Le petit mot

Generalul Stanley McChrystal, comandantul forţelor SUA şi NATO în Afganistan, a fost destituit joi de preşedintele Obama după ce, într-un articol publicat de revista Rolling Stone, au apărut comentariile lipsite de curtoazie pe care generalul şi echipa sa le-au făcut la adresa preşedintelui, a vicepreşedintelui şi a ambasadorului din Kabul. Obama a luat această decizie pentru a reafirma “autoritatea civilă asupra forţelor armate”, una dintre pietrele de temelie ale democraţiei americane.

Financial Times scria vinerea trecută:

The president surely considered the general’s highly-regarded skills as a soldier and the fact that the current counter-insurgency strategy in Afghanistan is of his devising.

But no officer, however distinguished, is indispensable. It is dangerous to suggest otherwise.

Dincolo de discuţia legată de efectele în plan militar ale înlocuirii generalului McChrystal cu unul dintre prietenii şi susţinătorii săi din Washington, generalul Petraeus, mi s-a părut ilustrativă povestea pentru relaţia problematică pe care foarte mulţi dintre lideri încă o au cu presa.

Jurnalistul de la Rolling Stone, care realiza un profil despre generalul McChrystal, a fost primit în anturajul acestuia, iar toţi cei cu care s-a întâlnit erau la curent cu faptul că acesta se documenta în vederea scrierii unui articol. Într-o astfel de situaţie, nu există off the record. Este incredibil că un om atât de talentat şi oamenii lui au putut face o greşeală atât de prostească.

Tot zilele acestea, un alt lider, preşedintele BP, compania responsabilă de cel mai mare dezastru de mediu din istoria SUA, face un spectacol jalnic în relaţia cu media, plin de declaraţii şi gesturi neinspirate, cum a fost petrecerea unui weekend pe yacht cu familia în condiţiile în care deversarea de petrol în ocean nu a fost oprită.

Pentru mine e halucinant faptul că nişte oameni pot ajunge în funcţii atât de înalte fără să înţeleagă cum funcţionează presa şi opinia publică şi fără să-şi dezvolte cu adevărat abilitatea de a comunica cu mass-media. Cred că există un fel de frică de jurnalişti, întreţinută de nişte imagini stereotipizate, care-i face pe aceşti oameni să vrea să stea cât mai departe de presă. Până când o criză îi obligă să ia contact cu ea şi descoperă, ce să vezi, că sunt nepregătiţi…

  1. Sau tot Tony Hayward, BP CEO, care a zis “I can’t wait to get my life back.”

    Sau presedintele BP, Carl-Henric Svanberg, care a spus foarte nonsalant la televizor “We care about the small people.” In care “the small people” erau cei afectati de deversarea de petrol din Golful Mexic.

    http://news.yahoo.com/s/ap/20100616/ap_on_bi_ge/us_bp_small_people_4

    Oamenii astia au impresia ca sint mai presus de toti si nu-i poate atinge nimic.

    Intre timp, McChrystal s-a retras din armata. O cariera militara de exceptie terminata din cauza arogantei.

Leave a Reply