Îl ştiu pe Șerban de pe vremea când lucram amândoi la British Council. Era atunci şeful bibliotecilor. După ce am plecat eu, a fost promovat peste tot ce însemna “knowledge and learning”. Când l-am cunoscut, n-am reţinut să fi fost pasionat de fotografie. Apoi am început să-l văd tot mai des cu aparatul în mână. Făcea poze în călătorii şi ni le trimitea pe mail. Tot pe mail ne-a trimis într-o zi linkul către un site unde începuse să-şi adune colecţia. A urmat o expoziţie şi tot mai multe secţiuni pe site. Pentru Şerban, fotografia devenise o pasiune serioasă.

Şi, deodată, acum vreun an, parcă, mă sună şi-mi spune că şi-a dat demisia şi că se face fotograf. Albumul pe care-l lansează vineri la Cărtureşti e, şi el, rezultatul acestei decizii. Un exemplu de putere şi de curaj de care eu cred că avem nevoie ca de o gură de aer proaspăt. N-am să reuşesc să fiu vineri alături de Șerban, dar am să fiu cu el în gând. Bravo!