Via Teo, m-am pierdut vreo ora pe blogul lui Exarhu si nu m-as mai da dus, ceea ce va doresc si voua.

In urma calatoriei, ma simt mai bogat cu un duet Ion Iliescu – Aura Urziceanu, un ceva care nu se poate spune in cuvinte (“sigur ca mai sunt si oameni gelosi, invidiosi pe succesele altora, dar nu cred ca-si are cazul”), si un numar de vorbe frumoase. Mai stii cum vine asta, o vorba frumoasa? Vine asa:

m-am intalnit ieri cu o veche cunostinta, persoana cu multe responsabilitati corporatiste, care mi-a spus in 10 minute, in formulari diferite, ca nu are nimic vesel sa-mi povesteasca si ca in general nu se prea intampla lucruri de genul asta intr-un mediu de lucru competitiv.

oamenii se cam plang despre ceea ce fac si cel mai grav e ca si cei carora le place ce fac se plang in cor cu ceilalti. oboseala, plictiseala, idioti, rutina, absurd, presiune prea mare, lipsa de perspective, de timp, de comunicare si alte teme invecinate razbat constant din conversatiile de intalnire.

in loc de buna ziua, ne povestim cat de rau ne simtim. e un fel de: ia tu energia mea negativa si da-mi-o pe a ta. >>

sau:

mare bucurie s-a pogorat asupra sufletului meu cand am aflat cum se spune patrunjel in greceste.

maidanaki. >>

…………………………

in schimbul lui maidanaki, (multumesc pt maidanoz si petrushka )
am primit echivalentul cuvantului sapca in limba moldoveneasca.

bishabirca.

ce incantare, sa dai cu bishabirca dupa dulai… >>

Mai cunosc foarte putini oameni care-si traiesc viata cu aceeasi bucurie, fara ca asta sa-i faca mai putin lucizi. Dincolo de hazul nebun al unora dintre textele lui, Exarhu e foarte crud cu halul in care am ajuns sa traim. Si e o cruzime de care eu unul nu m-as lipsi. Face bine la icter.

:: Foto: Eugen Ciocan