Aerul nostru sunt oamenii

(câteva rânduri pentru minte şi suflet compuse de Mircea Toma)

Ei

Iulian B. are o firmă. Vinde software. El este un om de afaceri. Un om de afaceri care vrea profit. Politica eficienţei nu poate ocoli resursele umane. Rămân în firmă cei mai buni. Iulian B. l-a angajat pe Sorin N., o persoană cu handicap. A ieşit, aşadar, din paradigma de om de afaceri aşa cum l-am descris pe acesta mai sus.

Sigur, el ştie că există legi care acordă facilităţi fiscale angajatorilor care oferă locuri de muncă persoanelor cu dizabilităţi. Iulian B. consideră că această pârghie legală este binevenită, o va valorifica, dar nu este acesta motivul care l-a determinat să aleagă o persoană infectată cu HIV să lucreze pentru el. Iulian B. este el însuşi o persoană cu probleme. Este tetraplegic, lucrează din scaun cu rotile. Este, cu alte cuvinte, o persoană care înţelege altfel decât alţi oameni de afaceri o solicitare de angajare din partea unui seropozitiv. Ei doi sunt părţi ale aceleiaşi lumi. Pe ei, profitul nu-i desparte.

Noi

Noi, ceilalţi, suntem o altă lume, cu alte reguli, ceva mai aspre. Nu avem timp de sentimentalisme, de slăbiciuni. Trebuie să fim puţin mai duri. Aplicăm legea afacerii, legea profitului. Ce se întâmplă în lumea lor, a persoanelor cu dizabilităţi, e foarte neplăcut, uneori am contribuit cu nişte bani să-i ajutăm. A, şi mai plătim ceea ce ne obligă legea să plătim dacă nu angajăm persoane cu dizabilităţi. De aceea, considerăm că, moral, în măsura în care regula jocului ne-a permis, ne-am achitat de obligaţii faţă de ei. Nu credem că se poate face mai mult.

Să angajez un surd, un nebun, un handicapat? Sincer, nu-mi permit. Nu mă leg la cap dacă nu mă doare.

Persoane cu abilităţi

Dacă un om de afaceri crede că persoanele cu dizabilităţi sunt inapte pentru a fi angajate, populaţia activă a României se împuţinează cu 10%. Asta dintr-o perspectivă pragmatică.

Totodată, cu o asemenea convingere, ai creat – poate fără voia ta – un lagăr de izolare socială şi sărăcie pentru o zecime din populaţie. Şi asta din cauza câtorva foarte răspândite prejudecăţi simple: o persoană cu o dizabilitate nu mai are nici o altă abilitate; sau alta: o persoană cu dizabilităţi primeşte suficient ajutor de la stat.

Oare persoanele fără dizabilităţi au orice abilitate? Suntem oamenii fără dizabilităţi, chiar atât de diferiţi de ceilalţi? Fă o pauză şi gândeşte-te. Aminteşte-ţi de câteva lucruri pe care nu eşti în stare să le faci. Ai reuşit, totuşi, să te descurci cu ceea ce ştii să faci. De ce n-ar funcţiona acelaşi principiu pentru toată lumea?

Serviciul de resurse umaniste

Da, cele de mai sus sunt câteva argumente raţionale care pot ajuta un om de afaceri să-şi depăşească rezervele faţă de persoanele cu dizabilităţi. Mai există, totodată, o cultură instituţională importată din ţări cu o experienţă mai lungă în economia de piaţă, cultură care include modificarea atitudinii faţă de persoanele cu dizabilităţi.

Dar toate aceste argumente încă nu sunt suficiente ca să umple golul dintre “noi” şi “ei”. Asta cât timp nu ai avut revelaţia că nu funcţionăm în vid. Doar dacă ai acceptat că respirăm acelaşi aer, poţi fi interesat ca aerul comun, nu doar al tău, să fie sănătos.

Aerul nostru sunt oamenii. Dacă respirăm într-o societate în care oamenii se simt într-o cât de mică măsură împreună, cu toţii vom fi mai puţin anxioşi, mai puţin deprimaţi, mai puţin stresaţi. Nu te simţi mai liniştit dacă ştii că răniţii nu sunt abandonaţi pe front? Şi nu folosesc decât cuvântul liniştit, nu mă avânt la cel patetic de om. Om de afaceri.

Mircea Toma, Active Watch

  1. Intr-o discutie o doamna cu “pretentii” afirma: “Draga cum sa se ajgajeze o persoana in carut, cand noi cei sanatosi nu avem slujbe?” Uite asa, in functie de sansa, abilitati si perseverenta. Aici nu e un razboi, nu suntem in competitie, inainte de a avea sau nu dizabilitate, avem nevoi si demnitate.

Leave a Reply