Amalia Enache a realizat pentru “România, te iubesc” un material despre Dorin Ştefan, cel pe care Augustin Ioan îl numeşte, pe bună dreptate, “o fiinţă avangardistă prin construcţie”. Merită văzut:
Confuzie
Excelent!
Plantări la Ploieşti
Sâmbătă am fost la plantări în zona industrială a Ploieştiului, alături de voluntarii MaiMultVerde şi Ernst & Young, Corina Caragea, Daniel Niţoiu şi Laura Belecciu.
Timp de 9 zile, “Cursul de Plantagistică” a împădurit 10 hectare de teren în Ploieşti, cu sprijinul Ernst & Young şi în parteneriat cu ADPP Ploiesti. Au fost 300 de voluntari MaiMultVerde şi 100 de angajaţi Ernst & Young, iar în total s-au plantat 50.000 de puieţi.
Viaţa tihnită
Diseară la “Bună ca viaţa”, degustăm un vin ales de Cătălin Ştefănescu din crama librăriei Cărtureşti şi vorbim despre viaţa tihnită.
Despicăm conceptul în trei şi explicăm ce înseamnă downshifting, escapism şi slow food.
În rolurile celor decişi să o lase mai moale o vreme: Cosmin Alexandru, fost director general al Gfk România, şi Mihai Ghyka, fost preşedinte Inbev, două cazuri de oameni care au renunţat la cariere în companii importante pentru a se dedica propriilor pasiuni.
Daniela Băcanu, reprezentanta Slow Food Romania, vorbeşte despre mâncarea bine temperată şi despre tradiţiile culinare locale, iar Cornel Ziman demonstrează cum poţi lua o pauză la înălţime de la munca de birou.
“Bună ca viaţa” este produsă de Asociaţia MaiMultVerde cu sprijinul Grupului CEZ pentru TVR1.
Pogromul românesc de la Odessa
EvZ: Ar schimba ceva din percepţia pozitivă a românilor faptul că Antonescu nu are rădăcini româneşti
Neagu Djuvara: Nu, vreau să spun altceva. Şi aici sunt neconsecvent cu mine însumi, pentru că am făcut şi eu războiul în Răsărit, iar mintea mea era lucrată de propagandă. Credeam şi eu că facem o cruciadă împotriva bolşevismului şi nu am avut conştiinţa că, trecând Nistrul, comitem o greşeală politică. Ar fi trebuit să facem ce-au făcut finlandezii, care nu şi-au depăşit graniţele. Au refuzat, “sunt vecin cu rusul de 1000 de ani şi voi mai rămâne 1000 de ani vecin cu el”. Românul a făcut însă o prostie. Antonescu a greşit din punct de vedere militar, iar din punct de vedere al simţului politic a fost lamentabil. Penultima lui întâlnire cu Hitler s-a petrecut în februarie 1944, iar l-a întoarcere i-a spus Victoriei Goga, prietena soţiei sale, “poţi să-mi pupi mâna, Hitler ne-a promis restituirea Transilvaniei”. Cum îşi putea închipui acest om, de care depindea soarta a milioane de români, că în martie 1944 Hitler mai avea vreun cuvânt de spus la masa verde? O orbire politică criminală, aş spune. Antonescu credea că el e trimis de Dumnezeu să guverneze România. A fost însă o calamitate.
Dacă tot am atins acest subiect, permiteţi-mi o întrebare sensibilă. Credeţi că armata română a comis crime de război în teritoriile ocupate după trecerea Nistrului?
Bineînţeles. Sunt fapte consemnate. Au fost într-adevăr câţiva evrei care au tratat prost armata română în momentul în care s-a retras din Basarabia. Un an mai târziu însă, la ofensiva din 1941, Antonescu decide că în 48 de ore trebuie expulzaţi 175.000 de oameni. Bătrâni, femei, copii au fost trimişi peste Nistru fără nicio pregătire. Neamţul, cât a fost de crud, îi caza în barăci şi le servea supă seara. Noi i-am trimis în deşert.
