Adevăr și provocare

N-am avut ce lucra și m-am lăudat în interviul pe care l-am acordat colegilor de la Story cu rezultatul luat la examenul GMAT, despre care am spus că a fost “cel mai dificil din viața mea”.

Rău am făcut. Paul, un tip care care răspunde la adresa de e-mail ballo[at]yahoo[dot]com, a căutat pe net un exercițiu de algebră de tip GMAT (o banală ecuație de gradul 1), despre care și-a adus aminte că le putea rezolva prin clasa a 5-a, și a conchis: “e ca si cum Nea Cutarica s-ar lauda ca a dat test greu de scriere ca sa fie admis la examenul de soferie.”

Carevasăzică am fost demascat.

Continue reading…

Vânătările Ponorului și Huda lui Papară

A doua zi după peripețiile de pe Cheile Râmețului, am ales un traseu ușor, de refacere și am pornit spre Vânătările Ponorului.

După ce trece prin câteva sate încremenite într-un timp premodern, cărarea intră într-un mic crâng, de unde se deschide spre o mare depresiune în formă de pâlnie: dolina Vânătarea. Se merge “pe buza pâlniei”, până în punctul ei cel mai înalt, unde marcajul coboară centripet spre punctul “de scurgere”. O mică pădure ascunde aici o scenografie spectaculoasă: trei pâraie se infiltrează în pământ, nu înainte de a da naștere unei foarte frumoase căderi de apă. Peretele înalt de calcar e brăzdat de urmele vineții care au dat numele locului.

Continue reading…

Brâna Caprelor

Intrarea pe traseu e străjuită de un marcaj decolorat pe o tablă ruginită și de crucea metalică a unui tânăr pentru care Brâna Caprelor a fost ultima ascensiune. Apoi poteca urcă vertiginos și se transformă într-un perete vertical de piatră de-al lungul căruia atârnă un cablu.

Drumul până pe creastă e compus din mai multe astfel de escalade, dar priveliștea panoramică asupra Cheilor Râmețului este neprețuită. Nu e un traseu ușor și nici foarte plăcut dacă ai rău de înălțime, dar, cu prudență și echipament adecvat (noi aveam, din păcate, sandalele cu care traversaserăm Cheile, nu ne dăduse prin cap să ne luăm bocancii în rucsac), poate deveni una dintre cele mai spectaculoase amintiri din Carpați.

Continue reading…

Cum am intrat la apă pe Cheile Râmețului

(aventuri din Carpați, partea a treia)

Cheile Râmeților sunt unul dintre cele mai spectaculoase trasee pe care le-am străbătut în Carpați. Râmețiul a săpat în Munții Trascăului un relief carstic fabulos, iar parcurgerea Cheilor a fost o aventură memorabilă.

Le-am abordat mai întâi dinspre Cheia spre Valea Mănăstirii. La început ni s-a părut că marcajul e deterioriat și incomplet, apoi ne-am prins că nu era mare nevoie de marcaj, pentru că nu ai de urmat altceva decât cursul râului. Ceea ce înseamnă că trebuie să mergi efectiv prin apă. Am prins o perioadă cu apă mare, așa că ne-am muiat bine.

Continue reading…

Teme-te de ardeleni chiar și când îți dau sfaturi

“No’ viniți în cur la Bora și vă-splic io undie-i Brădieștiu…”

mă ia foarte repede ardeleanul mic la stat, dar mare la sfat, când aude unde vreau să ajung. Întrebasem un polițist pe unde se iese din Aiud pentru Rîmeți, omul s-a băgat în vorbă și m-a luat tare. Încrezător în mitului ardeleanului binevoitor, i-am dat ascultare.

Continue reading…

Norii negri

Frate, ce-i chestia aia?!?

Se zice că filosofia s-a născut din mirare. Din mirarea prietenului meu s-a născut un potop de toată frumusețea. Prognoza era cât se poate proastă pentru toată săptămâna. Din București am ieșit pe un cer senin, dar spre Pitești am văzut un fel de tornadă orizontală apropiindu-se de autostradă. Nici n-am apucat să ne bem cafeaua în benzinăria unde oprisem că norul lung și cenușiu s-a așezat deasupra noastră și a început să toarne o răpăială diluviană.

Continue reading…

Frumoasa fată nemăritată

În lamentația generală despre cât de prost e litoralul românesc, lumea pare să creadă că Marea Neagră se întinde în nord doar până la Constanța.

Pe vremea când lucram la “Salvați Delta” îmi venise ideea unei campanii pe care cred și astăzi că ar trebui s-o facă Ministerul Turismului. Niște outdoor-uri cu fotografii seducătoare din Delta Dunării amplasate în Bulgaria pe drumul spre Albena, spre Nisipurile de Aur, spre Burgas. Textul, în limba română, ar fi sunat așa: “Nu știți ce pierdeți”.

Continue reading…

Magicianul

Când pune vioara jos, Tomescu zâmbește puțin încurcat, ca un copil care se rușinează că primește prea multă atenție. “Tu ai făcut asta?” îți vine să-l întrebi și el pare că se miră sincer că ar avea vreo legătură cu miracolul care tocmai a avut loc.

O doamnă acră, fiica unui mare muzician, mi-a spus odată că nu-i place ce face tânărul violonist: “se ține de șușe”. Doamna se referea, probabil, la concertele și gesturile neconvenționale prin care Tomescu încearcă să facă muzica marilor compozitori accesibilă unui public tânăr și mai puțin educat. Adică exact eforturile pentru care eu îl admir enorm, pe lângă virtuozitatea-i și modestia-i absolut cuceritoare.

Continue reading…