În Talmudul babilonian există povestea unui bărbat căsătorit cu trei femei (Ketubot 93a). Înţelegerea de căsătorie cu prima dintre ele stipula că aceasta va primi 100 de dinari după moartea soţului. Părinţii celei de-a doua negociaseră mai bine şi aceasta urma să primească din moştenire 200 de dinari. Cea de-a treia era, totuşi, cea mai câştigată: partea ei era de 300 de dinari.
Înţelepţii au avut de hotărât ce se va întâmpla în cazul în care averea soţului va fi mai mică de 600 de dinari. Soluţia oferită de textul talmudic e, la prima vedere, surprinzătoare.
Dacă averea lăsată de soţ ar fi fost de 300 de dinari, înţelepţii recomandă împărţirea sumei proporţional cu pretenţiile: prima soţie ar primi 50 de dinari, a doua 100, a treia 150. În cazul în care averea ar fi de doar 100 de dinari, suma ar urma să fie împărţită în mod egal între soţii.
Soluţia în cazul “masei succesorale” de 200 de dinari pare cea mai ciudată: înţelepţii recomandă ca prima femeie să primească 50 de dinari, a doua 75, iar a treia tot 75.
Voi ce părere aveţi? Cum vi se pare logica talmudică? Cum aţi fi împărţit voi o moştenire de 100/200/300 de dinari între cele trei soţii?
Corespunzator cu pretentiile?
sotia1: 200*1/6 = 33,33
sotia2: 200*2/6 = 66,66
sotia3: 200*3/6 = 100
?
Eu i-a da primei sotii 100, celei de-a doua restul si celei de-a treia nimic.
Explicatia: a doua si a treia sotie stiau ca-l iau cu datorii cand au hotarat sa-l ia de barbat. 😀
DAR MI SE PARE CORECT
Eu mi-as cumpara ceva de toti banii si le-as lasa un mesaj in care le-as asigura ca le iubesc mult si de pe lume-ailalta 🙂
@Programare Socială, şi împărţirea propusă de Talmud e “corespunzătoare cu pretenţiile”. Am să-ţi arăt zilele astea în ce fel.
@Rici, nu mă-ndoiesc…
Textul (Ketubot este partea din Talmud despre contractul premarital) dă soluţia, dar nu şi explicaţia. El este modelul de rezolvare pentru împărţirea moştenirii unui falit între creditori cu pretenţii valide, dar diferite.
In logica talmudică, dacă doi creditori au pretenţii la o moştenire insuficientă, suma in litigiu (pretenţia mai mică) e imparţită în mod egal. Cel care are pretenţii mai mari îşi ia restul din ce ramîne, dacă rămîne. Fără însă ca pierderea lui să devină mai mică decît a celuilalt, dacă restul este substanţial (acest aspect este verificat după ce creditorul pretenţios recuperează şi el jumătate din sumă). Practic dacă pierderile sunt mici, ei le impart în mod egal. Cazul cu trei moştenitori este mai general, dar regula se respectă comparînd ce primesc moştenitorii doi cîte doi.
Robert Aumann, laureat Nobel, a explicat în 2002, soluţia împărţirii din Ketubot, demonstrînd că aplicarea regulii se poate generaliza şi conduce la o soluţie unică, ceea ce este în folosul justiţiei.
Comentarii: 1. regula se bazează pe egala împărţire între cei care au drepturi egale, proporţionalitatea apare doar întimplător şi anume cînd moştenirea este exact jumătate din suma totală promisă (datorii). 2. soţiile defunctului erau egale la evreii din Babilon, nu conta vechimea în căsnicie, nici vreo contribuţie la cîştig sau responsabilitate pentru pierdere nu erau recunoscute. 3. împărţeala egală nu este întotdeauna şi echitabilă (produce disproporţii neaşteptate) . 4. cred că socotelile se făceau cu abacul (am încercat şi merge), iar măsurarea cu balanţa (monedele se cîntăreau, de asta împărţeala egală era la îndemînă).
Cum se împart alte sume: 150: 50/50/50 sau 250: 50/100/100 sau 450:50/150/250. Peste 450 pierderea este suportată egal de fiecare, de ex: 540: 80/180/280.
Mă întreb: nu cumva egalitatea strictă face ca unii să fie mai egali decît alţii?
@Cornel, numai tu puteai să ştii toate lucrurile astea 🙂
Singura corectură e că Aumann n-a explicat singur textul din Ketubot, ci împreună cu Michael Mashler şi nu au făcut-o în 2002, ci în 1985 (în Journal of Economic Theory). Şi tot Aumann propune o metodă empirică de calcul care ar fi putut fi folosită şi la data scrierii textului talmudic. Am pregătit un articol cu toate astea, urma să îl public mâine, dar văd că mi-ai luat-o înainte.