Some people say
It’s what we deserve
For sins against g-d
For crimes in the world
I wouldn’t know
I’m just holding the fort
Since that day
They wounded New York
Some people say
They hate us of old
Our women unveiled
Our slaves and our gold
I wouldn’t know
I’m just holding the fort
But answer me this
I won’t take you to court
Did you go crazy
Or did you report
On that day
On that day
They wounded New York
Ai fost??? Anul asta nu am mai ajuns, but I was there on his 74th birthday. 🙂 Si nu reusesc sa ma deprim nici la “So long ago, Nancy”, nici la “Dress rehearsal rag”. Mereu mi s-a parut ca in prapastie se ascunde inversunarea de a spera. Then again, I’m weird that way.
Oh, bullocks, I completely missed the actual point. *hangs head in shame*
🙂 am fost.
Nu vazusem. Acum iti descopar blogul. 🙂 Imi va lua ceva sa ketchup. Aceeasi senzatie, de minune, am avut-o in 2008. A unui om care desi a trecut prin multe, a ramas true to himself. Spunea odata: * Cînd Alberta Hunter cînta la 82 de ani, cu mult timp în urmă, am venit special la New York pentru a o asculta. Cînd a spus: “Dumnezeu să vă binecuvînteze!”, simţeam într-adevăr că eram binecuvîntat. * Nu are inca 82 de ani, dar cand a spus spre sfarsitul concertului * God bless you, my friends! * a avut acelasi efect.
P.S. Ce-mi place sa vad pasiunea pt muzica lui Cohen altfel decat in oglinda. :)) Dar à propos, romanele iti plac? *… mie nu …*