Până ieri seară, credeam că văzusem toate ținutele posibile la un concert la Ateneu. Am o educație burgheză care mă împiedică să accept că se poate veni în jeanși decolorați, cămașă cu mâneci scurte, fustă-pantalon sau tricou într-o sală de concert. Dar îmi spun încontinuu că important este că oamenii vin să asculte muzică și că, până la urmă asta e cea mai mare mulțumire pentru artiști, deși sunt convins că și între ei sunt unii de modă veche care-și dau ochii peste cap când privesc spectacolul vestimentar din sală.