Dacă Piaţa Universităţii a fost “grădiniţa speranţelor” României, Cristian Paţurcă a fost unul dintre sufletele sale cele mai fragile. Un copil trist, care nu a vrut să crească niciodată, probabil de frică să nu ajungă să semene cu vreunul dintre oamenii mari care i-au fost când tovarăşi, când duşmani, până când lucrurile astea au încetat să mai însemne cu adevărat ceva.
Dumnezeu să-l ţină în lumină!
Dumnezeu să-l odihnească în pace !
Mi-ai amintit de geologii mei dragi. Lumina, cat de simpla e speranta…
Am auzit de el dar nu stiam cati ani a avut, ma gandeam ca a fost mai in varsta, dar a murit de tanar. Am gasit in alta parte ca a avut 46 de ani. Dumnezeu sa-l ierte si sa se odihneasca in pace!
Dumnezeu sa-l ierte .
Am văzut ieri câteva imagini antagonice cu Cristian Paţurcă. Primele îl surprindeau cântând prin 1990, cu ochii vii de speranţă, transfigurat( parcă era un personaj din ,,Venea din timpul diez” al lui Bogdan Suceavă). Ultimele prezentau un om de o elegie indicibilă, fragilizat de o boală incongruentă cu secolul XXI.
Anii ’90 din România au ,,ucis” mulţi visători.