Insurgenţa veselă

Am descoperit muzica electronică acum mulţi ani în cortul de tehno de la Sziget şi mi-am pierdut prea multe nopţi încercând să refac la Bucureşti sau prin ţară această amintire frumoasă.

Era atât de multă bucurie în atmosfera aceea de revoluţie relaxată, de subversiune zâmbitoare, încât mi s-a părut că merită promovată oricând împotriva poeticii violente descătuşată, cu rânjete şi urlete, de muzica rock.

Din păcate, în România cultura de club a muzicii electronice i-a captivat pe noii rebeli doar ca pe un ingredient secundar într-un cocktail cu fiţe, neamuri proaste şi interlopi.

Nu sunt un purist al muzicii electronice şi n-am putut s-o separ niciodată de experienţa de club. E muzică de party sau de chillout şi i-am bănuit mereu pe ascultătorii solitari că sunt puţin timbraţi. Aşa că am ajuns să frecventez tot mai rar locurile unde oamenii vibrează la propriu odată cu muzica pentru că mă frapează din ce în ce mai mult contrastul dintre muzica propriu-zisă şi calitatea multora dintre oamenii care o ascultă.

Mi-e teamă că nu mai fac diferenţa între boemii coloraţi şi fumăcioşi şi pastilaţii snobi şi trendenţioşi. Mi-ar plăcea să-i văd într-o zi pe toţi oamenii frumoşi care ascultă relaxat muzică electronică adunaţi undeva în natură la un maraton de 24 de ore, ca la Dance Valley. Mă întreb dacă s-ar aduna destui cât s-o punem de-o insurgenţă. Fără priviri dubioase pe sub ochelarii de soare şi fără certificate de revoluţionar.

:: www.deltamusicfest.ro

  1. Cred ca un gen de muzica trebuie promovat pe langa/ alaturi de/ impreuna cu alte genuri, nu “impotriva”. In general vorbind.
    Chestia cu posesori sau nu de certificate de revolutionar, chiar nu m-am prins, nu vad ideea.
    For the rest of it… true, ma lipsesc de cluburile de electro de la noi, atatea fitze mai rar 😀 Nu ca cele de rock, ar fi ceva de capul lor la ora actuala. Cred ca n-o sa inteleg niciodata de ce muzica ajunge sa creeze tabere si sa puna etichete… whatever…

  2. Sunt un ascultator solitar de electro si nu sunt timbrat. Altceva as vrea sa-ti reprosez: tu sustii campania de curatenie in Delta, nu? Atunci, de ce aprobi un festival in Delta unde vor ramane in urma gunoaie ca dupa razboi? Vei merge tu sa le strangi? Las’ ca stim noi ce face AC… Ipocrizie…

  3. Noooooooo….
    Please don’t do that..
    Acum everyone se va declara perfect in trend si se va auto-proclama fan U.N.K.L.E. inca de dinainte de infintarea “band”-ului…(doar un exemplu).
    Anyways, glad to see they’re coming, too bad ca o sa mai fie si altii in afara de me and only me around.

    As a P.S.Recomand Web Club ca loc de mers for electro stuff, but only on Fridays, ii mai mult gol de obicei si ppl-ii is always the same. Pentru ca moderezi comentariile, te rog sterge PS-ul. I really don’t want more ppl to come there (although se mai intampla din cand in cand niste invazii).And btw, Bonobo ruleaza live 😀

  4. Am inteles ce tip de ascultator cauti, dar nu stiu daca gasesti mai multi decat ar intra intr-un autocar.
    Oricum ader la ideea ta si daca e sa poti face ceva numara-ma si pe mine.
    P.S. Cum spunea cineva pe aici: ce facem cu gunoiul ramas in urma?

  5. cunosc multi, multi romani care n-ar putea trai fara muzica electronica. hardcore fans sunt de cele mai multe ori introverti, timizi, foarte la locul lor, nu ies prin nimic in evidenta. uneori sunt uncool de batrani, bieti ingineri si profi anonimi nascuti inainte de 75. de-aia nu-i cunosti, nu sunt chiar genul tau.

Leave a Reply