă
ucigaşul apare în faţa mea şi îşi şterge
cuţitul de ucigaş în iarbă
dacă mă gândesc la cer şarpele iese
imediat din mare şi începe să zboare

eu mă întristez de toate acestea
şi nu mă mai gândesc la nimic
şi atunci cu urlet
începe să se nască nimicul
şi să urce din adâncul lucrurilor

Femeia uriaşă

Eram singuri pe insula cea pustie
eu şi femeia uriaşă

dimineaţa, în pădurea tăcută
vânam câte o pasăre gânditoare
femeia uriaşă punea capcane
pentru peştele prost şi gras

la prânz aprindeam focul
şi prăjeam carnea dezgolită
ne întindeam sub arborele visător
şi priveam cerul burduşit cu planeţi

doar spre seară, Doamne, spre seară
ochiul femeii uriaşe începea să se rotească
ţintuindu-mă tot mai adânc iar degetele ei
se clătinau prin aer şi vocea ei se auzea
dezmierdându-mă
pe deasupra acelor ape

M-am uitat în buzunarele mele

M-am uitat în buzunarele mele: nimic
m-am uitat în jur am desfăcut larg palmele: nimic
m-am gândit mai adânc, m-am concentrat
cu ochii închişi: nimic

am alergat acasă şi mi-am deschis
dulapurile şi sertarele
am răscolit prin hârtiile mele şi
toate cărţile mi le-am deschis la aceeaşi
pagină: nimic

am izbit cu pumnul în peretele alb
şi rând pe rând toţi pereţii oraşului
s-au prăbuşit ca nişte cărţi de joc
am trecut printre trupurile lor strivite
am privit în ochii lor:
nimic

Tags: compagnie de la gare, festivalul international de teatru de la sibiu, fits, matei visniec, poezie, teatru