Acum câţiva ani, un prieten mi-a cerut voie să-i facă avansuri unei femei cu care avusesem, mai demult, o relaţie. Permisiunea mi s-a părut bizară, dar i-am acordat-o. Ulterior, când avansurile n-au avut succes sau el şi-a pierdut interesul, a ţinut să mă informeze că tentativa de relaţie a eşuat şi că permisiunea n-a fost folosită. M-am simţit ca şi cum cineva mi-ar fi cerut cheia de la apartament ca să petreacă o noapte cu o nouă iubită. Şi, cum aceasta nu şi-a mai făcut apariţia, cheia mi-a fost returnată, cu menţiunea grijulie că cearşafurile sunt încă curate.
Dacă prietenul meu mi-ar fi cerut, într-adevăr, cheile de la casă, n-ar fi fost nicio problemă. Dar el mi-a cerut cheile de la o fostă iubită cu aerul că-mi cere cheile de la casă. Sper că nu sunt singurul căruia comparaţia i se pare ciudată.




