Modelul american

Două lecții despre educație

Se spun multe prostii despre americani, la fel ca despre oricare altă nație. Dar cea mai mare gugumănie mi se pare cea legată de așa-zisa lipsă de educație a acestui popor. Te umflă și râsul când te gândești că, în ultimii 40 de ani, cercetătorii și profesorii americani au câștigat mai multe premii Nobel pentru fizică, chimie, medicină și economie decât confrații lor europeni la un loc. Unul dintre principalele motoare ale creșterii economice spectaculoase ale Americii în secolul 20  a fost învățământul superior. Cei care se grăbesc să cânte prohodul economiei americane uită că acest motor funcționează în continuare la turație maximă și că timpii lui se măsoară nu în ani, ci în generații. În loc să dăm cu tifla, poate fi util să înțelegem cum au ajuns americanii aici și să luăm folos din exemplul lor.

Până să vin aici, nu pricepusem cu adevărat importanța și respectul de care se bucură universitățile în cultura acestui popor. Dacă iei în calcul doar procentul din PIB alocat educației (5,7%), lucrul ăsta nu sare în ochi din primul moment. Dar abia când privești bugetul unei universități de top lucrurile devin mai clare. În cazul Universității Stanford, dintr-un buget anual de, țineți-vă bine, 3,7 miliarde (da, miliarde!) de dolari, statul acoperă mai puțin de o treime. Iar acești bani se duc doar în cercetare. Restul bugetului este acoperit din profitul pe care universitatea îl obține în fiecare an investind donațiile primite de-a lungul timpului. Numai în cazul Școlii de Afaceri de la Stanford totalul acestor donații se ridică la 825 de milioane de dolari. Cine sunt donatorii? Oameni cu stare, mulți dintre ei foști absolvenți, dar nu numai. Ideea că cea mai bună moștenire pe care le-o poți lăsa copiilor tăi este să investești în educația țării tale este adânc înrădăcinată în cultura americană. M-aș bucura să văd și la magnații români acest tip de vizionarism. Știu că există inițiative, dar ele sunt firave și suferă, cel mai adesea, de lipsă de coerență (mă opresc aici, pentru că discuția merită un articol separat).

Școala de aici nu excelează, însă, la orice nivel, iar colegii mei americani sunt primii care recunosc că învățământul preuniversitar are mai mult probleme decât modele de urmat. Dacă nu ai avut șansa să te naști în familia și în cartierul potrivit, nici școala de care vei avea parte nu va fi una foarte bună. Problema, ca și la noi, este legată de finanțare. Statul are un buget limitat, iar școlile de cartier nu au donatori și nici fond de investiții. Așa că acolo ajung în cea mai mare parte oamenii care nu și-au putut găsi un serviciu în altă parte. Vă sună cunoscut? Rezultatele le știți foarte bine.

Și acolo, ca și la noi, elevii cu adevărat dotați “se descurcă”, adică își croiesc singuri drumul. Își văd, așa cum pot, de propria educație. Restul bifează școala ca pe o simplă formalitate, fără să câștige cu adevărat nimic de pe urma ei. Diferența e că pe elevii dotați îi așteaptă la sfârșitul acestui labirint speranța unei școli adevărate, la una dintre marile universități care sunt mereu în căutare de creiere valoroase. La noi, după 12 ani în care profesorii se fac că predau, iar elevii se fac că învață, cea mai neplăcută surpriză după admitere este să constați că și la facultate se întâmplă același lucru.

Există nenumărate programe care încearcă să rezolve problema școlilor și liceelor americane din zonele mai puțin favorizate. Am să vă povestesc doar despre două dintre ele. Standardul de aur la nivel mondial în privința învățământului preuniversitar este reprezentat de Finlanda. Americanii nu au nicio problemă în a recunoaște lucrul acesta, ba chiar derulează programe de schimb de experiență care vizează preluarea modelului finlandez și nu se sfiesc să le ceară finlandezilor să le dea lecții despre cum pot să construiască un sistem educativ mai performant. E mare lucru să poți să recunoști că sunt lucruri pe care nu le faci foarte bine și să le ceri celor mai pricepuți decât tine să te îndrume.

Dar ce m-a dat cu adevărat pe spate este un program dezvoltat la începutul anilor ’90 sub numele “Teach for America”. Ideea este cât se poate de simplă: ce-ar fi dacă cei mai buni absolvenți de facultate ar preda câțiva ani în cele mai defavorizate școli? Nu e nevoie de altceva decât de banii care să le asigure un salariu decent, comparabil cu ce ar putea câștiga pe piața de muncă dacă și-ar vedea de cariera lor. Acești bani sunt obținuți din donații, iar programul a câștigat o așa de mare popularitate, încât peste 5% dintre absolvenții din toată țara au candidat anul trecut pentru un post (numai de la Harvard au candidat peste 15% din an). Competiția este așa de mare, încât programul își permite să-i recruteze pe cei mai buni dintre cei mai buni. Ca atare, participarea în program devine o mândrie și o ștampilă de mare valoare în CV-ul unui tânăr.

