de Andrei Pleşu
Cînd intri într-un spital occidental, intri într-o maşinărie. Iar cînd ieşi, mort sau viu, porţi toate însemnele procedurilor standard prin care ai trecut. Nici o surpriză, nici o aproximaţie, nici un mister. Cînd intri într-un spital românesc, intri într-o pagină de literatură.
Lucrurile se desfăşoară imprevizibil, ezită între moţăială şi perplexitate, între precipitări palpitante şi lentori turceşti, între reguli aspre şi relativism balcanic. Ai parte şi de duioşii materne (capeţi pastiluţe şi păpică, eşti invitat să ridici mînuţele şi să-ţi scoţi pijămăluţa), dar şi de bruftuluială pedagogică sau de plictisite răceli funcţionale. E aventuros, e omeneşte, e „plin de viaţă“.
Precaritatea stimulează imaginaţia. Toţi, medici, infirmiere şi pacienţi, caută soluţii ingenioase pentru probleme care, în mod normal, se rezolvă rutinier. Bunăvoinţa alternează cu exasperarea, organizarea lasă mereu spaţiu de joc pentru manevre arbitrare, ghinioane sau noroace. E aventuros. E provocator. Nu te plictiseşti. Adică e ca şi în afara zidurilor spitalului. Nu eşti în altă lume: eşti acasă! Şi fiecare se descurcă cum poate.
În ultima vreme, am avut parte şi de eficienţa apuseană şi de lirica proză autohtonă. Am amintiri de neşters. De pildă întîlnirea cu un brancardier din cutare spital (local), unde trebuia să fiu cercetat cardiologic.
Cercetarea cu pricina implica, după încheierea ei, mai multe ore de imobilitate. În banalele spitale capitaliste, eşti dus la locul faptei cu patul (pe rotile) din salon şi eşti adus înapoi cu acelaşi pat. La noi, patul din salon e un pat stabil, matrimonial, greu de mutat din loc. Aşa că te duci pe jos şi te întorci pe o targă ambulantă. Problema e că trebuie să ajungi de pe targă în pat fără să te mişti. Problema e şi că targa nu încape în rezerva în care se află patul.
E momentul în care intră în scenă brancardierul: un băiat mărunţel şi binevoitor, obligat să rezolve lucrurile prin mijloace proprii. „Trebuie să vă pun în pat“, mă anunţă, tehnic, amicul. „Şi cum facem?“, întreb eu, oarecum încurcat. „Vă iau în braţe!“ „Matale nu ştii ce spui!“ – zic, surîzînd zburdalnic. „Am peste o sută de kile!“ „Nu-i nimic, sînt obişnuit!“, răspunde bonom preopinentul, aducînd un candid omagiu bunăstării dîmboviţene, cu efectele ei radicale asupra siluetei. Pînă să fac o listă de argumente descurajante, omul se pune pe treabă.
Scoate dintr-o geantă un brîu de piele, o chingă, o cingătoare din cele pe care şi le pun hamalii de mobile şi piane, ca să ridice greutatea mai uşor, fără risc de hernie. Se înhămează rapid, cu mişcări experte şi, pînă să perorez compătimitor, mă ia în braţe, ca pe un prunc hipertrofic, lovit de dambla.
Mă pomenesc cu nasul în gîtlejul lui şi văd o mică apocalipsă organică: vene care se dilată, gata să pocnească, şi o parcelă de piele care se învineţeşte ameninţător. Brancardierul e, poate, salvarea mea, dar eu sînt, cu siguranţă, apoplexia lui. Am ajuns în pat cu o conştiinţă vinovată şi cu un durabil amor frăţesc pentru binefăcătorul meu.
Aşa ceva nu poţi trăi într-un „stabilament“ civilizat. Orice contact uman, orice emoţie, orice frison psihanalitic sînt excluse. Şi, în vreme ce spitalul apusean e un loc fără memorie, spitalul nostru strămoşesc e o interminabilă sursă de amintiri, ca aceea pe care tocmai am povestit-o.
