Boogie

• mergi pe mana mea

Nu rataţi Boogie, un film de Radu Muntean, cu Anamaria Marinca şi Dragoş Bucur (imagine: Tudor Lucaciu, scenariul: Alexandru Baciu, Răzvan Rădulescu şi Radu Muntean).

N-am mai ascultat de mult dialoguri atât de naturale într-un film românesc, Marinca şi Bucur joacă impecabil, imaginea şi regia şochează prin simplitate. Doar cadrele neverosimil de lungi te fac să te gândeşti la efortul şi performanţa incredibile ale actorilor, ale directorului de imagine şi ale cameramanului. Rezultatul e năucitor: nimic nu pare căutat, pare că te uiţi cu adevărat pe gaura cheii în viaţa de cuplu la 30 de ani.

Am râs mult, dar am plecat şi cu un gust foarte amar. Lui Muntean i-a reuşit iar un final frumos de trist, ca în Hârtia va fi albastră. Iar râsul multor spectatori din sală, cum să vă spun, nu prea era râsul lor…

[youtube_1]EBEwf-yCxqE[/youtube_1]

Pe scurt

• ecologie • mergi pe mana mea

Mergeţi vineri să vedeţi nişte scurt metraje state-of-the-art la Future Shorts, festivalul prezentat de Vodafone România, în parteneriat cu Asociaţia ORICUM şi cu Feeder.

Reciclaţi-vă vechile telefoane mobile pe reciclam.ro, un proiect dezvoltat de Manafu pentru Vodafone România.

Dacă sunt scriitori printre voi, înscrieţi-vă la Atelierul de Depanat Idei şi Texte, un curs intensiv de scriere coordonat de Cristi Lupşa la CJI (mai e o săptămână până la închiderea înscrierilor).

Proştii mor mai tineri

• elle

Aveam 18 ani şi făceam meditaţii la logică şi filosofie pentru admiterea la facultate. Şi eu şi proful şi celălalt coleg eram fumători, iar lecţiile aveau loc într-o bucătărioară din Bucureştii noi.

Într-o bună zi, ţigara pe care tocmai o aprinsesem şi pe care o ţineam într-un echilibru precar în aceeaşi mână cu care încercam să scriu, mi-a alunecat printre degete şi a căzut pe jos. M-am aplecat maşinal după ea, am stins-o cu un gest scurt, după care am rupt-o ca să încapă în scrumieră, am scos o nouă ţigară din pachet şi mi-am aprins-o. “Aşa, băi, Dragoşu, mi-a plăcut cum ai judecat”, m-a felicitat proful. “Păi n-ar fi mai mare păcatul să te cureţe, Doamne fereşte, vreo hepatită vulgară, ca pe ultimul ignorant nespălat, înainte să apuci să faci şi tu un cancer de om serios?”. Am pufnit toţi trei în hohote de râs. De altfel, zâmbesc şi acum când îmi amintesc scena. Cred că niciodată un gest n-a putut surprinde mai bine caraghioslâcul idioţeniei perfecte spre care dependenţa de nicotină îi împinge pe fumători.

Continue reading…

Povestea mea cu sportul

• la vita e bella

Am primit o leapşă de la Tudor Chirilă, lansată de Premiile Ioan Chirilă. Să ilustrez cu o fotografie relaţia mea cu un sport de performanţă, dacă am înţeles bine.

Am să fac o paranteză înainte de a-i răspunde, pentru că relaţia mea cu sportul e una specială. Am fost obişnuit încă de mic să nu pun mare preţ pe sport şi să disociez între performanţa fizică şi performanţa intelectuală. Părinţii mei şi cei mai mulţi dintre prietenii lor erau genul de oameni pentru care corpul n-a însemnat niciodată mai mult decât un mijloc de locomoţie pentru creier. Prin conversie, am trăit multă vreme cu prejudecata că cei care fac sport au o activitate intelectuală redusă.

Continue reading…

Nu răspund la esemes

• la vita e bella

Vă anunţ, că-n altă parte n-am unde, dragi prieteni care poate aveţi ceva să-mi spuneţi şi vă e lene să mă sunaţi, aşa că-mi scrieţi semeseuri, că minunatul Blackberry Bold, pe care l-am aşteptat mai ceva ca pe fetele pe care le-am iubit în liceu, suferă de sindromul iPhone, adică ştie să facă de toate, dar nu e-n stare să facă lucrurile elementare pe care ar trebui să le facă un telefon.

Ultima trăznaie: de azi nu-mi mai afişează mesajele. Nici cele de mail, nici semeseurile. Dar mă anunţă cu cinism, sonor şi prin iconiţele de pe ecran, când vin mesaje noi. Doar aşa, ca să ştiu. În caz că mă-ntrebam de ce nu-mi mai scrie nimeni. Deci să stau liniştit: prietenii nu m-au uitat. Unii îmi şi scriu. Ce anume? Nu contează. Important e că ei nu m-au uitat…

Am încercat toate tipurile de restart, mai puţin ăla cu trântitul de gresia din baie. Mâine îl duc în service.

Deocamdată am 4 semeseuri noi şi necitite. Habar n-am de la cine sunt, habar n-am ce vor oamenii ăştia de la mine. iPhone-ul era o glumă. BBerry Bold-ul e un mister. Bine că are GPS, fix ce-mi lipsea la un telefon. Rămâne să aflu dacă nu cumva prinde şi bulgarii.

Despre politică şi decenţă

• cu stangu-n dreptu • mergi pe mana mea

Nici mie nu-mi place Ana Birchall în mod particular, dar Dan Andronic are dreptate: linşajul căreia i-a căzut victimă zilele astea nu ar trebui îngăduit. Nici de media, nici de lege, nici de oamenii care mai au puţină decenţă.

Habar n-am cine apare în clipul-bombă, dar, chiar şi dacă ar fi un politician sau o politiciană, atacul este unul josnic. Ce e mai ruşinos? Ce face femeia din clip sau faptul că unele media au publicat clipul, preluând şi insinuarea, lipsită de orice dovezi, legată de identitatea femeii? Ce e mai obscen? Sexul oral sau oralitatea unui Vadim, unui Becali?

Eu am semnat pentru decenţă în politică.

Profesionistul

• in media

Felul în care Cristi Lupşa scrie e aproape un spectacol. Ne-am văzut o singură dată înainte să înceapă lucrul la materialul despre mine, aşa că am avut ocazia să-l cunosc în priză directă. În vreme ce el se documenta urmărindu-mi munca, am avut ocazia să fac acelaşi lucru şi pot spune cu mâna pe inimă că n-am mai văzut aşa ceva în România. Andrei Gheorghe şi Robert Turcescu, care au trecut, la rândul lor, prin mâna lui Cristi, sunt de aceeaşi părere.

Continue reading…