La începutul acestei luni s-a întors în ţară delegaţia Special Olympics care a reprezentat România la Jocurile Mondiale de Vară 2011. Sportivii Special Olympics au concurat la 6 discipline sportive (atletism, baschet unificat, bocce, gimnastică, fotbal şi tenis de masă) şi au câştigat 21 de medalii: 5 aur, 9 argint şi 7 bronz.
Cincizeci de sportivi cu și fără dizabilități intelectuale, împreună cu antrenorii lor, au participat la competiții de atletism, baschet unificat, bocce, gimnastică artistică și tenis de masă. Competițiile s-au desfășurat în aceleași locații în care au avut loc și Jocurile Olimpice.
Campionii încă au nevoie de susținere financiară pentru a-și acoperi costurile deplasării. Dacă vrei să contribui și tu, cumpără un bilet la tombolă și poți câștiga unul din premiile puse în joc de Horia Brenciu, Giulia Anghelescu, Guess Who, Cornel Ilie (VUNK), Cori Grămescu, Mihai Dragomir, Daniel Buzdugan și Eugene Al Pann.
Delegaţia Special Olympics România a fost insoţită de Nadia Comăneci în calitate de Președinte onorific, de Cristian Ţopescu și Larisa Claru. Partenerii Fundației Special Olympics din România care au facut posibilă această participare la Jocurile Mondiale de Vară sunt Fundația Vodafone România, Compania Tarom, în calitate de transportator oficial al delegației, Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București și Wundermann.
Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics 2011 au avut loc la Atena între 25 iunie – 4 iulie 2011 şi au adus laolaltă celebrităţi internaţionale, demnitari, conducători de state şi lideri din domeniul educaţiei, sănătăţii, afacerilor şi sportului, toţi prezenţi pentru a susţine mişcarea Special Olympics. La acest eveniment de clasă mondială s-a sărbători triumful spiritului uman şi curajul a peste 6.500 de sportivi Special Olympics din peste 172 de ţări, care au concurat la 22 de discipline sportive, arătând lumii potenţialul nelimitat pe care-l au persoanele cu dizabilităţi intelectuale. Atena, locul naşterii jocurilor olimpice, oraş pentru care sportul reprezintă o moştenire din antichitate, a devenit și de această dată simbolul curajului, dedicării şi talentului sportivilor Special Olympics.
Nu vreau să fiu cârcotaşă, dar mă zgârie rău pe retină folosirea asta generalizată a termenului locaţie fără sens in limba română. Te pup.
Adică modul în care e folosit în context nu are sens, nu bietul cuvânt în sine 🙂
…………..In cursul zilei de astazi Asociatia Salut Prieteni organizeaza n parteneriat cu Special Olympics Romania si Primaria municipiului Pascani Jocurile Special Olympics Romania faza regionala. Daniel din Iasi Asociatia Sindrom Down din Bacau asociatia Salut Prieteni Pascani Scoala Speciala din Pascani si Centrul de zi Sf.