Nici n-a părăsit bine Elena Udrea proaspăt inauguratul port turistic din Mangalia, că am și descins din Papa Prius, gata ptr micul exercițiu de imaginație – cum va arăta viața mea la 40 de ani.

Echipat, conform instrucțiunilor, cu pantaloni lungi, cămașă cu mânecă lungă, ochelari de soare, “ceva de cap” și încălțări cu talpă albă, m-am îndreptat spre barca lui Lucian Mândruță, cel care m-a invitat (când cu lansarea Cicloteque din Parcul Drumul Taberei) să particip la așa-numita Regată a Presei.

Pe barcă mă așteptau la cârmă Lucian și frumoasa lui colegă de trust, Alexandra Bădoi. Am urcat la bord și am comandat ieșirea în larg (căzusem deja pradă fanteziei și mă vedeam în postura mogulului între două vârste, îndrăgostit de yachting, care l-a angajat pe unul dintre cei mai buni jurnaliști români pe post de skipper și care-și petrece weekend-urile navigând în compania răpitoare a celor mai proaspete prezentatoare meteo).

Așa, în trei, recunosc că mi-a plăcut treaba cu yachting-ul. Ca orice mogul care se respectă, am tras de câteva ori de sfori și m-am jucat puțin de-a cârmaciul, fără să știu cu adevărat ce fac, mai mult ca să-mi dovedesc mie că barca e în puterea mea. Aș fi făcut și o baie în mare, dar apa era rece, iar Alexandra nu știa să înoate, așa că am preferat să nu stric bunătate de fantezie.

Reversul medaliei

Din păcate, chemarea la ședința tehnică de dinaintea Regatei m-a trezit din vis. Ne-am întors la țărm, unde am fost distribuiți într-o echipă de 8 oameni, cei mai mulți dintre ei navigatori împătimiți. Ne-am suit pe altă barcă (una de viteză), pe care am aflat că nu prea avem voie să facem nimic. Mă rog, nu chiar nimic.

Treaba noastră, de muși neinstruiți, era să ținem capul jos, ca să ferim ghiul și să trecem de pe o parte pe alta a bărcii în timpul voltelor, adică exact în momentele în care focul (vela de la proră) se smucea în bătaia vântului, iar barca își schimba vertiginos atât direcția, cât și înclinația punții. Am avut o admirație deosebită pentru Alexandra care a executat acest balet periculos în rochie lungă și cu sandale, fără să se împiedice, fără să cadă în apă și mereu cu zâmbetul pe buze.

În timpul acesta, skipper-ul Chilian (numele e fictiv*) urla comenzi echipajului. La început am crezut că o face ca să fie bine auzit, apoi mi-am dat seama că are pur și simplu probleme cu controlul furiei. Omul a fost practic într-o criză isterică tot timpul cât a durat regata. Apoi, când s-a calmat, s-a mirat sincer că navighează întotdeauna mai bine în afara competițiilor. Eu am râs, n-am zis nimica.

La masa de după, Lucian m-a asigurat că așa fac toți skipperii și că toți navigatorii acceptă acest abuz, așteptând să le vină rândul ca skipperi. Chestie care mi-a futut și mai tare filmul pe care-l aveam despre yachting ca activitate deconectantă și contemplativă. Am început să înțeleg, în schimb, calitățile care-l recomandă pe un navigator pentru a face politică.

După ce am terminat regata pe locul 3 din cele 3 posibile (adică am obținut un loc pe podium), ne-am mai plimbat o vreme cu barca. Lucian și Chilian au vorbit despre bărci, despre oamenii care au bărci și despre orizonturile limitate ale bogătanilor din România care, după ce-și iau trei Jeep-uri, în loc să-și ia o barcă, își mai iau un Jeep. Cu partea asta am fost de acord, restul conversației a fost, însă, prea tehnic și n-am înțeles mare lucru.

În cele din urmă, am hotărât să-mi refac fantezia cu care începusem și am coborât în cală, în ciuda nenumăratelor avertismente legate de faptul că în cală ți se face instantaneu rău. Nu mi s-a făcut rău, în schimb am tras un pui de somn memorabil, legănat de sunetul și de mișcarea valurilor. Așa am reînceput să pricep cum devine treaba cu bărcile. Am visat că ajunsesem un mogul între două vârste, îndrăgostit de yachting, care l-a angajat pe unul dintre cei mai buni jurnaliști români pe post de skipper și care-și petrece weekend-urile navigând în compania răpitoare a celor mai proaspete prezentatoare meteo…

Pe drumul spre București, Lucian și cu mine ne-am întors în Papa Prius. Când am oprit într-o benzinărie, mi s-a părut că-l aud pe un client comentând:

Uite-l și pe ăla, cum îl cheamă? Ce rău i-a mers după Dansez… Astă-vară îl fugărea nea Mărin prin Deltă, acu a ajuns șoferu’ lu’ Mândruță.

Evident, eu am tăcut enigmatic, ca orice mogul care se respectă.

* căpitanul, un om de profesie liberală, m-a rugat să nu public poze cu el. Are clienți care-i datorează bani și nu trebuie să știe că și-a luat o nouă barcă. Tot pentru a-i proteja identitatea, am hotărât că e mai bine să nu-i public nici numele.

Tags: alexandra badoi, barca, elena udrea, fantezie, lucian mandruta, mangalia, mare, mogul, navigatie, navigator, port turistic, regata, regata presei, skipper, yacht