Legat de încă una dintre aberaţiile noului Cod Fiscal, aceea care te obligă să vii la ghişeu să declari că nu mai ai venituri din drepturi de autor, mi-am adus aminte de o poveste cu Arghezi.
La bătrâneţe, poetul primeşte o convocare prin care i se cere să se prezinte la Administraţia Financiară de pe lângă Consiliul Popular al Municipiului Bucureşti să-şi declare veniturile.
Ajuns la ghişeu, funcţionara îl ia tare:
– Spuneţi! Pentru ce-aţi venit?
– Domnişoară, n-am venit că am venit.
Am venit că n-am venit…
Asta mă gândeam să scriu mâine pe pancartă la flashmob-ul de la ora 11 din faţa Ministerului Finanţelor. Vii şi tu?
Reforma fiscala la noi inseamna din pacate sa schimbi Codul la trei luni. Ar trebui sa stie cei care ne conduc ca toti investitorii care sunt la noi si care ar vrea sa vina ca prefera stabilitatea economica si asta implica automat si o stabilitate a Codului Fiscal. Cu alte cuvinte, ei vor sa stie la ce sa se astepte, la ce taxe si impozite. Nefericit Guvern, popor
Sigur nu e vorba de Pastorel Teodoreanu?
@Amartolomeu, eu o ştiam cu Arghezi, dar adevărul e că ar fi putut fi foarte bine şi Păstorel, i se potriveşte. Oricum, sunt convins că, despre oricine ar fi vorba, e doar o legendă urbană.
De la flashmob:
– Spuneti, oameni buni, pentru ce ati venit!
– Nu am venit pentru…, noi am venit contra…
– Dar macar banutii astia sunt pentru noi?
– Sunt, dar contra …unor servicii mai bune.