Cool mogul

• mergi pe mana mea

Am dat acu ceva vreme peste blogul lui Dan Voiculescu, lăudat recent pentru calitatea scriiturii şi de Julius pe blogul lui Petreanu. Recunosc că fusesem şi eu impresionat. Mogulul are haz. Uneori, are chiar un haz nebun, ca în ultima postare de pe Twitter:

Extra. Daca as fi dintre cei care traiesc pe seama tampeniei CNSAS, m-as juca cu un titlu gen: NOU. D.V. is following you also on Twitter!

Cineva mi-a şoptit că se pregăteşte chiar o emisiune pe Antenă cu nişte dinaozauri din presă, care ar urma să se cheme La Felix Motanul.

Asumarea întregii poveşti cu turnătoria şi bagatelizarea ei în pas de poante mi se pare una dintre cele mai inteligente mişcări de imagine pe care le-am văzut în ultima vreme. Nu ştiu cine îi face rebrandingul lui Dan Voiculescu, dar eu aş vrea să-l scot la o bere pe omul ăsta. Dincolo de rezervele pe care le am faţă de opţiunile lui morale, tipul chiar ştie ce face.

Veşti bune

• elle

Am fost la începutul lunii iulie la o conferinţă despre optimism organizată de unul dintre cei mai energici oameni din online-ul românesc, Cristi Manafu. A fost, de departe, evenimentul la care m-am simţit cel mai bine anul acesta. Nimic nu se compară cu a petrece câteva ore în compania unor oameni dispuşi să vadă mai degrabă jumătatea plină decât pe cea goală a paharului. Mai ales pentru un optimist ca mine, care s-a obişnuit să se simtă în minoritate într-o ţară de cobe şi de Cassandre.

Asta nu e doar o părere, e o constatare confirmată de cercetările sociologice. Dar, chiar şi aşa, ea nu e mai puţin paradoxală. Pentru că premisele noastre culturale nu par să justifice excesul de pesimism în care trăim.

Cuiva obişnuit cu liturghia ortodoxă şi cu negrul predominant din vestimentaţia clericilor răsăriteni i se poate părea extravagantă afirmaţia mea, dar creştinismul este o religie optimistă. Evangheliile, primele naraţiuni ale vieţii lui Iisus, poartă această caracteristică în chiar numele lor: evangelion înseamnă vestea cea bună şi ce poate fi mai optimist într-o religie decât perspectiva iertării păcatelor şi promisiunea vieţii veşnice? Nu vreau să mă hazardez în a spune că şi mozaismul ar fi o religie optimistă, dar pot identifica atitudini pozitive chiar şi în rădăcinile veterotestamentare ale creştinismului. Gândiţi-vă o clipă la Iov, primul mare optimist din istorie…

Şi atunci, cum se face că acest popor creştin e mai mereu tentat să chibiţeze depresiv şi să fluiere a pagubă, adică să pună răul şi nu binele înainte? Să fie de la Mioriţa? Nici asta nu cred, prea ne-am obişnuit să dăm vina pe Mioriţa pentru toate relele care ni se întâmplă. Cred că răspunsul e în altă parte.

Continue reading…

În ochii lor

• mergi pe mana mea • voluntariat

Am fost ieri la Târgovişte la o sesiune de training cu viitori voluntari Peace Corps în România. E ceva ce fac deja de 3 ani cu mare plăcere pentru că întorc un dar: în şcoala generală, profesoarele mele de conversaţie în limba engleză, Miss Terry şi Miss Rose, au fost voluntare Peace Corps.

Ieri i-am rugat pe voluntari să-mi spună o curiozitate pe care o au în legătură cu tinerii din România şi un lucru pe care-l ştiu deja despre ei. Am fost uluit de acurateţea cu care au descris problemele şi provocările tinerilor din România, ca şi cum i-ar fi cercetat de ani buni de zile cu instrumentele specialiştilor. Cu ocazia asta, mi-am readus aminte cât de utilă şi necesară e perespectiva celuilalt, cât de fidel şi de dezarmant de simplu te redau ochii celorlalţi.

Azi am dat, la recomandarea lui Cristi Lupşa, peste un articol din The Guardian, care vorbeşte despre o realitate căruia eu cred că românii încă nu i-au perceput nici dimensiunea, nici semnificaţia: copiii străzii.

To all, the revolution opened up the world, and to all it brought great expectations. To some, it brought great opportunity, but equally it exposed others to the ravages of the free market. For every youth who could afford the new extravaganza on display, many could not, leading to social fragmentation and drug addiction, which has only increased with de-industrialisation and unemployment, as Romania’s robust coal and steel industries are run down by their new corporate masters. (…)

We sit with another former occupant of the hole, Adrian, who is off to work in Cyprus the next day. “I’ve had to do it all myself, with Laurentiu,” he says. “The NGOs and charities came and went, we kept them in a job for a while, then went out of fashion. People soon forgot about the poor Romanian street children and moved on to other things – but for a while, we must have made a lot of money for a lot of people. But we ended up alone again, and decided, as a community living down the hole, that if the system doesn’t educate us, we have to educate ourselves.”