Pentru a-i salva, consideră foarte mulţi astăzi.
Lasă-mă-n pace. E ceva absolut impardonabil. În cele cinci luni în care am luptat pentru cucerirea Odessei, regimentul meu a beneficiat de serviciile a 3000 de oameni. Ştiţi câţi oameni valizi mai erau la final? 92. Dacă ai dezvălui asta unui american, ar spune că nu se poate. Uite că în armata română s-a putut! Se pare ca nemţii au vrut doar încercuirea oraşului, dar ambiţia lui Antonescu a impus cucerirea. Noi de fapt nici n-am ocupat oraşul decât în momentul în care ruşii s-au decis să-l părăsească. Şi după ce am pierdut 17.000 de soldaţi, doar pentru a intra în momentul în care sovieticii au plecat, ce face Statul Major român? Se instalează în clădirea în care fusese Statul Major sovietic, fără să cerceteze dacă nu cumva e minată. După câteva zile, a explodat clădirea. Atunci, Antonescu, într-un acces de furie, a decretat ca pentru fiecare ofiţer superior să se împuşte un anumit număr de evrei. Aşa ceva nu se poate înscrie decât în categoria crimelor împotriva umanităţii. Antonescu ne pare un erou pentru că îl comparăm cu toate secăturile politice pe care le-am avut de atunci. (subl. mea)
:: citiţi interviul integral
Telegraf
Alaltăieri pe la 5 PM primesc următorul SMS de la un număr necunoscut:
Nu e normal sa ma ti att ku banii! sant bani meì!astept banii dragos!
Nu-nţeleg nimic. Care bani? Cui îi datorez bani? Cum de îi datorez bani cuiva care scrie în halul ăsta? Îmi revizuiesc mental ultimele weekenduri, verific dacă mi s-a rupt filmul pe undeva, nici pomeneală. Mai fac câteva eforturi de memorie, nu se leagă nimic. Mister total. Încerc să apelez numărul. Nu răspunde. Scriu şi eu un SMS:
Iertati-ma, nu stiu al cui e nr si despre ce bani e vorba. Va rog lamuriti-ma.
Nu mai primesc nimic, îmi imaginez că a fost o greşeală (deşi acel “dragos” din final mă urmăreşte). După vreo jumătate de oră, BB-ul clipeşte din nou:
Sant acel furnizor de careti batii joc.nu vreau sati fac rau dar dak numi dai bani mei ma duk la presa
E prea de tot, îmi zic. Cine-i agramatul ăsta care mă ameninţă? Cum îşi permite!? Apoi demonul dubiului îşi vâră din nou coada: dacă, totuşi, datorez bani cuiva? Am tipărit săptămâna trecută nişte broşuri despre cursul PCM, poate n-a plătit Cami factura. Caut numărul omului să verific. Nu se poate, totuşi, îmi zic, era un om civilizat, educat, nu putea să scrie în halul ăsta. E un dobitoc care a obţinut numărul meu şi n-are ce face. Pentru orice eventualitate, mai sun de două ori pe numărul respectiv. Niciun răspuns. Revin:
M-ar ajuta sa-mi raspundeti ca sa putem lamuri situatia. Din cate stiu eu, nu am nicio plata restanta catre niciun furnizor. Daca stiti altceva, va rog sa-mi dati detalii.
Urmează iar o pauză de vreo jumătate de oră, apoi răspunsul:
Domnu bucurenci am asteptat dupa fetele dvs pana akm.ele miau spusca nu aveti bani da eu nu cred.va bateti joc de mine!am spus.maine ma duc la presa
Deja intru la idee. Care fete? Cine i-a spus că nu sunt bani? Încep să mă îndoiesc serios de solvabilitatea mea financiară. Poate chiar nu am bani, poate chiar îmi bat joc de furnizori, poate chiar merge la presă. Deja vedeam titlurile la Money Channel (Bucurenci insolvent), ProTV (Mai mult falit), Antena3 (Sărăcit de Băsescu), OTV (Incredibil! Îşi bate joc de furnizori!!!), CanCan (A aruncat cu iPhone-ul în puşculiţă!), Ciao (Bucurenci, nu-ţi mai plătesc iubitele facturile?), România mare (Derbedeul de Bucurenci suge sângele poporului, aşa cum fac toţi maimuţoii).
