Tinereţea bătrânei clădiri

Puţine locuri din Bucureşti au fost mai efervescente cultural în ultimii ani ca edificiul arhitectului Oscar Maugsch de pe bulevardul Dacia.

Clădirea în sine seamănă, de fapt, foarte bine cu civilizaţia şi cultura pe care le reprezintă: sobră la exterior, chiar puţin intimidantă pentru nou-veniţi, ea se dezvăluie celor care-i trec pragul cu un interior somptuos, în care lemnăria sculptată se lasă în voia fanteziilor Art Nouveau. Culorile modernităţii iau apoi locul decoraţiunilor baroce în încăperile din spate, spaţiu de conversaţie şi de loisir prelungit pe terasa semicirculară.

De aici mai ai doar un pas şi intri în clădirea cinematografului, unde noua cultură, vizuală, avangardistă şi digitală, corupe minţile pierdute ale hipsterilor şi sufletele decadente ale cinefililor.

Pe la începutul anilor 2000, părea că această ţară pierde teren în faţa ofensivei culturale anglo-saxone în sufletele şi minţile tinerilor cultivaţi. Legăturile diplomatice erau în continuare dintre cele mai trainice, dar ceva în legătură cu ea aducea în nări parfumul de levănţică din şifonierul bunicii.

Lucrurile s-au mai schimbat de atunci. Parfumul de levănţică a dispărut de tot, bunica se îmbracă de la Margiela, Marithé şi François Girbaud şi, de la o vreme, n-o mai poţi da jos de pe catwalk. Poftim, comédie!

:: află pe Bucharest by hand cum a întinerit bătrâna clădire şi cine sunt cei care i-au făcut “liftingul”

Leave a Reply