Şi tot în numărul de martie, The One publică un grupaj de opinii despre “luna femeii”, coordonat de Doru Iftime. Mai semnează Florin Dumitrescu, Dragoş Vasile şi Ciprian Stoianovici. Reiau mai jos opinia mea.

Luna de toleranţă

Eu n-aş vrea s-o cunosc pe tanti – mama – bărbatului – român – care – se – simte – frustrat – de – atenţia – care – li – se – acordă – doamnelor – şi – domnişoarelor – în – luna – martie. Trebuie să fie o mamă de vis urât şi pun pariu că nici nora ei nu se simte mai bine. V-aţi prins deja că nu sunt cu nimic invidios pe colegele mele de specie pentru simplul fapt că masculii le acordă puţină atenţie o lună din douăsprezece.

Nu cred că un gentleman are nevoie de o sărbătoare cu dată fixă ca să-şi arate aprecierea faţă de doamnele şi domnişoarele din jurul lui, dar cu siguranţă nu poate avea ceva împotriva unui ritual care le bucură şi le face să zâmbească.

Mă-ndoiesc, totuşi, că în luna martie se poate vorbi de atenţie adevărată, cred că ceea primesc femeile sunt mai mult “atenţii” – o garoafă, o lavandă ieftină, o pizza în oraş, un mixer, un set de tigăi din teflon… În fine, imaginaţia bărbatului român e inepuizabilă când vine vorba să facă o femeie să simtă cu adevărat iubită.

Dar trebuie să recunosc că sunt puţin dezamăgit de felul în care privesc femeile această revărsare de politeţuri ipocrite, omagii formale şi curtoazie de unică folosinţă. Spectacolul hoardelor de misogini luând cu asalt tarabele de mărţişoare şi pieţele de flori ar merita tratat cu mai multă condescendenţă.

Dincolo de declaraţiile sforăitoare care decorează felicitările în formă de inimioară, nu e greu să vezi ce gândesc cu adevărat cei cei care oferă, de două, trei, ori pe an aceste ofrande de plastic.

În ultimii ani am avut privilegiul să sparg seminţe în preajma unora dintre cele mai misogine redacţii din România şi m-am lecuit definitiv de drumul pe la Piaţa de Flori în dimineţile de 1 şi 8 martie.

Spectacolul era pur şi simplu dezarmant. Colegii mei de cromozom Y, vajnici defăimători ai femeii în tot restul zilelor de peste an, îşi compuneau o mină încurcată şi, zâmbind chinuit, evacuau tradiţionala zambilă din palmele lor transpirate înspre câte o colegă care o primea cu exclamaţii, interjecţii şi onomatopee demne de o cauză mai bună, pentru ca apoi s-o depună alături de celelalte zambile abuzate şi ghiocei deprimaţi în paharul de plastic de lângă monitor.

Tristeţea nesfârşită a acestor scene de gen a sfârşit prin a mă convinge să ofer, la rândul meu, bomboane. Comme disait Jacques Brel: J’vous ai apporté des bonbons
parc’que les fleurs c’est périssable… Perisabile ca şi interesul domnilor pentru colegele lor de specie, perisabile ca şi atenţia cu care le “copleşesc” în preajma sărbătorilor cu dată fixă.

Nu mă pot abţine să nu mă întreb ce speră să obţină bărbatul în schimbul darului pe care-l face, pentru că bunul antropolog ne învaţă că darul vine dintr-o ancestrală relaţie de schimb. O relaţie pe care modernitatea a ascuns-o sub covor, inventând conceptul găunos al “gestului gratuit” şi al “cadoului în schimbul căruia nu aştepţi nimic”. Nu cred în balivernele astea, cred că în locul unei tradiţiei sănătoase în care darul făcut aşteaptă să fie întors, “cadoul” modern joacă ipocrit cartea gratuităţii, iar aşteptările ascunse sunt mai nesănătoase şi mai parşive decât în lumea tradiţională.

Daţi-mi voie să rămân o clipă în lumea neprietenoasă şi rece a calculului economic şi să vă indispun cu următoarea întrebare: ce se tranzacţionează de fapt în luna femeii?

Eu unul cred că inflaţia de flori, mărţişoarele şi cadouri din luna martie nu este altceva decât urmarea firească a creşterii preţului unui bun de larg consum în rândul publicului masculin: femeia-supusă-gospodină-şi-iubitoare. Propaganda feministă a făcut ca oferta să scadă dramatic în ultima sută de ani şi ceva îmi spune că cererea a rămas, cu mici modificări, aceeaşi. La bursa de mărfuri a domnilor, preţul unei femei-în-adevăratul-sens-al-cuvântului a atins cote astronomice. Penuria a dus la speculă şi specula la inflaţie.

În limbajul cadourilor, bărbaţii par să spună ca ar da oricât pentru o femeie dispusă să-şi asume cu seninătate statutul de creatură second-hand. Cu alte cuvinte, nu cred că este propriu să spunem că femeile sunt “copleşite” cu atenţii în luna “lor”, cred că ele sunt mai degrabă “cocoloşite” în speranţa că-şi vor accepta, fie şi numai pentru încă un an, soarta.

Pentru misoginul de la volan, mitocanul de la restaurant, bruta din dormitor şi pentru Ludovic Orban, martie nu este altceva decât o lună de toleranţă. În schimbul acestui favor, Eva promite să fie cuminte tot restul anului, să-şi vadă de cratiţă, de copii şi de feminitatea ei şi să nu tulbure rânduieli care funcţionează bine mersi de când lumea.

Am scris lucrurile astea deşi îmi dau seama că ele privesc într-o destul de mică măsură femeia emancipată care citeşte reviste glossy şi că, în cele din urmă, bărbaţii se poartă cu femeile aşa cum le este îngăduit să se poarte. Aşa că sunteţi îndreptăţite să mă întrebaţi: Bun, şi ce-i de făcut? Am să vă răspund că nu ştiu, lucrurile astea nu se întâmplă de ieri, de azi şi nici nu se vor schimba peste noapte.

Dar ştiu un lucru: eu, dacă aş fi femeie, n-aş primi ghiocei de la toţi mitocanii transformaţi în gentlemeni de ocazie.

Tags: ciprian stoianovici, doru iftime, dragos vasile, florin dumitrescu, luna femeii, martisor, the one