Aveți aici toate elementele unui cerc virtuos. Ce bine ar fi să ne dea și nouă cineva mintea americanului de pe urmă.

:: The One, aprilie 2012

  1. deci americanii au un sistem de invatamant si educatie bine pus la punct.care sunt cele mai prestigioase univ din lume? unde usnt ele? au si europenii dar sa fim realisti ca americanii pompeza sume mari in educatie si cercetare despre noi nu e cazul sa vb suntem ff jos

  2. La americani invatamantul pre-universitar este jalnic, termini liceul cu cunostiintele unui elev de clasa a 10-a de la noi. Dar cand ajungi la facultate se schimba foaia. Invatamantul lor universitar este cel mai bun din lume, asta daca-ti permiti taxele exorbitante de studii.

  3. Exista o mica – mare diferenta. La ei se aduc(intra) investitii, la noi se duc (ies) investitiile. Americani atrag inteligenta ca un magnet, la noi extirpam inteligenta ca pe o tumora, in ambele cazuri acest fenomen e in floare. Problem mare si ne mai miram de ce sistemul de invatamant, cultura e pe duca.

  4. Daca ar fi si la universitatile noastre taxele macar jumate de cat costa in USA altfel ar fi perceput invatamantul. Atunci nu si-ar mai perminte orcune sa aiba diploma universitara.

  5. Din pacate asa este, la noi in tara lumea nu se omoara dupa invatat in perioada liceului si a facultatii, si cand zic lume ma refer la profesori si elevi respectiv studenti. La noi nu conteaza ceea ce inveti si cum inveti ci numai faptul ca ai terminat un liceu/ facultate si ai o diploma. E trist dar adevarat.

    Cu siguranta avem multe de invatat de la sistemul american de invatamant, totul este sa vrem acest lucru.

  6. Citeam intr-o revista despre cum a luat fiinta Dropbox, cum se plimba el baiatul asta Drew Houston student la MIT cu autobuzul si isi tot uita el stick-ul acasa.

    Cum a conceput el chestia asta ca poti avea un “stick” pe internet, cum au inceput sa roiasca investitorii in jurul lui.

    Trimite la noi un student sa ceara finantare unor oameni instariti. Oh, wait …

  7. Nu am obiceiul de a posta lucruri ca raspuns la articole dar postarea asta si discutia inceputa in comentarii m-a facut sa cred ca perspectiva ar putea ajuta cumva, poate. Sunt studenta la un colegiu mic din Statele Unite care a fost clasat ca fiind mai riguros decat marile nume care sunt tinta mass-media din Romania( Harvard, Princeton, etc.).

    Primul lucru pe care simt nevoia sa il mentionez e faptul ca Teach for America poate fi un topic controversat. Da, cei mai buni absolventi sunt alesi sa faca parte din el, dar ei nu exceleaza neaparat la pedagogie, si daca sunt extraordinari la biologie moleculara si au experienta in astrofizica, nu inseamna ca or sa fie cel mai bun ajutor al unor copii care se chinuie sa faca adunari. Chiar si atunci cand incerci sa iti iei licenta in invatamantul American, atunci cand faci practica esti de obicei rugat sa te ocupi de copiii problema, de cei care nu stiu cum sa citeasca, sa scrie, etc. la nivelul asteptat pentru grupa lor de varsta, in timp ce profesorul titular, profesionistul,o sa se asigure ca cei care se descurca deja bine, or sa se descurce din ce in ce mai bine in loc sa fie devotat celor care au mai mare nevoie de el.

    In al doilea rand, invatamantul din Romania e ce faci din el. Am mers la un liceu prestigios din Ploiesti unde am invatat sa imi respect profesorii si cum sa fiu parte dintr-un colectiv care se sprijina reciproc. Academic, totul a depins de profesori: daca isi doreau sa ” faca carte” cu noi o faceau, daca nu, nici noi nu ne-am dat interesul. Evident ca BAC-ul ne-a luat prin surprindere si ca toata clasa a-12a a fost numai despre invatatul a ceea ce nu invatasem in 4 ani. Pentru mine nu a fost neaparat cea mai mare problema pentru ca eu mi-am petrecut jumatate din liceu dand SAT-uri, TOEFL-uri si scriind dosarul de aplicatie pentru Statele Unite, dar colegii mei au muncit mult si multi dintre ei au obtinut note mari fara pregatiri pentru ca si-au dat silinta si le-a pasat de educatia lor. Toti colegii mei au luat bacul cu note mari in dezastruosul an 2011 ( din punct de vedere al rezultatelor la nivel national).