Apropo: există şcoli care să formeze brancardieri? Sau trebuie să umplem spitalele cu filozofi reciclaţi, capabili să ia în braţe, prin puterea gîndului, pacienţi de mare tonaj? Dar asta e o problemă de reformă a învăţămîntului, pe care guvernul şi preşedinţia o vor tranşa ferm, dacă nu acum, măcar în mandatul următor.
:: de aici
Andrei Plesu si brancardierul roman: https://bucurenci.ro/2009/09/brancardieru…
@dragosbucurenci articolul ăsta n-are decât două luni şi vreo trei zile de când a apărut. altfel, un text demenţial.
Andrei Plesu si brancardierul roman: https://bucurenci.ro/2009/09/brancardieru…
@dragosbucurenci articolul ăsta n-are decât două luni şi vreo trei zile de când a apărut. altfel, un text demenţial.
Exact acum o ora ma gandeam la o chestiune similara. Colegul meu de apartament din Barcelona, Tim, are de cateva zile niste probleme respiratorii. L-am convins sa se duca “sa se caute” la dispensarul din fata blocului. Are card european de sanatate, s-a dus acolo, i-au dat numar de ordine, s-a intors, l-au trimis sa-si faca o radiografie undeva in apropoiere (si i-au printat si harta).
De la un mic exemplu ca acesta poate putem trasa o paralela intre noi si ei, exact cum intrevede si dl. Plesu. Ei sunt plini de proceduri si reguli si strictete, la noi, e estul salbatic, e mai cu viata, ai ce povesti.
Daca preferi aventuri in est sau treaba ca la carte in vest, asta depinde de preferintele tale (si probabil si de varsta).
In 2 saptamani ma intorc in .ro – dupa un an de auto-exil – sunt curios ce ma asteapta 🙂
Mda, e tragi-comic.
Cand esti imobilizat, fara dureri mari si te muta un nene ca pe un sac de cartofi, e comic… palpitant si ‘plin de viata’. Insa daca printr-un moft al destinului ajungi in bratele lor, cu oase rupte fiind, e tragic.In momentele alea ti-ai dori “monotonia” si rutina unui pat basculant…Si bineinteles sa crape brancardierul in chinuri groaznice 🙂
Eh, e interesant si cand ai un deget de la picior luxat si abia te tarai ca nu poti calca pe el, iar doamnele asistente, casierite, te plimba dintr-o parte in alta a spitalului (pt a plati chitante, etc) ca intr-un final sa iti spuna “suav” ca nu se mai fac radiografii si ca ar fi mai bine sa revii a doua zi. Minunat.
Savuros textul! :))
Dar probabil ca dl Plesu nu a facut cunostinta cu brancardierii de la Floreasca, cei care ascund scaunele cu rotile si targile (si asa vai de capul lor, dar, mama, ce bune sunt la nevoie) si le “imprumuta” pacientilor de la Urgenta doar daca le donezi ceva. Intre chin si lesin m-am tarat pana la radiologie sprijinita de doi binevoitori, numai asa, de-a naibii.
Si eu ca eu, dar mai erau niste doamne foarte in varsta care chiar aveau nevoie. Ei nici macar nu s-au clintit. Stateau la o “tiga”. Intr-adevar pitoresc. 🙂
Imi place introducerea. Eu prefer oricand “mecanismul” vestic “vietii reale” de la noi. Sunt imuna la pitoresc?
Domnule fost-Ministru,
iti purtam la inceput un nejustificat respect, de tip inductie incompletä – cunoastem cu totii ce-i asta, vezi Algebra cl. 10 – mai mult datoritä influentei metafizice a neveste-mii, fostä “spiristä” si cu cätiva ani mai incepätoare in ale scolii decät nepotul cu nimb de luceafär al lui Fanfone, unchiul täu ; mi-ai fost pomenit tot de ea, cänd ai posedat calitatea de membru al guvernului in domeniul potrivit, la CULTURÄ ;
de atunci,eu am läsat-o incontinuu mai moale cu respectul, iar acum am urc pe baricadä … nu se mai poate !
