Zilele astea mă găsiţi dându-mi cu părerea, ca tot românul:
Tot despre poveşti. Cristi Mungiu a lansat un concurs pe pagina oficială a lung-metrajului Amintiri din Epoca de Aur: caută cea mai tare legendă urbană din ’80 până azi. Urbanilor, băgaţi!
E un nou blog care-şi ţine promisiunea din titlu: povesteşte chestii. Fără fasoane, fără complicateţuri. Chestii pe care le-ai povesti la rândul tău prietenilor tăi dacă le-ai auzi de la un prieten. Pentru că sunt, pur şi simplu, chestii de povestit.
E un pariu interesant, pentru că portanţa poveştilor are, cred eu, legătură şi cu încrederea “sursei”. Chestiidepovestit.ro ţine pariul. Voi decideţi.
Zice Manafu:
Am inceput sa lucram la ideea unui eveniment green in urma cu un an. Initial, programasem Green Conference pentru toamna anului 2008, insa cuprinsi de alte evenimente si la inceput de criza, am amanat proiectul.
Acum vrem sa facem o incercare. Vorbim cu mai multe companii si incercam sa legam parteneriate puternice pentru a oferi comunitatii de business un eveniment cu best practices, momente de inspiratie si solutii concrete pentru afaceri sustenabile.
Astept orice feedback, propunere, idee pe mail. Chiar cred ca putem avea un eveniment special, dar mai ales rasunator in randul companiilor.
Eu cred că avem nevoie de acest eveniment. Şi cred că fiecare companie care a organizat cel puţin un proiect de CSR pe mediu ar trebui să sprijine organizarea acestei conferinţe. Pentru că responsabilitate înseamnă în primul rând comunitate. Altfel, faţă de cine eşti responsabil?
Cameramanul face parte din recuzita obligatorie a oricărei nunţi care se respectă. Pentru nuntaşi, el nu e mai mult decât un ochi prelungit cu un obiectiv. Dar caseta video sau DVD-ul nu spun cum se văd cu adevărat nunţile din perspectiva cuiva care le filmează pe bandă rulantă. Am făcut cândva această experienţă şi am păstrat câteva amintiri. Apăsaţi Play.
Există o peliculă de la nunta alor mei pe care nu a văzut-o nimeni niciodată pentru că este filmată în Super8. Filmul de 8 mm era un format destul de populară în anii ’80 pentru filmările de amator, dar nu avea sunet. Pentru Super8, Kodak a micşorat perforaţiile ca să facă loc unei pelicule de oxid pe care se putea înregistra şi sunet. La noi în casă exista un proiector pentru peliculă de 8 mm, dar ai mei n-au reuşit să găsească de împrumut unul pentru Super8, iar între timp rola s-a şi pierdut.
Cel care a filmat nunta este unchiul meu, Augustin, un oltean hâtru, cu barbă neverosimil de neagră pentru o familie în care cei mai mulţi bărbaţi au părul roşcat. A terminat Facultatea de Fizică, dar şi-a urmat pasiunea descoperită în liceu la Cercul de Foto-Cinematografie al Şcolii Populare de Arte din Craiova şi a devenit fotograf şi cameraman.
În tinereţe era pasionat de tot ce apărea nou în legătură cu pelicula şi a avut ambiţia să deschidă primul atelier foto color din Craiova. Din acelaşi motiv, a folosit pentru nunta alor mei peliculă de Super8, care nu se găsea cu uşurinţă în România, deşi Kodak o inventase în 1965.
După Revoluţie, a descoperit camera de filmat digitală şi a pornit împreună cu fratele lui, Laurenţiu, o afacere: “filmări nunţi şi botezuri”. În anii ’90 nu erau foarte mulţi cei care se descurcau cu o cameră VHS, destul de voluminoasă şi de greu de mânuit, aşa că afacerea a prosperat.
Peste nişte ani, cei doi şi-au cumpărat o masă de montaj, iar filmările au început să capete parfum de videoclip. Laurenţiu avea câteva casete pe care scria “muzică de traseu”, adică ceea ce se mixa pe scenele destul de anoste ale deplasării cortegiului nupţial de la casa miresei la Sfat sau de la biserică la restaurant. Mi se mai întâmplă uneori să o aud pe Jennifer Rush cu “The Power of Love” pe un radio cu vechituri şi să-mi aduc aminte de “the whispers in the morning of lovers sleeping tight” care însoţeau în casetele montate de Laurenţiu maşinile cu ştergare prinse de oglinzile laterale şi cu garoafe lipite cu scotch pe capotă.
Mai erau apoi efectele digitale şi lentilele multiplicatoare care completau perfect kitsch-ul inerent nunţilor şi botezurilor româneşti, cu portavoce pentru strigatul darului şi bancnote pe cupele de şampanie.
Cicloteque premiază fotografiile reuşite cu biciclete prin abonamente anuale, tricouri şi o bicicletă pentru acasă.
Pedalează, fotografiază şi trimite poza ta cu pedale pe asociatia@maimultverde.ro până pe 10 octombrie!
