Talentul de a comunica generează un mare număr de cariere de succes şi un număr şi mai mare de rivalitaţi şi ambiţii. Care n-ar avea niciun rost dacă n-ar exista şi nişte premianţi. Pentru cea de-a opta ediţie a Romanian Public Relations Award, vom afla cine sunt premianţii cu ocazia Galei PR Award, la înserat, în a şasea zi a lui Brumărel.
După 7 septembrie, ultima zi de înscriere, proiectele vor fi apreciate şi atent cântărite de cei 30 de juraţi, între care, cu voia d-voastră, ultimul pe listă, mă număr şi eu.
Între colegii de juriu cu care mă mândresc: Diana Klusch, Corporate Affairs Director Ursus Breweries, Anca Nuţă, Identity & Communication Director UniCredit Ţiriac Bank, Corina Vasile, PR Director Raiffeisen Bank, ES Simona Minculescu, Ambasador la Misiunea Permanentă a Romaniei la ONU, Corneliu Cojocaru, Director de comunicare şi purtător de cuvânt al BCR.
Spor la înscrieri!