Admit din partea unuia ca tine sä fie folosite epitetele ca turnate cu vadra de 12 litri a tatei – de abia puteam s-o ridic – dar sä respectäm adevärul si SÄ-L SPUNEM läsänd deoparte ochelarii tip 4D si depäsind mentalitatea de liceanä de 15 ani : compari spitalul nostru din Stefan cel Mare cu SPITALSTIFTUNG din HAMBURG sä zicem si nu ne spui cum cä diplom-inginerul dela Siemens, cu 6.000 EUROs pe lunä, contribuie nemijlocit lunar cu 19,9 % din acest salariu la ceeace se numeste Krankenschutzversicherung !? ( Asigurarea de boalä ) Altfel zis, nici nu pune mäna pe ei : i se retin automat din cont !
Adicä 1.200 E = 5.000 RONi, lunä de lunä, nu e normal sä fie retribuite cu un pat pe rotile , care sä treacä prin toate usile, care dela inceput sunt destul de largi, ba si cu 7 telecomenzi , de mai mare dragu’ sä fii acolo Pazient ( pacient ) ?
Cä-mi vine acum sä pun intrebarea cu dedesubt carpatic, ” paragraful de la urmä, tu de ce ni l-ai mäncat?” adicä mai pe direct, puiul de dämbovitean , cel cu curele si hamuri de piele neagrä ca si armigul lu’ tata de pe vremurile din-nainte de colectiv, care te-a luat in brate ca pe-un bebelus neputincios, ce bacsis a primit din partea fostului ministru de culturä ? Cät, mai ales ? socotit cu 4,28 / Euro, a ajuns la 50 ?
Päi asta e drept in ochii celui de Sus ?
Sä nu zicem cä nu vedem pädurea din cauza copacilor, dar unde sunt cele 12 sutare de EUROs, cam 5 mii de RONi, lunä de lunä, pe care TU INSUTI sä-i fi virat permanent cam 40 de ani – durata normalä a vietii active a bipedului din specia sapiens ( presupun cä esti deja pensionar) ca sä ai acum pretentia sä nu fii plimbat cu ricsha intre OP si salon, mein Herr Ehemaliger Minister ( Domnul meu fost ministru ) ??? Ai fi vrut sä fie compensati cu un amar de bacsis turcesc , dat o singurä datä unui vänos vänjos vläjgan voinic ! Sula ! Nu tine , nici bugetul oricärui stat pe lumea asta nu suportä singur sä o facä !
Si incä ceva : e o nesimtire pänä la cer si poluare planetarä, ca la 1,70 m sä balansezi pe cei 2 proprii craci ca. 1200 N ( Newtoni ) , adicä vorbind ca la piata VETERANI, cam 120 kile … cu care sä facä antrenament de haltere feciorul prahovean pomenit in articol ! Bine cä nu ai amintit cä a mai tras si o bäshinä cänd s-a opintit, e figurä clasicä pentru cei care ridicä haltera de 3 ori mai grea decät propria ; iar noi sä rädem la week-end : ha-ha-haaaaaa .
Deci,Herr Minister a.D., d-aia pomenit-am mentalitatea de liceanä preacuratä si necurvitä si stiutoare de nimic, te comporti ca si cänd n-ai fi participat la sedintele säptämänale de guvern, sä inveti si sä stii pe mai departe, si sä aplici consecvent, cum cä MATERIALUL conditioneazä SPIRITUALUL, cum zice si doctrina jidanului marxist.
Trecut-au anii, ca gäsca prin apä,acum recitind chestia cu brancardierul, plinä de figuri de stil si cu haz ieftin, väzui cä unii rädem cu capra moartä-n shurä ; mie din partea ministrului mi-a rämas un gust amar, ce mä face sä-mi caut revolvul si sä-mi trag un 6,5 in ceafä … scriind pentru iertare in ochii posteritätii severe cä nu-i destul cä omul e prost, dar el se mai cacä si in cärare .
PS1 : sä-l bage bine ceilalti in seamä .( PS Inutil : voi sunteti mai inteligenti decät socot eu cu mintea mea )
PS2 : Intre scrisul täu – AP – si cel al lui AP e ca de aici pänä-n China , iute ca cu carul cu boi !
Ce mishto : AP contra AP . Pärerea mea .
“… nu-i destul cä omul e prost, dar el se mai cacä si in cärare .”
@mady-mady = Proverbul asta iti justifica postarea, integral.