Am luat cina cu un prieten care a plecat acum un an din ţară şi care locuieşte la Londra. Pe terasa restaurantului DaDa sunt câteva mese, înşirate una după alta şi separate de câte un măslin mare şi frumos. Chiar şi în absenţa copacului, tot ar fi o distanţă de un metru şi jumătate – doi metri între mese.
La masa alăturată, în capătul opus mesei noastre, un bărbat jovial întreţinea patru frumoase şi elegante ascultătoare. Le făcea conversaţie, le spunea anecdote, le interpreta poveşti. Era un bun vorbitor şi povestitor: narcisic, domina cel mai adesea conversaţia, dar fără a-şi neglija interlocutoarele; cabotin, punea în scenă roluri şi voci diverse pentru a-şi reda cât mai spectaculos poveştile.
Nu, nu am obiceiul de a trage cu urechea la ce se discută la mesele vecine. Şi atunci cum de ştiu toate astea? Pentru că omul nostru vorbea tare. Atât de tare, încât devenea imposibil să te faci că nu-l auzi şi să-ţi vezi de conversaţia ta.
“Păi stai că tu nu-l ştii pe ta-su şi pe fra-su din Algeria…”, a lămurit-o la un moment dat pe una dintre ascultătoarele sale care nu râdea la fel de tare ca prietenele ei. “Dar nici noi nu-l ştim pe ta-su şi nici pe fra-su şi n-am fost niciodată în Algeria”, am vrut să intervin eu, dar buna cuviinţă m-a sfătuit să nu observ cu voce tare lipsa de bună cuviinţă a histrionului de la masa vecină.
Nu e prima dată când mă expasperează faptul nu ştim să ne controlăm emisia vocală până la nivelul la care să nu-i tulburăm pe cei din jurul nostru. Mi se întâmplă frecvent să fiu făcut părtaş, fără voia mea, la o conversaţie străină în locuri în care lumea vine să-şi limpezească mintea, nu să şi-o încarce inutil: la restaurant, în parcuri, pe plajă.
Nicăieri în Europa n-am mai întâlnit meteahna asta. Nici măcar în temperamentala şi guraliva Italie. Poate nu m-am plimbat eu destul. Voi ce părere aveţi?
Spain is the place to go. Spaniolii sunt foarte gălăgioşi şi în plus vorbesc non-stop, e foarte obositor să-i ai în preajmă, mai ales pentru că nici nu par să-şi dea seama că fac ceva greşit…
am fost in vro 2 locuri prin Europa si de cele mai multe ori spaniolii ne-au depasit la decibeli, plus ca nu i-am vazut sa circule decat in haita, cu catel, purcel.
“training-ul” incepe inca de la primele iesiri cu copilul in parc. mamele urla isteric la copii isterici… probabil ca cu cat faci educatie la volum mai mare, cu atat o faci mai bine.
Cred ca tot vanitatea, asa cum spuneam aici http://www.yourway.ro/2010/07/20/puncte-forte/, sustine si acest comportamament daunator imaginii romanului. Sigur, nu suntem singurii, dar asta nu inseamna ca nu deranjeaza:)
Anul asta cand am fost in Germania, am tot umblat prin orasele mici si discrete, si deja ma simteam aiurea pentru cat de tare suna mobilul meu – pus pe foarte tare ca sa-l auda cineva si in zarva romaneasca – asa ca l-am pus pe minim…
Si grecii sunt f galagiosi.
Acolo la ei se armonizeaza tonurile ridicate ale tuturor pe la terase, de ex, si se formeaza un zumzet constant, insa sa vezi cand pleaca in lume… :-)))))))
Apropo de asta, o reclama mai veche la Aegean Airlines in Londra.. 😛
http://www.youtube.com/watch?v=NdEQVcClPoc
Dragos, e simplu sa scrii pe blog insa ar fi fost mai simplu sa iti fi expus parerea si celui care te-a deranjat. Eu cred ca e vorba de buna cuviinta sa te fi dus politicos sa il rogi sa keep his voice down. Nu e rusine sa te deranjeze ceva si nici lipsa de respect sa iti expui parerea. E dreptul tau. Personal eu consider ca ai procedat gresit si ar fi fost mai sanatos sa fi dealt with the situation in a polite and mannerate way.
Iar eu cred ca in momentul in care afirmi ca el a gresit (punand in cumpana intregul sau sistem de valori) nu este posibil sa mai existe speranta unei viitoare comunicari intre voi.
