Bond. Pudibond.

Am văzut Volavérunt, povestea pe care Bigas Luna şi-a imaginat-o în legătură cu misterul celor două pânze ale lui Goya, La maja desnuda şi La maja vestida. Povestea nu e pură ficţiune – din ce am mai cercetat eu, Bigas Luna urmează una dintre ipotezele cele mai credibile în legătură cu identitatea mixtă a modelului după care a pictat Goya.

Eu am căutat filmul pentru că mi-a rămas în minte o scenă din Elegy (2008) în care Ben Kingsley îi arată Penélopei Cruz o reproducere după La maja desnuda şi observă că seamănă cu modelul lui Goya. Am aflat întâmplător că era, de fapt, o mică referinţă la pelicula lui Bigas Luna, mai veche cu aproape zece ani.

Dar nu despre asta voiam să vă vorbesc. Citind una-alta despre subiect, am dat peste această informaţie amuzantă: prin anii ’30 Poşta Spaniolă a tipărit un timbru aniversar cu La maja desnuda. Serviciul Poştal al Statelor Unite a întors prompt toate plicurile care purtau respectivul timbru.

  1. Poza din dreapta ar trebui sa fie “desnuda”..ai scris “vestida”..probabil te-ai grabit. Oricum, interesanta povestea, chestia cu posta chiar m-a facut sa zambesc. Multumesc, Dragos

  2. Un articol bun, despre pudibonderia institutionalizata.
    Poate seful de atunci al US Postal era un catolic mai habotnic sau scrisorelele de dragoste trimise peste ocean isi faramitau farmecul cand o alta juna se expunea de la sani la inghinali inainte sa reusesti sa vezi ce Dumnezeu e cu iubirea asta wireless, pardon, de departe.

  3. oricum ar fi imi place Goya. am ajuns intamplator in mod fericit la o expozitie de tesaturi facute dupa picturile lui Goya, un fel de goblenuri imense superbe si care s-au pastrat perfect atatia ani.

    Dragute si doamnele model care stau ” model” asa relaxate …….si frumoase

Leave a Reply