Rata de succes în tratarea cancerelor de sânge la copii şi adolescenţi se situează usor peste 50% în România, faţă de media europeană de peste 80%.
Asociaţia Salvează Vieţi, pentru care am fost voluntar timp de o zi alături de Andreea Marin Bănică în prima ediţie a emisiunii “Voluntar de profesie”, a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru Clinica de Oncopediatrie Louis Ţurcanu Timişoara. Campania îşi propune înfiinţarea primului Centru de Excelenţă în diagnoza şi tratamentul cancerului limfatic din România. Obiectivul iniţial îl constituie este amenajarea unui centru performant de diagnoză şi a cel puţin două camere sterile necesare tratamentului chimioterapeutic sau transplantului de celule stem, cu o valoare totală estimată la 1.000.000 EUR.
Campania de desfăşoară în două etape:
În luna decembrie, companiile sunt încurajate să redirecţioneze 20% din impozitul pe profit către Asociaţia Salvează Vieţi. Această facilitate este puţin cunoscută de către mediul de afaceri din România, însă foarte uşor de implementat din punct de vedere contabil.
Începând cu luna ianuarie, orice persoană fizică va putea dona Asociaţiei 2 euro prin SMS.
:: află cum poţi face donaţii pe www.salveazavieti.ro