Si repeta te rog in romana ultima fraza, ca unii au facut la scoala rusa, chineza si alte limbi de circulatie internationala.:)
P.S. Iar ca sa intelegi, iti spun doar ca abordarea CORECTA putea sa fie urmatoarea:
“Iti inteleg (daca chiar intelegi) comportamentul in respectiva situatie. Dar eu unul as fi procedat altfel… etc”
Este posibil ca galagiosul sa fi suferit in viata intima de o asuprire emotionala crunta (din partea mamei, iubitei sau sotiei), nereusind niciodata sa aiba ultimul cuvant, sau, in cazul in care izbuteste sa emita un comentariu, acesta sa fie complet ignorat. In societate, la descoperirea celor 3 gasculite, raportul de forte s-a inversat, sclavul devenind pentru un timp dictator.
Pe de alta parte, este posibil sa ma insel. Peace out!
In Romania poti convinge prin tonalitatea vorbirii chiar daca argumentele si logica iti sunt potrivnice.
Problema nu este lipsa bunului simt al multor oameni ci lipsa “anticorpilor” pentru a elimina badaranismul atunci cand apare el.
Am avut o experienta asemanatoare saptamana trecuta cand calatoream impreuna cu sotul pe ruta Iasi-Botosani intr-un microbuz.In spatele nostru si pe scaunul de langa mine stateau o doamna si doua fete, cea mai galagioasa fiind fata de langa mine. Nici nu stii cate am putut afla cu totii timp de o ora si jumatate. Dupa multe priviri si chiar mai multe gropi si damburi m-a obisnuit cu ideea de a nu-mi mai auzi propriile ganduri. Chiar atunci, cand se ajunsese deja la cheful din camin cu teologii, din anul doi de facultate, cineva a intrerupt-o pe domnisoara care vroia sa ne mai povesteasca despre excursia si bauta de la Rarau.Salvarea a venit cineva anuntand-o politicos ca nu prea vrem sa stim detalii si ne-am bucurat de liniste si de vibromasajul produs de trecerea microbuzului prin gropi si damburi(timp de inca o ora:D)
Eu una m-am trezit vorbind foarte tare prin casa si stiu si de ce! Sunt profesoara iar la scoala, imi pare rau s-o spun dar de cele mai multe ori incercam sa vorbim mai tare decat elevii ( e si o problema clasele sunt foarte mari iar elevii foarte multi 32-28 ). Uneori umbland pe coridor am vrut sa vad daca si altii fac la fel si da mi-au confirmat si colegele mele asta. Acasa la mine de cand ma stiu s-a vorbit tare, tatal inginer fiind a lucrat toata viata in hala cu zgomot infernal, iar mama, surpriza, tot inginera la fel. Asa ca am fost o familie zgomotoasa. De curand dupa aniste analize de rutina am descoperit ca sotul are un auz foaret bine dezvoltat (extrem de fin) asa ca acum la noi in casa muzica se aude in surdina, meciurile cu sonorul aproape minim. Doar eu cand vin direct de la scoala ce mai rup linistea. Mereu ma controlez in public sa nu vorbesc prea tare!..Aaa intr-adevar grecii vorbesc foarte tare, cat am stat acolo mereu aveam impresia ca tipa la mine.
In USA nu ai sa gasesti liniste in restaurante, probabil in foarte putine din acestea si la orele cand nu sunt pline. Este un zumzet constant, nimanui nu ii pasa de faptul ca vecinii de masa le aud conversatiile elevate sau nu.
Eu una am avut un soc in acest sens.Insa m-am obisnuit dupa o vreme. Ideea e ca mi se pare de bun simt sa ne uitam in jur si sa aplicam regulile locale: When in Rome….
Cum in Romania se vorbeste incet in restaurant mi se pare ca domnul cu pricina vroia sa epateze nu numai in fata duducilor de la masa lui si nepasandu-i de regula locului.
Salutare,
Foarte haioase mi se pare si discutile telefonice purtate cu volumul la maxim. O experienta personala in autocar: un individ la vreo 30 de ani ii facea educatie surorii ramasa acasa…despre viata sexuala, relatii, etc.
Eu vorbesc tare deoarece acum 3 saptamani si cateva zile m-am trezit cu urechea infundata, numai auzeam practic nimic cu urechea stanga. Am crezut ca sunt pur si simplu dopuri dinalea dar nu am avut norocul ala, am o deviatie de sept si trebuie sa ma operez pentru ca mi-a afectat auzul.