:: detalii despre concursul foto cu biciclete şi regulamentul de participare pe cicloteque.ro
Foştii mei colegi de la Caţavencu mi-au făcut azi o bucurie. S-au apucat să publice un text de-ale mele dintr-un Alamanah publicat acum vreo 4 ani. Almanahul se chema Bătăi în dialog şi propunea cele mai năzdrăvane cafturi ideologice (ingineri vs artişti, bucureşteni vs provinciali, pisicari vs câinari, nudişti vs textilişti etc.)
Convenţia era să dăm drumul la măciuce, sub protecţia copertelor Alamanahului şi a dreptului la replică, acordat pe contrapagină.
Cred şi acum că a fost unul dintre cele mai haioase almanahuri publicate de Caţavencu. Totuşi, am avut ocazia să constat, acum câţiva ani, că, scoase din context, textele respective nu mai funcţionează la fel de relaxat, ba devin de-a dreptul contondente, cum s-a întâmplat acum 3 ani cu diatriba mea pamfletară la adresa inginerilor.
Acelaşi lucru s-a petrecut şi azi. Nepreveniţi, mai mulţi cititori au luat textul meu Contra Pronvinciales cât se poate de serios. Ba cred că şi-au mai şi închipuit că l-am scris zilele astea.
N-aş fi aflat nici de publicarea textului, nici de nervii (îndreptăţiţi) pe care i-am stârnit, dacă n-ar fi existat Twitter-ul. Noroc cu @chinezu @adi_zabava @andrei_daniluc @Aur1ca @RatingPolitic @RaizRobert care au început să arunce cu roşii în direcţia lui @dragosbucurenci.
Aflând de pocinog, mi-am sunat foştii colegi de la Caţavencu şi i-am rugat să renunţe la păcătosul de text, ceea ce ei mi-au şi promis că vor face.
Ei, să nu fi existat Twitter – este că mă pomeneam la ceas de seară că mă calcă vreo maşină neagră? Mulţumesc, Twitter!
Am apucat să citesc doar o parte din raportul Riscuri şi inechităţi sociale în România, cel care face atâta vâlvă în presă zilele astea.
Şi tare mă tem că mă aflu deja într-o minoritate excentrică: cei care chiar citim un document înainte de a-l dezbate.
Raportul Comisiei Prezidenţiale este una dintre cele mai lucide radiografii ale societăţii româneşti contemporane, cu inechităţile ei scandaloase, cu politicile ei economice aiuritoare şi cu metastazele acestora – cancerele care distrug păturile sociale cele mai expuse.
Din păcate, Eugen are perfectă dreptate: toată dezbaterea despre decriminalizarea drogurilor şi a prostituţiei este o formă de “alterare gravă a capacităţii de testare a realităţii”, adică de nebunie.
Nu vedem, nici când ni se prezintă, negru pe alb, cu cifre de necontestat, bolile de care suferă societatea în ansamblul ei. Nu dezbatem serios, nu constituim grupuri de lucru, nu căutăm cu adevărat soluţii. Dar ne trezim vorbind, scandalizaţi sau băşcălios, despre droguri şi despre prostituţie.
Suntem ca un bolnav terminal, cu plăgile supurânde, incapabil să se mai deplaseze, dependent de toată ţevăraia care îl curăţă şi îl hrăneşte, livid, cu tegumentele deshidratate, care hohoteşte macabru, scuipându-şi plămânii şi grăbindu-şi moartea.
V-am speriat? Citiţi Raportul.
Petrom organizează cea de-a patra ediţie a Crosului Petrom duminică, 27 septembrie, de la ora 11:00, cu startul din Piaţa Charles de Gaulle, pe o distanţă de 3,7 kilometri.
La fel ca la ediţia de anul trecut, pentru fiecare participant la cros compania va construi un metru de pistă de biciclete. De anul acesta, lucrările vor fi făcute în colaborare cu Primăria Bucureşti, care a promis să integreze pista de biciclete într-un proiect dezvoltat pentru întreaga capitală.
Participanţii se pot antrena virtual pentru cros pe site-ul Petrom printr-un joc online, care evidenţiază necesitatea pistelor pentru biciclişti şi doza de stres pe care un biciclist este nevoit să o suporte zilnic în traficul capitalei.
Primesc de la Erudio:
Cum toamna se numără bobocii, noi suntem harnici şi ne-am apucat deja de numărat! Sâmbătă am început Erisma 8, iar în curând reîncepem şi REcreatio, Şcoala de creativitate şi dezvoltare personală pentru copii!
În câteva cuvinte:
După experienţa din primăvară, am îmbogăţit programa, am chemat şi profesori noi, aşa că îi luăm din nou pe copii la joacă şi-i ajutăm să descopere lumea şi pe ei înşişi prin joc.
Vor exersa jocuri de exprimare verbală şi corporală, de echipă, de naraţiune, de desen, de armonie cromatică, de reflecţie şi comunicare.
Vor păşi, alături de profesorii lor, pe terenul imaginaţiei, spre a-şi îmbogăţi experienţa propriei lumi şi a propriei persoane.
Coordonatorul programului şi tutorele copiilor este Dana Papadima.