Mi-a fost frică să mă apuc de Freedom, ultima carte al lui Jonathan Franzen, scriitorul care m-a ţinut captiv mai multe zile şi nopţi acum nişte ani cu Corrections, portretul nevrotic al unei familii americane despre care s-a spus pe bună dreptate că este noul roman al secolului 21.

Mi-am cumpărat ediţia hardcover mai mult din respect decât din nevoie (bănuiam, dar n-am vrut să verific, că noua apariţie e disponibilă şi pe Kindle) şi am lăsat-o să zacă mai multe săptămâni pe masa din camera de zi. În timpul ăsta am încercat să-i îmblânzesc dimensiunile. Nu e cea mai voluminoasă carte pe care am citit-o, dar pare mai mare decât Corrections, care nu e tocmai subţirică, şi m-am temut ca Franzen, în jurul căruia se construieşte deja un cult în America, să nu fi început să abuzeze de răbdarea cititorului (aşa cum mi s-a părut că a făcut Pamuk cu Muzeul inocenţei, lucru care mi l-a îndepărtat întrucâtva de la suflet).

Apoi, am citit chiar în drum spre State astă-toamnă How to be alone, colecţia de eseuri ale lui Franzen (mulţumesc, Cristina!) şi cele două care tratează despre starea romanului american (Why bother?) şi despre singurătatea cititorului de cursă lungă (The reader in exile) mi-au sporit anxietatea în legătură cu ce avea să urmeze după Corrections. Mă aşteptam fie ca Franzen să încerce să se integreze într-un fel de consumerism al lecturii în căutare de noi cititori, fie să se refugieze într-o formulă snoabă, inaccesibilă şi hiperintelectualistă, mizând pe radicalizarea şi fidelizarea celor vechi.

În fine, Corrections, trebuie să recunosc, mi s-a părut nu doar un roman genial, ci şi o carte definitivă. Un nec plus ultra în portretistica vieţii americane contemporane. Şi m-am temut că după un astfel de vârf nu poate să urmeze altceva decât un platou, dacă nu chiar o vale.

Pentru toate aceste motive, dar şi pentru că nu ştiu unde ar mai fi încăput în rucsac încă o cărămidă de hârtie, n-am luat cu mine Freedom în vacanţă.

În săptămânile în care am lipsit, am dat mai multe ture de beletristică, dar apoi am plonjat într-o carte de logică matematică vulgarizată (An Incomplete Guide to the Use and Abuse of Gödel’s Theorem) atît de aridă încât mi-am propus s-o îndulcesc cu puţină literatură. Întâmplarea face că pe autorul cărţii despre teoremele de incompletitudine îl cheamă Torkel Franzén, aşa că mi s-a părut simpatic să citesc întretăiat pe Franzén şi Franzen. Mi-am descărcat Freedom pe Kindle şi m-am pus pe citit.

Cu regret trebuie să recunosc acum că n-am înţeles mare lucru din demonstraţia celei de-a doua toreme de incompletitudine. Mi-am promis să-l reiau pe d-l Franzén cu altă ocazie şi într-o competiţie mai puţin nedreaptă. Adevărul e că, încă de la primul capitol, nu mi-a mai venit să las cartea celuilalt Franzen din mână.

Niciuna dintre temerile mele nu s-a adeverit. Freedom este o carte mai bună decât Corrections, deşi mi-e încă greu să vă spun în ce fel anume. Deocamdată mă bazez doar pe intuiţia mea de cititor şi pe aviditatea cu care am încercat săptămânile astea să fur câteva ore pe zi ca să pot citi mai departe. Ieri seară am ajuns acasă la 11 noaptea şi, deşi îmi propusesem să mă culc devreme pentru că urma să mă trezesc la 6, când am citit ultima frază a romanului, am constatat că se făcuse deja 2 noaptea. Iar eu trăiam cu impresia că citeam de 30-40 de minute.

Cred că autorul are dreptate când îşi previne cititorii să nu se lase furaţi de expresii ca “marea epică a vieţii americane contemporane”, care s-au vehiculat în legătură cu Freedom. Povestea şi personajele nu au, la prima vedere, nimic monumental. Şi tocmai această particularitate oarecare te captivează şi te îmblânzeşte ca cititor. Sigur că există o exemplaritate a acestor destine care nu poate să nu te frapeze şi, da, sigur că Franzen semnează, de fapt, încă un mare comentariu critic la adresa societăţii în care trăieşte, dar îmbracă totul într-o mare frescă, lucrată cu aparenta uşurinţă şi rapiditate pe care această tehnică le permite şi le reclamă.

De fapt, ăsta şi cred că este marele merit al lui Franzen: acela că şi-a rafinat talentul şi meşteşugul într-atât încât îşi permite să scrie cărţi grele care se citesc uşor.

Tags: america, corectii, corrections, familia americana, freedom, godel, jonathan franzen, kindle, libertate, literatura americana, muzeul inocentei, pamuk, scriitori americani, societatea americana, statele unite ale americii, torkel franzen