Merită citit.

Turul României în zece zile

• la vita e bella

M-am întors ieri noapte dintr-un tur al României de zece zile. Am pornit vineri, 31 iulie, spre Tuzla, un loc liniştit la Marea Neagră. Nopţile de sâmbătă şi duminică am fost la The Mission, la Năvodari. Armin, Tiesto şi Sven Vath. Organizare impecabilă şi un sunet de care mi-era dor. Ziua am stat mai mult pe la bulgari, plajele şi golfurile lor sunt încă sălbatice, mâncarea şi zâmbetele sunt încă adevărate. Scoicile şi peisajele de la Cap Kaliakra m-au făcut să regret că am pierdut Cadrilaterul. Apoi mi-am adus aminte ce-am făcut cu bunătatea de litoral pe care-o avem şi n-am mai regretat nimic.

Turul României în zece zile

Turul României în zece zile

Luni am pornit pe cel mai lung segment de drum, am făcut 14 ore până la Tăşuleasa, în Pasul Tihuţa. Aşa că marţi am stat, am respirat şi am dormit. Miercuri am schimbat maşina cu una de teren şi prietenii de la Tăşuleasa ne-au dus pe nişte drumuri forestiere până la Sighetul Marmaţiei, unde voiam de multă vreme să văd Memorialul. Ce am văzut şi ce am simţit acolo voi povesti altă dată. Ziua a fost cu reflexe crâncene pe un fundal sfâşietor de frumos.

Joi am luat drumul Clujului, unde am mâncat un şalău delicios în bună companie, iar de la Cluj nu m-am mai oprit până la Topliţa, în judeţul Hunedoara, la coada lacului Cinciş. Am pendulat între o casă veche din Topliţa şi o vilă cu vedere la lac, unde mi-am clătit privirea într-unul dintre cele mai frumoase peisaje din ţară. Vineri şi sâmbătă mai mult am stat şi am citit, dar n-am ratat Castelul Huniazilor şi nici discoteca sătească. Din punct de vedere al autenticităţii, ultima a câştigat detaşat.

Duminică m-am întors prin Defileul Jiului, altă frumuseţe naturală care parcă renaşte pe măsură ce civilizaţia cade în paragină. Am avut şi un incident neplăcut cu o denivelare nesemnalizată în Vlăduleni, dar am depăşit-o cu calm englezesc, aşa că seara am oprit prin Craiova pe la bunicii mei, iar la 23:59 fix am intrat în Bucureşti.

A fost cam obositor, dar de departe una dintre cele mai reuşite vacanţe pe care mi le-am organizat vreodată. Totuşi, ştiu ce-ar merge de minune acum, la final de vacanţă: un mic concediu de odihnă…

P.S. Îmi pare rău că am cam neglijat blogul, a fost dificil accesul la net. Pe viitor, am hotărât să iau exemplu de la Petreanu şi, atunci când voi mai lipsi, îmi voi lăsa blogul în grija altcuiva.

De dragoste

• mergi pe mana mea

Mihail Gorbaciov cântă pentru soţia lui, Raisa, de la a cărei moarte a trecut un deceniu:

Sunt atee, dar cunosc Biserica şi respect toate credinţele. Până la urmă, e o chestiune personală. Cred în bunătatea naturală a oamenilor şi cred cu tărie că niciun om nu vrea război.
Raisa Gorbaciova

Nunca mas

• Uncategorized

Azi se comemorează holocaustul romilor din România din timpul celui de-al doilea război mondial. O altă pată ruşinoasă pe care trebuie să o cunoaştem şi să ne-o asumăm ca naţiune dacă vrem ca astfel de orori să nu mai aibă loc vreodată. Citiţi aici grozăviile petrecute cu miile de romi deportaţi în Transnistria de regimul Antonescu.

Am pus o ştampilă pe blog, e a proiectului SPER – Stop Prejudecăţilor despre Etnia Romă. M-aş bucura să o văd pe cât mai multe bloguri.

Continue reading…

Advertising vs PR

• delta dunarii • rendez vous • societate civila

Am fost săptămâna asta, împreună cu Alina Sîmpetru de la TBWA/Merlin, la Şcoala de vară Plant Your Brand organizată de cei de la ADvice Students în Delta Dunării la Mila 35. Am studiat câteva campanii publicitare cu miză socială şi le-am explicat de ce nu cred că acestea pot avea impactul scontat. Am încercat apoi să-i învăţ cum să creeze contextul pentru a genera ştiri despre proiectele şi evenimentele lor, ceea ce e mai ieftin şi mai eficient decât publicitatea clasică. Pentru mine, a fost şi un test al unui potenţial training de PR pe care mă gândesc de multă vreme să-l fac pentru comunicatorii din ONG-uri.

Am descoperit o gaşcă de tineri foarte dezgheţaţi la minte, o energie şi o atmosferă de care mi-era dor. Felul în care s-au mişcat organizatorii şi mai ales modul în care au depăşit cele câteva obstacole logistice apărute pe parcurs m-au convins că noii profesionişti vin tare din urmă. Aşa să ne-ajute Dumnezeu 🙂