Legislaţia despre droguri în dezbatere

Mâine voi modera la Palatul Parlamentului, începând cu ora 10, o dezbatere despre modificarea legislaţiei privind prevenirea consumului de droguri şi a riscurilor asociate acestuia. Este organizată de Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, care şi-a propus să găsească soluţii inteligente şi eficiente la problema consumului de droguri în România.

În România, 15% dintre adolescenţi declară că au consumat cel puţin o dată droguri ilegale (de două ori mai mulţi decât acum 4 ani). Potrivit legii în vigoare la această dată, oricare dintre aceşti adolescenţi, dacă ar fi fost surprins în posesia dozei destinate consumului propriu, ar fi fost pasibil de închisoare.

În Bucureşti există, conform estimărilor guvernamentale, 15,000 de consumatori de droguri injectabile. Norma europeană spune că minim 70% dintre aceştia trebuie să se afle în contact cu servicii sociale. Adevărul este că în Bucureşti se poate asigura tratament substitutiv cu metadonă doar pentru 800 de pacienţi (pentru care consilierea psihologică este oricum un lux).

Consumul de droguri este o problemă a întregii societăţii pentru că numărul consumatorilor de droguri uşoare este tot mai răspândit, dar şi pentru că, în absenţa tratamentului, consumatorii de droguri injectabile puternic adictive pot prezenta pericol social.

Problema nu e simplă, iar soluţii sunt mai multe. În favoarea uneia sau alteia înclina argumente morale, economice, medicale. Îmi propun să le aflăm pe cele mai importante dintre ele în cadrul dezbaterii de mâine.

Continue reading…

Anunţ umanitar

Sambata , 13 februarie 2010. Eu nu am lesinat niciodata. Eu nu am plans niciodata. Pana in aceasta zi, la orele 11.00 cand am aflat diagnosticul: “leucemie acuta mieloblastica”
A fost cea mai urata zi din viata mea, dar nu din punct de vedere meteorologic.

Aceasta e povestea mea. Inceputul noii mele vieti.

:: citeşte toată povestea lui Niculae Ionescu
:: află cum poţi să ajuţi

Figuri exemplare

(partea a treia a interviului cu Mihai Ghyka)

De care dintre strămoşii tăi te simţi cel mai legat? A cărui poveste a devenit exemplară pentru tine şi te-a modelat?

Întrebarea asta nu mi s-a pus niciodată. Acum, contează foarte mult în familie ce ţi se povesteşte şi cum ţi se spune. Din păcate vremurile au fost aşa de grele, încât ai multe exemple de acest tip. Sunt câteva care sunt marcante. Primul, cred că e cel pe care îl trăieşti tu însuţi şi la care ai acces, pe care nu îl trăieşti din poveşti.

Bunica mea (Maria Eliza – n.m.) a trăit în domiciliul obligatoriu la Galaţi într-o cameră care face parte dintr-o casă pe care am recuperat-o, deci o ştiu precis. Cred că are 12 metri pătraţi, ceva de genul ăsta. Deci o cameră de 12 metri pătraţi cu 3 copii, fără apă curentă. Şi camera aceea era şi baie şi bucătărie. Mama îmi povestea că îngheţa apa în lighean peste noapte. Şi ea, bunica mea, întreţinea practic familia. Copiii erau la şcoală şi întreţinea familia dând lecţii de franceză cu un leu. Şi din banii ăia mai dădea şi un biscuite şi nişte bomboane copiilor. Ce să-ţi spun, pe mine mă impresionează şi asta.

Oamenii care au cunoscut-o, care au astăzi în jur de 45-50 de ani, când merg la Galaţi, uneori mă întreabă: „Sunteţi rudă cumva cu doamna Ghyka, care era profesoară de franceză?” Şi eu zic: „Da, era bunica.” Şi de obicei, oamenii, bărbaţi fiind marea majoritate dintre ei, izbucnesc în plâns efectiv şi spun:„Domnule, era o sfântă!” Ei spun asta, eu n-am trăit asta.

Şi atuncea fireşte că e un model de rectitudine şi de rezistenţă, până la urmă, în nişte vremuri teribile. Cei care au cunoscut-o din familiile cu care ne mai vedem azi spun acelaşi lucru: „Vai, am fost şi am văzut-o pe bunica ta şi pe mama ta în vremurile acelea. Ce vremuri cumplite au trăit!”

Erau apoi ceilalţi din lumea bună, din Galaţi care spuneau:

– Zeta, dar de ce le iei dragă numai un leu?

– Pai cât să le iau?

– Uite eu le iau 5 lei.

