După ce am ajuns de la Rânca la Obârşia Lotrului pe Transalpină, am mers pe şoseaua care desparte Munţii Latoriţei de Munţii Lotrului, mărgineşte o salbă de lacuri de acumulare şi ajunge până pe Valea Oltului, la Călimăneşti. Dar am simţit că aş fi nedreptăţit Hilux-ul dacă această ultimă porţiune ar fi rămas atât de facilă. Aşa că după ce am lăsat în urmă Lacul Vidra şi comuna Voineasa, am cotit spre Ciungetu cu gând să trecem din nou pieptiş munţii.
După Ciungetu, şoseau traversează Cheile Latoriţei şi urcă spre lacul de acumulare Petrimanu. Asfaltul turnat probabil acum mai bine de 50 de ani face drumul o adevărată cursă cu obstacole, dar peisajul de piatră, muşchi şi apă face să merite deranjul. După lacul Petrimanu, traseul urcă pieptiş spre Curmătura Olteţului. Mai mulţi localnici ne avertizează că drumul este foarte rău. Descoperim curând că nu exageraseră cu nimic. Pentru ca tabloul să fie complet, odată cu urcuşul începe şi ploaia. “Drumul” seamănă mai mult cu o albie noroioasă plină de bolovani. Strâng din dinţi şi îmi zic “ai vrut off road, poftim off road!”. Răsuflu uşurat când ajungem în pas, la 1615 m. Dar aventura nu se opreşte aici.
În Curmătură dăm peste un cioban pe care-l întrebăm dacă suntem pe drumul cel bun spre Polovragi.
“Drumu-i bun, numa’ să fie şi podurile gata…”
ne răspunde el sibilinic. Însistăm şi aflăm că “se lucrează” la poduri.
“Dacă le-or fi dat drumu, oţi putea trece. Dacă nu…”
Mă gândesc cu groază la ce ar însemna să o iau la vale pe hula pe care tocmai am urcat. Exclus! Pornim înainte. Prin apă, dacă nu se poate pe pod. O luăm tot la vale, dar parcă mai blând. Curând, însă, ploaia devine torenţială, iar drumul se transformă în tobogan. Hilux-ul rezistă.
Pe aici nu se trece
După coborârea cu bucluc, ajungem în Cheile Olteţului. Panta s-a domolit, bolovanii au dispărut, pare că am lăsat greul în urma noastră. Dar nu e aşa…
Nu mergem mult când, deodată, ne întâlnim cu trei piloni de metal împlântaţi în mijlocul drumului. Dar nu oricum, ci fiecare în mica lui groapă de beton. Mă dau jos şi studiez problema. Când pun mâna pe cel din mijloc, constat că nu se ţine prea bine. Altcineva l-a mai scos înaintea mea. Îl scot şi eu, trec “bariera”, îl pun la loc şi mă opresc să fac o poză. Pe spatele maşinii scrie “De neoprit”. Nu se putea găsi un slogan mai bun.
După vreun kilometru, rezolvăm şi misterul stâlpilor când întâlnim primul pod proaspăt betonat. M-am gândit o fracţiune de secundă să fac cale întoarsă, apoi mi-a sărit ţandăra. Cum e posibil să nu pui un afiş mare la Ciungetu în care să anunţi că drumul e închis circulaţiei!? De altfel, nu suntem singurii care am aflat prea târziu că se lucrează la poduri. În betonul proaspăt, roţile precedente au lăsat urme de neşters. Noi suntem chiar norocoşi: între timp betonul s-a întărit. Dar asta nu ne scuteşte de emoţii înaintea fiecărui pod: ţine? nu ţine? Abia la ultimul aud pasta terciuindu-se sub greutatea vehiculului. Îmi pare rău de munca oamenilor şi de prostia nesfârşită a şefului de lucrări…
Înspre peştera Polovragi, Olteţul a tăiat în munte un peisaj carstic demn de o scenografie SF. În lumina înserării, pereţii concavi care mărginesc drumul căpătă pe alocuri accente lugubre. Deja mi s-a făcut puţin dor de asfalt.
