Treceam joi pe Ştirbey Vodă şi m-am oprit să mă reculeg în faţa ei. Am fost mereu fascinat de demolări. De uşurinţa cu care trecem peste. Acum vreo zece ani, bunica şi fratele bunicului au pus la pământ în câteva zile casa părintească din Lereşti, o casă argeşeană, cu pridvor înalt, care a fost la viaţa ei mutată pe butuci dintr-un loc în altul, dar pe care cei doi nu s-au putut înţelege s-o mute în noul mileniu. Au pus-o jos şi au construit peste. Am făcut atunci 2 role de film cu Zenitul. Le mai am şi acum într-un album pe care mama a refuzat să se uite. Încă un motiv pentru care mergem aşa de rar la ţară.
