Pentru ultima zi din an, am ales înregistrarea celei de-a unsprezecea ediţii „Voluntar de profesie”, …
Cuminţenia pământului
La camera de gardă, noaptea în special, pacienţii necooperanţi sunt mai degrabă regula decât excepţia, …
Prima noapte la urgenta
N-am avut niciodata o relatie buna cu sangele, cu bubele, cu secretiile, dar am invatat sa-mi controlez reactiile sau cel putin sa incerc s-o fac. Pe de alta parte, nu intalnesc la tot pasul sangerari, varsaturi, icontinenta urinara, asa ca habar n-aveam cat de bine sau cat de prost tolerez aceste intamplari biologice. O mare problema pentru mine sunt, apoi, mirosurile – chiar si cateva picaturi de parfum dulceag si ieftin sunt suficiente ca sa-mi provoace putina greata, ce sa mai zic de mirosurile cu adevarat respingatoare. Un motiv in plus sa privesc temator prima mea garda la UPU Floreasca.
Scrisoarea celor trei medici
Preşedintele şi vicepreşedintele Colegiului Medicilor din România şi preşedintele Sindicatului Naţional al Medicilor au adresat …