Confesiunile unui misogin

Când am plecat din România, mi se părea că sunt un campion al drepturilor minorităților, fie ele de gen, de etnie sau de orientare sexuală.

Pe scala toleranței îmi plăcea să cred că punctam undeva foarte sus, în compania celor au priceput de mult cum devine treaba cu sexismul, șovinismul, rasismul, xenofobia și homofobia și care nu mai au acum altceva de făcut decât să-i lumineze și pe alții. Căzusem, desigur, în păcatul trufiei.

Continue reading…

Frica de oameni

Andrew Forsthoefel a luat America la picior de la o coastă la alta cu gândul să cunoască tot felul de oameni și să asculte ce are fiecare de spus. This American Life, unul dintre programele mele preferate de radio, ale cărui podcasturi vi le recomand din toată inima, a transmis o parte din povestea lui. Una dintre reflecțiile lui Andrew mi-a rămas în minte și vreau s-o împărtășesc cu voi:

“O femeie din Georgia mi-a spus că nu ar trebui să trec prin orașul învecinat pentru că toți albii au plecat de acolo, au rămas doar slugile. Și că negrul sudist e cu totul altă dihanie decât negrul din nord. Astea sunt cuvintele pe care le-a folosit.

Povestea asta cu oamenii care m-au avertizat în legătura cu “ăia”, cu “ceilalți”, s-a repetat de multe ori. “Ăia nu sunt la fel de primitori cum suntem noi. O să te împuște doar ca să-ți ia cămașa din spinare. Să n-ai încredere în ei!”

N-am știut niciodată ce să fac în fața prejudecăților, mai ales atunci când ele vin din partea cuiva care m-a primit la el în casă și mi-a dat să mănânc. Mai des decât mi-ar plăcea să recunosc, n-am spus nimic. Și mi-e rușine pentru asta.

Ceea ce-mi doresc este ca acești oameni să fi trăit ceea ce am trăit eu, să fi văzut că tocmai oamenii de care îmi spuseseră să mă feresc au fost cei care m-au primit, la rândul lor, și mi-au dat să mănânc, și mi-au spus poveștile lor.”

Continue reading…

Modelul american

Două lecții despre educație

Se spun multe prostii despre americani, la fel ca despre oricare altă nație. Dar cea mai mare gugumănie mi se pare cea legată de așa-zisa lipsă de educație a acestui popor. Te umflă și râsul când te gândești că, în ultimii 40 de ani, cercetătorii și profesorii americani au câștigat mai multe premii Nobel pentru fizică, chimie, medicină și economie decât confrații lor europeni la un loc.

Unul dintre principalele motoare ale creșterii economice spectaculoase ale Americii în secolul 20 a fost învățământul superior. Cei care se grăbesc să cânte prohodul economiei americane uită că acest motor funcționează în continuare la turație maximă și că timpii lui se măsoară nu în ani, ci în generații. În loc să dăm cu tifla, poate fi util să înțelegem cum au ajuns americanii aici și să luăm folos din exemplul lor.

Continue reading…