Când ajungem la mănăstirea Polovragi, o măicuţă ne face cu mâna din livadă, o binecuvântare tonică după o aventură de neuitat. La Bucureşti parchez la 2 noaptea, frânt de oboseală, dar cu sufletul încărcat de culori, de lumini şi de umbre.
huh, aproape că se simt răcoarea şi aerul curat numai privind pozele…
ce-i drept, avem o ţară frumoasă, chiar dacă numele localităţilor nu-s prea “de export” (chiar mi-ar plăcea să-i aud pe englezi, de exemplu, chinuindu-se să pronunţe corect “Cheile Latoriţei”)
la episodul cu stâlpii…dacă ai fi avut încredere că n-au fost puşi în mod abuziv, ci dintr-un motiv bine întemeiat şi chiar pragmatic, ar fi lipsit doar explicaţia prezenţei lor acolo. de curiozitate doar, ce făceai dacă nu se puteau scoate stâlpii? toată faza sună cam aşa: numai puţin, să trec şi eu, şi-apoi puteţi să-i betonaţi bine…
@kates, problema nu e că nu exista o explicaţie lângă stâlii respectivi. problema este că explicaţia lipsea la intrarea pe Cheile Latoriţei, adică înainte de a parcurge 50 de kilometri de drum extrem de dificil şi de a trece munţii la 1600 de metri pentru a afla că trebuie să faci cale întoarsă.
daca lângă stâlpi ar fi fost un panou cu o explicaţie articulată, asta n-ar fi schimbat, din punctul meu de vedere, cu nimic lucrurile. mi s-ar fi părut la fel de stupid şi de lipsit de respect faţă de cei care circulă pe aceste drumuri şi pentru care, de fapt, se şi execută aceste lucrări de reamenajare.
şi, ca să-ţi răspund la întrebare, dacă n-aş fi putut scoate stâlpul, aş fi încercat să-l tai sau aş fi ieşit puţin cu Hilux-ul în decor. în orice caz, ar fi fost nevoie de ceva mult mai serios ca să mă convingă să mă întorc pe drumul pe care venisem.
si eu chiar azi am fost pe o parte din traseu:D
am pornit la 10 din turnu severin si am mers la pestera polovragi. cum ai spus fenomenele carstice sunt spectaculoase dar in pestera toate stalactitele si stalagmitele erau retezate. la iesire un domn intreba pe vanzatorul de bilete daca are ceva cu care sa taie si el o stalactita sa aiba si el acasa… hmm da de gandit nu?
am plecat apoi la ranca si am vazut ce frumusete era in munti. eu am fost acum mai multi ani pe drumul vechi si nu a fosat asa frumos precum a fost azi.
am urcat apoi pe varful papusa . superb. treceau norii printre noi. si frig.
foarte frig. dupa ce am coborat am mers spre varful mohoru dar nu am urcat am mers doar pe poteca aceea si am zis sa-l lasam pe altadata fiindca se facuse tarziu.
la voineasa am fost in februarie dar drumul era blocat de zapada.
in rest ce sa mai specatculos. cand voi face varful mohoru am sa continui si drumul spre petrosani.
De la lacul Vidra era frumos sa cobori pe drumul forestier care porneste chiar de la baraj, pe firul Lotrului, ai fi admirat un peisaj salbatic extraordinar.
am intrat pe blogul tau sa citesc ce ai spus despre acel traseu crezand ca ai fost cu bicicleta…oricum traseul descris de tine mi-a servit ca model acum 2 saptamani cand l-am facut si eu numai ca in loc de masina am folosit o bicicleta…bafta
Salut Darius.imi poti spune cum a fost traseul de la ciungetu polovragi pe bicicleta?cum ar fi mai bine sa o iau?.din ce parte.
Foarte frumoase locurile, deosebite, ai impresia ca ai nimerit intr-o alta lume:)
Am facut si eu drumul de la Cheile Oltetului la Voineasa cu Symbol.Nu-ti trebuie musai masina de teren.Se merge cu a 2-a dar merita.
Adevarat:,,culori, lumini si umbre” de..viata.
Am fost doctorita in zona aceea, pana sa ajung in Bucuresti; mergeam zilnic, dupa program si faceam baie in Oltet si plaja printre braduti.
Si am facut traseul povestit de tine de mai multe ori, inclusiv cu piciorul, inclusiv cu Clio cu care am coborat pe o coboratoare pentru oi, din pietris, atunci cand, ca si tine, am dat peste un obstacol in drum: un buldozer parcat acolo:)
Minunate aventuri, se intamplau in 2005.
Foarte bune informatii am citit aici. Va urez mult
succes in in aceasta lucrare.