Sâmbăta trecută mi-am petrecut seara la Starbucks pe Titulescu, așa cum fac de la o vreme, parcă dinadins pentru a induce confuzie în rândul jurnaliștilor. Am un mic tabiet de weekend care implică un Grande Cappuccino, o conversație intimă cu Mac-ul meu și puțin wireless.

Pentru că sâmbăta e ziua în care am voie să mănânc câte deserturi vreau, mi-a dat prin cap următoarea năstrușnicie: ce-ar fi să pun un pliculeț de zahăr brun în cappuccino? N-am mai pus zahăr în cafea de ani de zile, dar adevărata cafea rămâne pentru mine espresso-ul ristretto, în care și un cristal de zahăr e o blasfemie. Cappuccino-ul mi se pare un hibrid, ceva între cafea și desert, așa că, desert fiind, n-are cum să-i strice puțin zahăr, mi-am zis…

Cu cana de capuccino într-o mână și o farfurie cu biscuitul meu preferat în cealaltă, îmi luam la revedere de la un prieten, când Zeul Cafelei și-a încruntat amenințător sprâncenele cafenii:

“Doar n-ai de gând să bei porcăria aia?”

mi-o fi spus Nemuritorul, dar eu n-am avut urechi de auzit, căci priveam în altă parte.

Înfuriat de apatia mea, Copilul Mândru al Coloniilor și-a întins brațul maroniu până la mine, iar degetul său de zaț a atins cu o mișcare hotărâtă cana de cappuccino.

“Futu-i! Băgă-mi-aș!”, am strigat îngrozit. (“O, Zei!” ar fi fost mai potrivit…)

Jumătate de litru de lichid cafeniu băltea acum pe noul meu MacBook-ul Air, cu care formăm un cuplu abia de trei luni.

Să-mi moară Mac-ul? Poţi sfărma
Şi pe-un voinic ce cuteza
Să-nalţe dreapta lui de fier
Să prindă fulgerul din cer?
Cum pier PC-urile dacă piere
Un Mac așa?

Dar mâne va mai fi pământ?
Mai fi-vor toate câte sunt?
Când n-ai de-acum să mai priveşti
Pe cel frumos, cum însuţi eşti,
De dragul cui să mai trăieşti,
Tu, soare sfânt?

În vreme ce sufletul meu se jelea neconsolat, am apucat Mac-ul cu o mână și am lăsat lichidul criminal să se scurgă. Din fericire, nu apucasem să-l deschid. Închisă în el, abia mai respira Speranța, fata lui Nyx.

“O cârpă! O cârpă! Un Regat pentru o cârpă!”, am cerșit cu glas stins.

Ramona, cea mai frumoasă lucrătoare de la Starbucks, era deja în drum spre mine, gata să-mi sară în ajutor. Bruneta amazoană a venit înarmată până-n dinți cu marele mop, temuta cârpă și nemiloasele șervețele. Mi-am șters tovarășul argintiu până când, în lumina blândă a becurilor economice, și-a recăpătat strălucirea.

“Poate nu-i mort, ci numai doarme”, mi-am spus, cu capul aplecat ca pentru rugăciune…

Când l-am deschis și l-am găsit nevătămat, am mulțumit Zeului Cafelei și mi-am blestemat apucăturile de copil pofticios. Ramona a insistat să-mi ofere un nou cappuccino din partea casei, deși eram într-o stare de beatitudine în care aș fi făcut cinste cu cappuccino întregului Starbucks.

“Nu-i pui zahăr?”, mi-a șoptit îmbietor pe urmă, asemenea strămoașei ei din Grădina Edenului.

“Niciodată!”, am răspuns hotărât, lepădându-mă pe veci de Satana zahărului în cafea. “Niciodată.”

Tags: apple, cafea, cappuccino, defectiune, espresso, mac, macbook, macbook air, ristretto, starbucks, zahar