    Cand m-am intors acasa prima oara, dupa primul meu semestru de facultate am inteles ca ce faceam eu la economie nu era prea diferit de ceea ce faceau prietenii mei la ASE. Tot principiile lui Mankiw le-au invatat, aceeasi microeconomie si macroeconomie si aveam uneori pana si aceleasi carti. Mi-a trebuit un an sa inteleg ca cine vrea sa invete, invata oriunde ar fi. Prietenii mei din liceu invata pe branci la facultate si nu doar in sesiune. Cand nu am eu proiecte si lucrari au ei. Si muncesc extraordinar de mult ca sa ia 10 pe linie pentru ca vor burse si locuri in caminele bune.Sunt multi care nu isi permit sa dea testele SAT si TOEFL si stau in tara si exceleaza la ASE, Medicina, Drept, Arhitectura, care sunt scoli recunoscute international in Europa. Adevarat, resursele pe care le am eu la scoala mea nu sunt prezente in tara si de cateva ori am cumparat manuale de aici si le-am carat in bagaj pentru prietenii mei care aveau nevoie de ele si nu se gaseau. E adevarat si ca eu de obicei trebuie sa cumpar cea mai recenta versiune a unei carti si platesc sute de dolari in fiecare semestru, in timp ce cartile pe care le aduc colegilor din Romania sunt editii mult mai vechi si sunt mult mai ieftine. Da, studentii la medicina nu au cadavre pe care sa practice, iar eu voi face operatii pe sobolani aprobate de o comisie de etica pentru un simplu curs de neurostiinta, la care poate avea access oricine de la mine de la facultate. Cu toate astea nimeni nu se revolta intr-un mod eficient, organizat.

    Scopul pentru care eu scriu acest comentariu este nu neaparat sa fac paralele intre sistemul de aici si sistemul de acasa, ci mai mult sa evidentiez faptul ca scoala e ceea ce faci din ea, asa cum e si viata in Romania. Problema noastra e ca ni se pare ca totul “se” intampla, parca de la sine si noi nu avem nici un cuvant de spus in dezvoltarea tarii noastre. Traiesc intr-un mediu foarte liberal si poate ca asta ma face sa fiu mai idealista decat ar trebui si sa cred in ceva ce ar putea parea utopic altora. Cu toate astea, cred cu tarie in faptul ca studentii sunt forta care pot misca muntii oriunde s-ar afla. Am auzit foarte multe povesti despre profesori corupti, care dau note bazate pe starea de spirit, de studenti care nu se simt indreptatiti, dar, cu toate astea, nimeni nu se revolta. Lucrurile continua sa se intample de la sine, de parca ar exista o forta mult mai mare care ii obliga sa se supuna.

    Sunt atatea povesti de success si sunt multi oameni care incearca sa indrepte viitorul Romaniei luptand cu morile de vant. Dar daca tot restul tarii li se opune nu pentru ca nu are incredere in oamenii astia, ci pentru ca sunt convinsi ca nu o “sa se” schimbe nimic, ca singura solutie e ” sa se” evacueze tara, oamenii care incearca sa indrepte lucrurile vor fi intr-o pozitie mai proasta decat Don Quijote. Noi schimbam lucrurile; nu se schimba singure. Si noi, studentii din strainatate atunci cand nu ne intoarcem acasa nu ne intoarcem pentru ca ne e frica de sistem si pentru ca nu credem ca il putem schimba, si pentru ca ” vai, ce bine e acolo, nu are rost sa te intorci aici” ( pentru ca intotdeauna tot Romani vom fi si o sa ne fie dor daca nu de mancarea mamei, atunci de privelistea de la cascada Capra pe Transfagarasan); nu ne mai intoarcem pentru ca ne indragostim de oamenii de peste mari si tari care sunt constienti ca isi pot lua destinele in propriile maini si pot sa schimbe, iar nu sa astepte sa se schimbe lucrurile.

  8. Educatia este atat de relativa. Radeam de cei din vest cand strangeau dupa catei atunci cand ieseau cu ei la plimbare. Ne spuneam: cine e stapanul si cine e sclavul, omul sau cainele? Radeam de ei ca nu au tupeul sa vorbeasca deschis despre cat castiga. Radem de ei ca nu au olimpici (nu mai avem nici noi asa multi) insa la ce ne folosit noua, daca sistemul de invatamant romanesc este facut sa creasca robotei, si doar daca un elev are nervii si tupeul sa infranga sistemul reuseste.