– Dar câţi elevi ai?

– Deocamdată niciunul.

Şi oamenii aceştia pe care i-am cunoscut, trei oameni care au făcut lecţii cu ea, spun: „Părinţii mă trimiteau, deşi nu aveau bani, părinţii mă trimiteau spunând: Du-te la doamna asta că barem se lipeşte şi puţină franceză de tine. Şi doar cu un leu chiar merită!” Şi atuncea fireşte că lucrurile astea ţi se întipăresc în memorie, mai cu seamă că nu sunt povestite doar din familie.

O farmacistă la Luxemburg, văzând o reţetă cu numele Ghyka, a spus: „Sunteţi cumva din Galaţi? Aveţi o legătură cu….?” Acelaşi lucru. Cu lacrimi, nu ştia cum să ne mai ajute. De acolo de la farmacia din Luxemburg.

Deci da, ea mi-a fost un model.

Continue reading…

Dansez pentru tine

Buna_ca_viata2009-10-19_1Îmi doresc să dansez de mic copil, dar mi-a fost ani de zile teamă să încerc – eram convins că aş fi un dezastru. Abia acum un an şi jumătate, am reuşit să-mi înfrâng această teamă, când am dansat tango împreună cu Amalia Enache la o gală de strângere de fonduri organizată de MaiMultVerde. A fost, într-o mare măsură, meritul Elwirei Petre, profesoara noastră : a fost primul om care mi-a spus că oricine poate să danseze. Numai că, de atunci, m-am luat cu munca, cu viaţa, şi lecţiile de dans au rămas o amintire frumoasă.

Am reluat de curând aceste lecţii. Dansez pentru tine e deopotrivă un dar pe care mi-l fac şi o enormă provocare. Ce voi afla la sfârşitul ei, asta numai Zeul o ştie.

Mai multe aici.

Bună ca viaţa: Bucureştiul literar

Ediţia “Bună ca viaţa” despre Bucureştiul literar cu scriitoarea Ioana Pârvulescu, călătoare în timp între Bucureştiul secolului XIX, Bucureştiul interbelic şi Bucureştiul contemporan, etnologul Şerban Anghelescu, care ne-a făcut introducerea în trei stabilimente celebre în lumea literară (Capşa interbelică, Uniunea Scriitorilor comunistă şi Muzeul Literaturii postcomunist) şi  criticul de artă Adrian-Silvan Ionescu, care se îmbracă şi astăzi cu ţilindru şi papion, colecţionează obiecte vechi şi chiar reconstituie lupte din istoria României alături de Asociaţia 6 Dorobanţi.

“Bună ca viaţa” este produsă de Asociaţia MaiMultVerde cu sprijinul Grupului CEZ pentru TVR1.

PCM Training of trainers

John Parr, cel care a introdus în România şcoala de analiză tranzacţională, precum şi modelul Process Communication Model® (PCM), începe în mai anul acesta a doua sesiune de formare de traineri certificaţi să predea modelul PCM. Dacă sunteţi interesaţi, găsiţi detalii aici. Este o bună ocazie şi pentru vorbitorii de limbă engleză să urmeze doar primele trei zile de curs, echivalentul cursului standard PCM, cel pe care-l predau şi eu, dar deocamdată doar în limba română.

Stradivarius-ul din vitrină

Sâmbătă, bistro-ul de slow food al Violetei a împlinit doi ani. Darul Violetei şi al lui Ediz pentru prietenii localului a fost un mic concert susţinut de unul dintre clienţii fideli ai bistro-ului, violonistul Alexandru Tomescu, împreună cu prietenul lui din Romanian Piano Trio, violoncelistul Răzvan Suma.

Nu mă pricep să vă spun cât de frumos au cântat cei doi, tot ce ştiu e că mie mi-a plăcut foarte mult. Şi mi s-au părut foarte inspirate explicaţiile, povestioarele, anecdotele de dinaintea fiecărei piese. Îl ştiam pe Tomescu doar ca violonist, l-am descoperit şi ca vorbitor, unul foarte charismatic. Şi m-am bucurat să descopăr în ambii muzicieni încă două dovezi grăitoare că nu trebuie să fii gras, sobru sau sociopat ca să cânţi la un instrument cu coarde.

La Grădina Icoanei avusese loc cu puţină vreme înainte un eveniment religios, ceva cu scenă, reflectoare, lumânări, popi şi credincioşi. Din când în când, prin faţa vitrinei în care Tomescu şi Suma cântau, trecea câte un om cu o lumânare în mână, ca într-o noapte de Înviere. Unii treceau nepăsători, alţii căscau gura şi treceau mai departe, alţii se opreau şi rămâneau o vreme visători. O doamnă a intrat, de mână cu fetiţa ei, care ţinea în mână o lumânare.

