Ce se ascunde în spatele mult hulitului slogan turistic al României. Tradus în românește, sloganul …
Voilà de vezi grădina carpatică!
Cum mi-am petrecut ziua de naștere
Nu-mi stă în fire să nu duc lucrurile la bun sfârșit. Când mi-am propus să-mi petrec aniversarea de 30 de ani pe Vârful Moldoveanu, n-am avut niciun dubiu că pe 30 august voi savura un pahar de șampanie la 2544 de metri. Îndrăznesc să cred că nici prietenii mei, care mă cunosc destul de bine, nu s-au îndoit că așa vor sta lucrurile.
Numai că, pentru prima dată de când am început să bat munții cu rucsacul în spate, socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din grădina carpatică.
Da, putem vorbi despre Roșia Montană fără să ne certăm (1)
Am citit mai târziu însemnarea prietenului Cabral despre Roșia Montană și am hotărât să-i răspund aici pe blog pentru că dezbaterea civilizată despre un subiect atât de inflamant merită promovată.
În primul rând vreau să salut intrarea în dezbatere a unor lideri de opinie care sunt scutiți, prin natura firii sau a meseriei lor, de orice fel de vehemență, fie ea verde sau aurită. Nici eu nu voi progresul cu orice preț, după cum nici nu cred că oprirea oricărei dezvoltări industriale este o soluție pentru problemele cu care se confruntă planeta.
Sunt câteva subiecte asupra cărora nu sunt de acord cu Cabral, ceea ce nu înseamnă, neapărat, că eu am dreptate și că el greșește, ci că fiecare vedem lucrurile diferit.
Amintiri din Făgăraș
N-am reușit să ajung alaltăieri pe Moldoveanu, așa cum mi-am propus, dar am avut parte de o aventură la care nici nu visam. Ceva între The Blair Witch Project și un reality-show de tip survival. Făgărașul mi-a predat cu asprime câteva lecții importante și m-a răsplătit la peste 2,400 de metri cu niște priveliști vindecătoare. Despre ce a fost vorba vă povestesc în numărul din octombrie ale revistei The One. Deocamdată, vă las să vă clătiți privirile.
Ce i-a uimit pe brădeșteni
Omid a insistat să cobor cu ASX-ul pe o pantă foarte abruptă cu fân necosit și, deși eram convins că nu-l mai scoatem de acolo, l-am ascultat (era târziu, eram obosit, nu mai știu ce-a fost în capul meu). Următoarele două zile, sătenii din Brădești s-au perindat pe la cortul nostru ca să se minuneze că am băgat mașina acolo și să ne asigure că n-o mai scoatem fără ajutorul lui nea Cutare, care i-a mai tractat și pe alții.
Oameni de toată isprava
Împreună cu mama lui, tanti Efti, o femeie scoasă parcă din poveștile lui Agârbiceanu, și cu Ana Szekely, o unguroaică frumoasă și hotărâtă, pe care și-ar dori-o în prima linie orice ONG bucureștean (partout cherchez la femme, în orice proiect frumos veți găsi urzind din umbră geniul bun al unor femei), Alin a construit la poalele muntelui Tășuleasa o organizație de voluntariat cum nu se mai văzuse la vremea aceea în România. Una în care, mai înainte de a învăța cum să fie voluntari, copiii și tineri din familiile sărace sau cu probleme învățau în primul rând să fie oameni: să muncească, să împartă, să fie generoși, să se bucure împreună și să facă totul cu dragoste pentru ceilalți și cu grijă pentru natură.
Teme-te de ardeleni chiar și când îți dau sfaturi
“No’ viniți în cur la Bora și vă-splic io undie-i Brădieștiu…”
mă ia foarte repede ardeleanul mic la stat, dar mare la sfat, când aude unde vreau să ajung. Întrebasem un polițist pe unde se iese din Aiud pentru Rîmeți, omul s-a băgat în vorbă și m-a luat tare. Încrezător în mitului ardeleanului binevoitor, i-am dat ascultare.
Norii negri
Frate, ce-i chestia aia?!?
Se zice că filosofia s-a născut din mirare. Din mirarea prietenului meu s-a născut un potop de toată frumusețea. Prognoza era cât se poate proastă pentru toată săptămâna. Din București am ieșit pe un cer senin, dar spre Pitești am văzut un fel de tornadă orizontală apropiindu-se de autostradă. Nici n-am apucat să ne bem cafeaua în benzinăria unde oprisem că norul lung și cenușiu s-a așezat deasupra noastră și a început să toarne o răpăială diluviană.
Dor de ducă
În săptămânile astea am ținut mai multe cursuri PCM la o companie cu sediul într-o clădire frumoasă, dar ușor aseptică, de birouri. Plantele decorative, ferestrele izolante și aerul climatizat m-au ferit cu succes de vipie, dar m-au și alienat întrucâtva. Mi s-a făcut un dor de mare, de munte, de baltă, de creastă, de aer tare și de apă curgătoare.
Grădina din spatele frunzei
La data la care veţi citi aceste rânduri*, dezbaterea despre brandul turistic al României, cel …