Două lecții despre educație
Se spun multe prostii despre americani, la fel ca despre oricare altă nație. Dar cea mai mare gugumănie mi se pare cea legată de așa-zisa lipsă de educație a acestui popor. Te umflă și râsul când te gândești că, în ultimii 40 de ani, cercetătorii și profesorii americani au câștigat mai multe premii Nobel pentru fizică, chimie, medicină și economie decât confrații lor europeni la un loc.
Unul dintre principalele motoare ale creșterii economice spectaculoase ale Americii în secolul 20 a fost învățământul superior. Cei care se grăbesc să cânte prohodul economiei americane uită că acest motor funcționează în continuare la turație maximă și că timpii lui se măsoară nu în ani, ci în generații. În loc să dăm cu tifla, poate fi util să înțelegem cum au ajuns americanii aici și să luăm folos din exemplul lor.