Apariţia sfioasă şi delicată mi-a adus aminte de un vers din Edgar Alan Poe – Ţie, ca să nu mai sângeri, îţi trimite Domnul îngeri – şi le-am mulţumit Violetei şi lui Ediz pentru această clipă senină.

Războiul primelor doamne

Nu mă pot opri să nu remarc ce interesant s-a reconfigurat scena politică în jurul subiectului Roşia Montană în urma alegerilor interne din PSD de ieri noapte.

Acum trei ani, atât PNL, cât şi PSD s-au implicat puternic în promovarea Legii împotriva mineritului cu cianuri. Între timp, subiectul a devenit tot mai puţin prioritar pe agenda ambelor partide, până când a fost aproape uitat.

Raportul de forţe s-a modificat dramatic după această toamnă, odată cu alegerea lui Crin Antonescu în fruntea PNL. La sfârşitul lui ianuarie, soţia acestuia, europarlamentarul Adina Vălean organiza la Bruxelles un eveniment de lobby în favoarea proiectului minier, iar Crin Antonescu declara că nu există o poziţie oficială a PNL în legătură cu acesta, marcând în felul acesta despărţirea de oponenţii proiectului.

Iată, însă, că acum o poziţionare diametral opusă se prefigurează în PSD. Soţia noului preşedinte al partidului, Daciana Sârbu, este unul dintre vechii oponenţii ai proiectului şi un puternic susţinător al Legii Anti-Cianură. Europarlamentarul este, de altfel, unul dintre puţinii politicieni români care a dovedit de-a lungul timpului, nu doar prin declaraţii, ci şi prin fapte, un interes autentic pentru mediu. Îi includ în aceeaşi categorie, ca să nu fiu acuzat de simpatii de partid, şi pe Korodi Attilla, Sulfina Barbu, Silvian Ionescu, Csibi Magor.

Aşadar, cel puţin în Opoziţie, lucrurile par să se fi echilibrat în ce priveşte proiectul de la Roşia Montană. E o veste bună, m-a întristat susţinerea cvasi-unanimă de care începuse să se bucure proiectul pe scena politică.

Se ştie, desigur, poziţia PD-L în această privinţă, dar câţiva dintre noi încă mai sperăm că poate va mişca şi acolo cineva în front. Colegul meu, Doru, a imaginat în ediţia GQ de februarie un scenariu de tip Avatar în legătură cu asta. Şi, într-adevăr, e uluitor cât de multe similitudini există între scenariul filmului şi povestea proiectului minier. Să fie prima doamnă din PD-L soluţia miraculoasă? Va striga ea, în cor cu activiştii Green Peace, “trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi?” Se va-mbrăca ea oare în zale lucii de la Prada şi va sui pe Toruk Makto pentru a chema triburile de ecologişti la luptă împotriva exploatatorilor nemiloşi? Cine ştie…

De la alegerile de ieri, mi-a mai revenit optimismul şi îmi spun că totul e posibil.

Cum ne naştem

Ediţia “Bună ca viaţa” despre naştere, în care am stat de vorbă cu Dana Nălbaru, mama unei fetiţe de trei ani şi autoarea unui DVD cu sfaturi pentru mămici, „Cum să am grijă de copilul meu”.

Ceilalţi invitaţi: Ramona Roşu, educator prenatal Lamaze şi însoţitor la naştere (doula), vorbeşte despre cursuri pentru viitoare mămici şi pregătirile pentru naştere. Fotograful Ana Blidaru, pe atunci viitoare mămică şi între timp mămică cu acte-n regulă, şi-a ales ca subiect de diplomă naşterea. Psihologul Mugur Ciumăgeanu vorbeşte despre prezenta depresia post-natală şi importantul rol al tatălui după naşterea copilului.

Am filmat această ediţie la Imaginarium, unul dintre cele mai simpatice şi inteligente magazine pentru copii pe care le-am vizitat.

“Bună ca viaţa” este produsă de Asociaţia MaiMultVerde cu sprijinul Grupului CEZ pentru TVR1.

Viitorul

De vorbă cu Emi, privind pofticios spre noul lui Google phone.

Emi: …şi au văzut ei că nu mai merge cu presa scrisă, aşa că s-au gândit să investească în online.

Eu: Da, nu ştiu ce-o să se aleagă de presa scrisa…

Emi: iPad?