    Educatia nu se masoara nici in alocatia pentru invatatura, nici in numarul de arme in scoli, se masoara in rezultatele respectivei societati pe plan economic, social, ingineresc, cultural etc.

    Si sa nu incepem acum polemica: aia reusesc pentru ca cumpara genii. Americanii reusesc pentru ca promoveaza, sustin si recunosc valorile. Deja de multi ani o minte reusita poate sa faca bani in Romania fiind platit din strainatate pe baza de contract sau pe baza de proiecte. Lumea totusi pleaca, si nu pentru bani, ci pentru ca in sistemele alea proaste, mizere si inculte ai parte de posibilitatea de a te afirma, de a iti largi orizonturile, si de a lucra cu adevarati experti. La noi expertiza e data de diploma fara valoare facuta in 5 minute la xerox, iar expertii sunt toarashii.

    Daca aveti un copil, si copilul dvs. ar fi atras de astronomie, la cate tari distanta ar avea sansa sa faca ce ii place. Daca ar fi atras de genetica, unde s-ar putea duce? Totul este o discutie de Pampers romanesti: uram pampersul si produsele straine, dar le folosim si nu avem alternative pentru ca preferam sa hulim pe altii decat sa ne recunoastem problemele.

  9. Nu sunt un sustinator rapace a culturii americane, dar, asa este – americanii detin locurile fruntase in multe domenii, iar la educatie, tot sunt printre primii alesi cand vine vorba de studenti sau de ‘a o incepe de la capat’ cu toate stirile legate de criza si economie in declin. Mi-a placut perspectiva si furmularea articolului. Felicitari Dragos Bucurenci!

  10. Dragos, ma bucur foarte mult ca ai inceput aceasta conversatie. Inca intalnesc perceptia din Romania ca americanii sunt inculti si nu stiu lucruri, ca invatamantul este catastrofal, ca se bazeaza pe imigratie, ca nu cunosc lumea si ca sunt limitati. Foarte departe de adevar. Si trist pentru ca ne trebuie modele care au functionat si acesta ar fi un bun inceput.

  11. Mereu se soate in fata”modelul american”. Dar de ce nu se spune mai mult despre roamnii care au studiat in Romania si lucreaza la firme de top din America unde sunt apreciati pentru profesionalismul, seriozitatea si performantele lor? Se aminteste vag…cu anumite ocazii si doar atat.

  12. Foarte interesant si, in mare parte, un model de urmat. Totusi, n-ar fi rau sa vorbim putin si de partea morala a chestiunii.

    Bugetul Harvard, Oxford etc se face, in mare parte, cu bani veniti din speculatii financiare. Harvard a pierdut 8 miliarde (da, miliarde) de dolari in 2008 cand cu scandalul Madoff. Am putea sa ne punem mai multe intrebari:

    1. Cum a ajuns Harvard la 36 miliarde de dolari intr-un timp relativ scurt? Raspuns – speculatii bursiere.

    2. Cum a ajuns sa piarda 8 miliarde cu Madoff, cand toata lumea stia ca ce propunea el (20% pe an) era nerealist?

    2. Cum se impaca dorinta de a transmite cunostinte copiiilor tai cu dorinta de imbogatire rapida? Ce fel de parinte esti?

    “Ideea că cea mai bună moștenire pe care le-o poți lăsa copiilor tăi este să investești în educația țării tale este adânc înrădăcinată în cultura americană.”
    Poate n-ar fi rau sa investeasca o parte din bani in putina introspectie, in putina morala, inainte de a se gandi cum sa transmita cunostintele…

  13. lasa, ca majoritatea “americanilor” aia destepti care au castigat premii de renume sunt de alta origine nu sunt americani get-beget. Au plecat acolo pentru conditiile mai bune si pentru salariile pe care le merita.

    Americanii si vest-europenii stiu sa-si pastreze valorile aproape nu sa le dea cu piciorul cum facem noi,

  14. Din pacate liderii nostri nu au ca prioritate alocarea unui buget prea mare pentru educatie. Cu toate astea avem minti luminate dar care nu sunt ajutate in a progresa, asa cum fac americanii.

  15. E totul cu dus si intors. Si invatamantul nostru este bun, dar are ceva putred la mijloc…si nu, partea putreda nu e in invatamantul propriuzis, e in media, care acapareaza tot ce inseamna cultura si schimba valorile unui copil. Ce putere sa aiba o lectie de scoala in fata unei Bianca Dragusanu care apare pe toate gardurile?

  16. Ce donatii? Aberatii!! In sua elevul plateste zeci de mii de $$$ sa mearga la facultate!! Ce tot scrieti despre ce nu va pricepeti??!?!

Leave a Reply