Cristian Ţopescu comentează Special Olympics

La noapte, de la ora 12.30, sau mâine la prânz, de la ora 12.30, se difuzează pe Prima TV cea de-a patra ediţie a emisiunii “Voluntar de profesie”, pentru care am participat împreună cu Cristian Ţopescu la activităţile sportive organizate cu ocazia Zilei Internaţionale Eunice Kennedy Shriver de Fundaţia Special Olympics.

Special Olympics are drept misiune organizarea unor antrenamente şi competiţii sportive cu o gamă largă de probe pentru copiii şi adulţii cu dizabilităţi intelectuale, pentru a le oferi acestora şansa de a se dezvolta fizic, de a-şi dovedi curajul, de a se bucura de viaţă alături de familie, de prieteni, de alţi sportivi Special Olympics şi de comunitate.

Foto: Vlad Bâscă

“Voluntar de profesie” este produsă de Asociaţia MaiMultVerde cu sprijinul Fundaţiei Vodafone. Prin programul “Voluntar de profesie”, Fundaţia Vodafone sprijină 12 tineri români pentru ca ei să se poată dedica unei cauze sociale în care cred.

O listă cu organizaţii unde poţi face voluntariat găseşti aici.

Leave a Reply