N-am văzut foarte mulţi câini în Thailanda, cu excepţia unei insule frecventate mai mult de europeni şi unde câinii par să facă parte din brandul local. Dar am văzut mâţe aproape la tot pasul. Cel mai adesea în curţile templelor, dar şi prin gospodăriile oamenilor.
Aici, însă, am fost surprins să constat că ele nu au parte de aceeaşi grijă de care se bucură, spre exemplu, cele mai multe feline din Bucureşti. Poate fi şi rasa de vină, dar aproape tuturor le-am putut număra coastele. Oamenii le tratează cu un respect aproape religios, care le face, deopotrivă, de neatins şi de nehrănit. Uneori, ai impresia că thailandezii nici măcar nu le văd.
În soarele încă suportabil al anotimpului uscat, siluetele lor de silfide se scurg alene pe lângă pereţii templelor, ca nişte zei uitaţi la ale căror altare nu se mai roagă nimeni.
Cele mai multe feline din Bucuresti traiesc in subsoluri de blocuri, sunt subnutrite, bolnave, adesea lovite de masini si de oameni binevoitori.
Cele mai alintate si dolofane pisici le-am vazut pe strazile din Istanbul
Cel mai simpatic si inteligent motan sforaie acum pe picioarele mele. A fost demult un vagabond, dar a devenit un domn distins intre timp.
Pai poate ca nu le hranesc tocmai pentru a ramane flamande ca sa vaneze soarecii si alte rozatoare. Astfel asta s-ar putea traduce prin “thailandezii au multe pisici pentru ca le e frica de bolile transportate de sobolani iar romanii au multi caini pentru ca le e frica de hoti”.
Sper ca pisicile bucurestene n-au ajuns obeze de cand am plecat de-acolo.
Te-am nominalizat si pentru marele premiu 🙂
In Bucuresti, animalele nu se bucura de un statut prea nobil. Sau poate gresesc. Poate din cauza ca sint prea intangibile sint lasate sa umble pe strada, nesterilizate si flaminde, sau calcate de masini. E incredibil cit de involuati sint unii oameni.