Răspund:
Cu cine ati vorbit mai exact si despre ce comanda e vorba?
Nimic. Sun din nou. Nu răspunde. Sun de pe alt număr. Tăcere. Deja fierb. Cine e individul şi cum îşi permite? Mâine merg la poliţie, ăsta-i şantaj. Nu se poate, dom’le, să intre cu picioarele la tine-n telefon şi să te ameninţe aşa, pe faţă! Da’ cine se crede individul ăsta? Și de ce nu răspunde? Pentru că i-e frică… Asta e. Ia să răspundă şi să-l iau eu, aşa, scurt, da ştii?, scurt de tot: Ce pofteşti musiu? Sun iar. Nimic. Mă face cu nervii.
Într-un târziu aud iar sunetul cunoscut. Înşfac telefonul şi citesc:
=)) esti delicios! Cabral sunt, incercam sa-ti spun ca n-am cum sa ajung azi… 🙂 eu am ras. Tu?
Labele poc
Mărturisesc, în final, o idiosincrasie privată: nu mai suport să văd intelectuali aplaudînd frenetic politicieni. Sînt de acord să-i ajute, să lucreze pentru ei, să-i flancheze. Dar nu vreau să-i văd aplaudînd în turmă. O să ziceţi că aşa e jocul („în doi, în trei, în cîte cîţi vrei“), dacă te hotărăşti să intri în el. Poate. Dar există riscul, pentru jucători, să-şi piardă libertatea interioară.
:: Andrei Pleşu în “Dezbaterea prezidenţiabililor” (Dilema Veche)
Judecata franţuzului
Azi merg împreună cu Laura în vizită la Ambasadorul Franţei, ES Henri Paul, pentru o ediţie specială “Bună ca viaţa”. Nu mergem cu mâna goală, ci cu brânzeturile recomandate de voi (coşuleţ, Nasal, Penteleu, La Coline) şi cu două vinuri româneşti remarcabile: Shyraz (2003) de la Nachbil şi Fetească Neagră (2004) de la DaVino. Să vedem dacă i-or plăcea.
Nostalgie
Soru-mea a descoperit la ţară o jucărie a copilăriei mele, robotul MG1 (staţi blânzi, nicio aluzie politică). Vrea să-l doneze arhivei comunismului de la Muzeul Ţăranului Român. Cam cât de bătrân credeţi că mă face chestia asta să mă simt?
Creativitatea e bună ca viaţa
Cu ediţia dedicată creativităţii, am vrut să le arătăm românilor că tărâmul creativităţii nu este rezervat doar celor aleşi – cu toţii putem să ne rupem din monotonie şi să ne colorăm vieţile.
Am fost în vizită acasă la Doina Levintza şi i-am rugat pe Philippe Guilet de Saint Mart, directorul artistic al Festivalului de modă Pasarela, şi pe Andreea Constantin, Fashion Editor VIVA!, să iasă în stradă şi să ia pulsul modei.
Mai găsiţi în emisiune povestea Oanei Felipov şi a creaţiei ei, Karakiri, o caracatiţă cu personalitate, confecţionată manual, precum şi a programului de leadership creativ al Asociaţiei Erudio, care i-a convins pe managerii din multinaţionale să-şi dea jos sacourile şi să urce pe scena de teatru.
Sfatul practic vă spune de unde puteţi face rost de hârtie manuală, un cadou inspirat şi neobişnuit, dar şi cum puteţi s-o confecţionaţi voi înşivă.
“Bună ca viaţa” este produsă de Asociaţia MaiMultVerde cu sprijinul Grupului CEZ.
