În toamnă am răspuns invitaţiei prietenilor mei, Răzvan Crişan şi Traian Bossenmeyer, de a participa la una dintre conferinţele GoMentorship. Le mulţumesc încă o dată pentru că mi-au dat prilejul să vorbesc despre câţiva dintre oamenii fără de care aş fi prea puţin din ceea ce sunt azi.
m-am emotionat!
Sunt receptivă la ideea de mentorat. Dar el rămâne între zidurile academiilor? Asta era suficient până acum două secole. Azi, mentoratul trebuie să egaleze, să concureze, să surclaseze fenomenul modelelor media pentru a genera noi mentalităţi.
Un discurs foarte frumos care iti dau putin de gandit ,dar in acelasi timp accentueaza importanta admiratiei fata de cineva si se vede ca ai avut de la cine invata as putea afirma ca esti norocos din punctul acesta de vedere.
nice speech, dar o mică sugestie: nu te mai balansa de pe-un picior pe altul că ameţeşti auditoriul :p
şi la subiect acum, ca să nu nedreptăţesc conţinutul în favoarea formei: mie admiraţia asta de care zici tu mi se pare tare nestatornică (aş fi putut să fiu drăguţă şi, folosind un eufemism, s-o numesc dinamică; dar prefer să spun lucrurilor pe nume). de parcă serveşte un scop şi apoi e înlocuită. concret: de puţine ori se întâmplă să ne păstrăm neştirbită admiraţia pentru aceeaşi persoană de-a lungul timpului; unii sunt eroii copilăriei şi foarte probabil alţii cei ai adolescenţei. şi deci nimic nobil în admiraţie, nu? serveşte până la urmă un interes şi ea, mai ales dacă se materializează printr-o relaţie nemijlocită cu mentorul – să învăţ ceva, ca să fiu mai aproape de ceea ce îmi doresc să fiu.
Ei bine, domnule, eu te admir…Din pacate, nu toti au noroc de …”undite” din astea providentiale. Dar e bine ca putem face macar exercitii de admiratie.Avem inca repere adevarate, sanatoase, in deruta generala care tinde sa ne alieneze pana si de noi insine.
Felicitari pentru un discurs care-ti face cinste!
Cred ca e important si procentul personal de incredere si determinare in raport cu ceea ce vad ceilalti in tine (aparent exagerat, dupa cum spuneai si tu) care sa te faca sa mergi pe calea ‘devenirii’
Si ca fapt divers, datorita blogului tau, la ultima vizita in Bucuresti, am avut o cina delicioasa la Violeta.
A fost destul de funny cand am intrat, te-am vazut la bar si credeam ca faci din nou pe chelnerul, dupa cum am citit mai demult pe blog.
Dar remarcabil acel cus-cus cu portocala si pui cu gutui!
Avem nevoie de mai multe locuri din astea!
dar si acum esti ceva putin. esti o cantitate mica, ceva inutil oricarui scop. mai bine nu aveai mentori, ca tot la fel e
Înainte de a critica ideile lui Dragoș, încercați să vă întrebați pe cine admirați cu adevărat. Dacă răspunsul e “pe nimeni” și dacă asta nu vă pune deloc pe gânduri, trăiți o viață foarte cenușie.
faptul ca ai facut atittea bucle, nu i-ai dezamagit? ca nu ai mers pina la capat?
Multumesc ca mi-ai adus aminte de cel pe care-l consider mentorul meu. E drept ca as fi fost “prea puţin din ceea ce sunt azi”, daca n-as fi avut sansa sa-l am profesor de romana, in liceu, pe … EL.