Reprizele scurte de somn n-au fost azi nimic din ce mi-am imaginat. N-am visat nimic. Abia am reuşit să adorm, mai mult am lâncezit şi m-am trezit confuz şi amorţit ca după anestezie. E o ironie aici, prietenii mă invidiază de regulă pentru că adorm instantaneu acolo unde pun capul. Doar că presiunea asta “trebuie să adorm… trebuie să adorm…” mă ţine treaz. Altfel, mi se pare firesc: sunt încă la început, nu sunt nici pe departe pe cât de obosit ar trebui să fiu pentru ca reprizele scurte să înceapă să funcţioneze.

Toată ziua am fost destul de lucid şi de activ, cu excepţia unor căscaturi copioase şi recurente. N-am mâncat mult, pentru că n-am simţit nevoia, mai mult fructe. Abia seara, pe la 22, m-a apucat o toropeală greu de stăpânit cu patul la îndemână. Am să ies să beau un ceai la Green Tea.

După un weekend în care mi-am încărcat bateriile la Tăşuleasa, am reînceput, de această dată împreună cu Emi, adaptarea la programul de somn polifazic Everyman. Ieri noapte m-am culcat la 1:30 şi m-am trezit la 4:30. La 5 şi ceva eram amândoi la Real-ul nonstop din Vitan, împingând un cărucior în hipermarketul aproape gol (în afara noastră şi a personalului, mai era acolo şi personajul din imagine).

Nici eu, nici Emi n-am mai păşit de multă vreme într-un astfel de stabiliment, aşa că ne-am omorât timpul luând rând cu rând rafturile. Eu am plecat încărcat cu multe fructe şi cu nişte creioane de colorat.