Am citit mai târziu însemnarea prietenului Cabral despre Roșia Montană și am hotărât să-i răspund aici pe blog pentru că dezbaterea civilizată despre un subiect atât de inflamant merită promovată.
În primul rând vreau să salut intrarea în dezbatere a unor lideri de opinie care sunt scutiți, prin natura firii sau a meseriei lor, de orice fel de vehemență, fie ea verde sau aurită. Nici eu nu voi progresul cu orice preț, după cum nici nu cred că oprirea oricărei dezvoltări industriale este o soluție pentru problemele cu care se confruntă planeta.
Sunt câteva subiecte asupra cărora nu sunt de acord cu Cabral, ceea ce nu înseamnă, neapărat, că eu am dreptate și că el greșește, ci că fiecare vedem lucrurile diferit.
Cabral, ca mulți alții, este de părere că decizia în legătură cu proiectul minier ar trebui să le rămână localnicilor de la Roșia Montană. Ei ar fi cei mai în măsură să aleagă dacă proiectul aduce mai multe beneficii decât riscuri și, ca atare, dacă merită sau nu făcut. I beg to differ.
Carpații sunt o resursă vitală a României, nu doar economică, ci, mai ales, turistică (pot cita aici nu doar poziționarea brandului turistic, ci și interesul manifestat de zeci de ani de lideri de opinie de calibru internațional, cum este Prințul Charles, în legătură cu ei). Distrugerea unui munte nu poate fi o decizie locală. Dacă am gândi așa, am crea premisele ca toți munții noștri să devină teatrul unor exploatări iraționale cu consecințe tragice pentru întreaga comunitate (economiștii numesc acest gen de “localizare” a deciziei în legătură cu resursele strategice pentru comunitate “the tragedy of the commons”). Povestea se întâmplă deja de zeci de ani cu defrișările iresponsabile, lăsate, prin grija ochiului închis al autorităților, “la libera decizie” a localnicilor.
Dar sunt gata să admit, fie și numai de dragul argumentului, că garanțiile oferite de RM Gold Corporation sunt valabile și că ei vor renatura integral masivul afectat de exploatarea minieră. Rămâne problema iazului de cianură. Da, știu, el va fi “cel mai sigur” din lume și, în condiții normale, nu prezintă niciun pericol pentru ecosistem. Dar ce se întâmplă în condiții mai puțin normale? Trăim vremuri în care cataclismele se înmulțesc pe zi ce trece, apar fenomene meteo pe care nu le cunoșteam acum 100 de ani. Reactorul de la Fukushima era și el unul “dintre cele mai sigure din lume”. După cutremur, descrierea asta a trebuit amendată.
Nici nu trebuie să-mi imaginez ce se va întâmpla dacă un astfel de cataclism va duce la deversarea iazului cu cianură. Trebuie doar să-mi amintesc secvențele de groază care au urmat accidentului cu cianură de la Baia Mare din 2000 (foto) și să le înmulțesc de sute și mii de ori. Un accident de genul acela produs la Roșia Montană ar afecta întreg bazinul hidrografic românesc al Dunării și ar transforma Delta într-un Cernobîl al peștilor și al păsărilor. Turismul României nu și-ar mai reveni zeci de ani de zile după o asemenea lovitură.
Cu toată înțelegerea pentru dificultățile economice cu care se confruntă, mi-e foarte greu să las o decizie cu consecințe atât de dramatice pentru întreaga Românie la alegerea localnicilor de la Roșia Montană.
RM Gold Corporation mai vrea apoi să credem că toate temerile astea nu-și au rostul, pentru că apa din iaz este perfect inofensivă. Vă spun drept, eu pe asta o cred cel mai greu. Pentru că nu pot găsi răspunsul la următoarea întrebare: dacă cianura din iaz este perfect inofensivă, de ce mai este nevoie să construim “unul dintre cele mai sigure” iazuri din lume pentru a preveni deversarea ei?
(va urma)