Ne vedem duminică. O campanie Viva!, Carmen Brumă şi Mircea Badea.
Voluntarele
David, unul dintre voluntarii celei de-a doua serii din tabăra “Recycle Raft Race”, a postat pe Facebook următoarea fotografie din weekend-ul în care i-am vizitat pe voluntari împreuna cu Amalia Enache. Cele două ecologiste răpitoare care o flanchează pe Amalia sunt Semida şi Mădălina, iar poza a fost făcută la petrecerea cu care s-a încheiat săptămâna de tabără:
Ei bine, dacă v-a plăcut deja fotografia, sper să vă placă şi mai tare povestea care i-a urmat. De când a fost publicată de Facebook, Amalia primeşte următoarele e-mail-uri şi sms-uri de la prieteni şi de la colegi:
- “Deci aşa e la curăţenie?”
- “Şi zi… aşa sunt toate voluntarele?”
- “Da’ de ce n-ai spus că mergi în tabără că mergeam şi noi?”
- “Ne iei şi pe noi data viitoare?”
- “Dacă ştiam, ne făceam şi noi ecologişti…”
- Etc.
Păi bine, dragii mei, voi cum credeaţi că arată iubitoarele de natură? Că nici Amazoanele nu erau tocmai nişte ciume…
Alexandra Gătej părăseşte Unilever
Tocmai am aflat ştirea. Alexandra îşi încheie mandatul ca preşedinte al Unilever South-Central Europe şi pleacă să devină Business Development Director pentru Unilever East-Central Europe.
Am cunoscut-o în doar câteva rânduri şi m-a frapat mereu ca un om tonic, plăcut, stăpân pe situaţie şi mereu atent la cei din jur. În rest, o cunosc, ca şi unii dintre voi, din realizările ei, din ceea ce a construit la Unilever South-Central Europe în ultimii 4 ani, de când este preşedinte. A fost primul român care a ocupat această funcţie şi cred că şi-a făcut excelent treaba.
O mai cunosc apoi din impresiile oamenilor care lucrează cu ea şi eu cred că acestea sunt mărturii importante despre calitatea unui om. Din rândul lor, s-a desprins imaginea unui profesionist ireproşabil, capabil să-şi inspire oamenii şi să-i motiveze.
Mi-aduc aminte că, la PR Forum, vorbeam despre leadership şi cineva din sală i-a întrebat pe invitaţii mei dacă pot da exemple de lideri adevăraţi în zona de business. Cei mai mulţi s-au eschivat, Eric Kish l-a dat exemplu pe Dinu Patriciu, iar Mihai Ghyka pe Alexandra Gătej.
Jiji, bang bang
Vorbeam ieri cu un prieten şi ne gândeam ce distracţie o să fie pe capul traducătorilor de la Parlamentul European care vor trebui să înveţe cum se spune în toate limbile oficiale la “hahaleră”, “fă”, “zdreanţă”, “caterincă” şi alte “jargoane care nu e bine să le dai la presă”.
Ar face bine oficialii de-acolo să nici nu mai aştepte până-şi va face Gigi intrarea călare în Parlament, ci să-şi trimită cât mai repede traducătorii prin toate speluncile, periferiile şi subsolurile Europei ca să-şi diversifice vocabularul şi să fie bine pregătiţi pentru ospăţul multilingvistic care va urma.
Era de aşteptat, de altfel, din partea unei ţări care a dat Uniunii Comisarul pentru Multilingvism să nu-l ţină pe Gigi numai pentru ea. Have at it, pac pac!
gov.ro
Voi aţi văzut cum arată mai nou site-ul Guvernului României?
Mediul, marele câştigător la Gala Societăţii Civile
Ieri seară, la Ateneul Român, la Gala Societăţii Civile, MaiMultVerde şi-a adjudecat un premiu şi o menţiune şi a fost partener în alte două proiecte, care au primit fiecare câte un premiu.