Buna Dragos,
Romanii nu sunt singurii cu astfel de metehne. Si in Franta mi s-a intamplat sa am astfel de experiente zgomotoase. In aroganta lor inascuta, francezilor tare le place sa fie remarcati, si atunci unii dintre ei vorbesc destul de tare. Ce este drept, nu atat de tare ca in SUA. Chiar imi amintesc ca am intrat intr-un restaurant (nu dintre cele foarte selecte, dar nici dintre cele “populare”) din NYC cu o prietena cu care aveam foarte multe de vorbit si, dupa 5 minute de incercari de a ne adapta simtul auditiv, de a vorbi mai tare si multe alte strategii, a trebuit sa iesim pentru ca nu ne puteam auzi una pe alta:) Cat despre spanioli, pot sa spun ca umbla mereu in grup si se comporta, intr-adevar, ca si cand nimeni si nimic altceva nu ar fi in jurul lor (prezenta lor este izbitoare mai ales cand ii vezi ca turisti prin vreo alta tara).
dragule, spania e locul unde oamenii sunt foarte galagiosi.
mie nu-mi pare rau de astfel de lucruri, fara ele nu am fi avut acum minunatele randuri asternute de caragiale, pentru ca stii doar ca avea obiceiul sa se aseze in locuri cu vizibilitate buna, din cafenele de renume sau bombe ieftine ce duhneau a alcool, de unde observa comportamentul diversilor indivizi. personal simt o placere vinovata de fiecare data cand sunt intr-un loc aglomerat sa descopar si sa cunosc cat mai multe tipuri de oameni…..si uneori ma amuza istorioarele auzite fara voia mea….acesta este farmecul pitoresc al sangelui latin…
locuiesc de 4 ani in Creta si tot nu m-am obisnuit cu felul lor de a fi; prima data can l-am auzit pe sotul meu vbind cu un grec l-am intrebat f mirata
de ce a tipat la tine?”:P
si culmea intr-o zi pe autocar erau niste americani -probabil din sud dupa accent dar care acopereau zumzetul grecilor :)( bine, erau si mai putini)
asa ca nu suntem singurii -dar tot av
locuiesc de 4 ani in Creta si tot nu m-am obisnuit cu felul lor de a fi; prima data can l-am auzit pe sotul meu vbind cu un grec l-am intrebat f mirata
de ce a tipat la tine?”:P
si culmea intr-o zi pe autocar erau niste americani -probabil din sud dupa accent dar care acopereau zumzetul grecilor :)( bine, erau si mai putini)
asa ca nu suntem singurii -dar tot aveai dreptul sa il rogi pe cutarescu sa dea volumul mai mic;
Un proverb arab: ” Potcoava clampane doar atunci cand are o potcoava lipsa !” Tot asa clampanim si noi cand ne simtim deposedati de tot ce-i “al nostru”. Cred ca mai avem putin si o sa urlam unii la altii ca apucatii !!!
Potcoava clampane cind ii lipseste o caia. Scuze !
Nu stiu daca tine de vreo natie anume badarania, ca altfel nu pot sa cataloghez asemenea manifestari.
Buna Dragos,
Subiectul “de ce vorbim asa de tare” cred ca este unul foarte real in zilele pe care le traim cu totii. De aceea am ales sa ma opresc aici pe blogul tau si sa las un comentariu.
Pentru inceput, ca sa vorbesc “pe limba” ta si sa fiu scurta, cred ca ar trebui sa fim mai ingaduitori unii cu altii. Am intalnit oameni care au timbru vocal foarte pronuntat dar care exprima lucruri valoroase in contexte diferite.
Deci opinia mea personala este ca nu conteaza cat de tare spui ceva (desi eleganta in comunicare necesita o anume nuanta a vocii), ci conteaza cu adevarat CE EXPRIMI. (ca si ce inspiri by the way -facand o paralele la campania mai mult verde)
Toate bune,
vorbim asa de tare, deoarece nu mai stim sa ii ascultam really pe cei din jur. pentru ca daca tipam, credem ca putem fi auziti mai bine. pentru ca bunele maniere se pierd pe drumul cotidianului. pentru ca tacerea este privita ca un dusman, nu ca un aliat. Pentru ca vorba trebuie sa doara, nu sa atinga frumos.
Cred ca multi dintre noi au parte de experiente similare cu a ta. Eu una, de fiecare data cand mi se intampla, ma gandesc la japonezi si devin cate un pic mai adepta a felului lor de a fi. Noi l-am numi “exagerat de politicos”. Ma gandesc la felul in care isi ascund reactiile si emotiile in public si la cat de necioplit le-ar fi parut individul despre care povestesti (sau cei pe care ii suportam fiecare din noi).
Cel mai tare imi staruie in minte o fraza din Shogun, (o reproduc fara pretentii de mot-a-mot): “Si ne numesc (nota: occidentalii cuceritori) pe noi barbari si necivilizati”