Am primit Premiul II la Secţiunea “Protecţia mediului” cu Cicloteque (finanţator: Unicredit Ţiriac Bank; partener: Universitatea din Bucureşti). La aceeaşi secţiune, Realitatea TV a luat Premiul III cu “România prinde rădăcini“, un proiect în care suntem parteneri, alături de Petrom şi Romsilva.
Platforma de voluntariat maimultverde.ro (finanţator: Fundaţia Unilever) a primit o menţiune la Secţiunea “Comportament civic şi participare publică”. La aceeaşi secţiune, prietenii de la Tăşuleasa Social au primit premiul III pentru Verde003, un proiect ai cărui co-organizatori suntem, alături de Coca-Cola HBC România. E o recunoaştere pe care Tăşuleasa Socială o merita de multă vreme, e bine că a sosit în cele din urmă, le doresc din suflet să primească la anul Premiul cel mare.
Mi-a făcut plăcere să văd o ediţie mult mai reuşită a Galei Societăţii Civile decât cea de anul trecut. Organizarea mult mai bună, public mult mai numeros şi mai îngrijit îmbrăcat. Mi-a dat senzaţia că oengiştii încep să se respecte mai mult decât o făceau până acum.
Cu Miruna Cugler, manager de comunicare la MaiMultVerde
Tocul de pe cap
Le spun de multă vreme prietenilor şi celor cu care-mi îngădui asemenea amabilităţi că ochelarii de soare nu sunt accesoriu de păr, ci de faţă, aşa că nu trebuie purtaţi decât pe ochi, niciodată pe cap.
Scuza, atunci când oamenii sunt de acord cu mine (pentru că, să nu uităm, există şi retrosexuali recalcitranţi şi pe aceia îi las în pace), este că “nu ştiu, frate, ce să fac cu ei, unde să-i pun, mi-e frică să nu-i zgârii”. Răspunsul este, evident, că e recomandabil să porţi un toc de ochelari cu tine.
Ieri seară mi-am mai făcut rost de un argument. Cineva s-a suit pe scena Ateneului cu ochelarii de soare pe păr. Evident, îi uitase. Asta se-ntâmplă dacă n-ai toc şi te ia valul. Pam pam.
Eu, voi şi blogul
Azi se face anul de când măsor traficul cu Google Analytics, prilej să mă uit puţin la voi, cei care-mi citiţi blogul.
Dar mai înainte câte ceva despre mine. Am scris prima dată pe blog acum şase ani, în aprilie 2003. Era un blog făcut de mine cap-coadă (sau, mai bine zis, “cod-coadă”) cu Movable Type (Google cumpărase platforma Blogger abia cu două luni înainte, iar eu nu eram la curent).
Se numea historyandsociety.net (domeniul fusese cumpărat pentru un an; când a expirat contractul, eu nu mai lucram acolo aşa că blogul s-a pierdut). British Council organizase împreună cu The Centre for South-East European Studies şi New Europe College o conferinţă despre istorie şi societate în ultimii treizeci de ani şi ne venise ideea să folosim această nouă găselniţă tehnologică. Blogul l-am promovat prin universităţi, în “Dilema” şi doar pe câteva site-uri. Mi-aduc aminte că posterul îl reprezenta pe Lenin pixelat într-o fereastră de MacOS numită “lenin.jpg” şi deasupra era o căsuţă de dialog: “Save or move to trash?”.
Am scris apoi, în toamna lui 2003, o carte în priză directă, publicând fiecare capitol pe blog la www.weblog.ro/realk. Sunt cinci ani de când editura Polirom a publicat-o.
Am făcut apoi pauză doi ani. Am scris prima însemnare pe acest blog acum trei ani, pe 4 aprilie 2006, iar acum o săptămână, pe 12 mai, am publicat însemnarea cu numărul 1,000.
Nu râdeţi, tovarăşi!
M-au trecut aşa fiori pe şira spinării… Corul Militar al Garnizoanei Moscovei glumeşte pe tema alimentării cu gaz a Ucrainei şi a ţărilor Uniunii Europene.
:: via underhill