Cand le vorbesc oamenilor din publicitate despre clubbing, ii asigur ca au de-a face cu o cultura de elita, ca intre iubitorii muzicii electronice se afla crema consumerismului, genul de tipi orientati spre construirea in triple-sec a propriei imagini, gagici care devora numai branduri de top si complimente in limba engleza, pusti cu gandire cosmopolita si ochelari de soare polarizati. Ceea ce uit sa adaug este ca oamenii astia sunt si cel mai ingaduitor public pe care-l cunosc, iar organizatorii de evenimente profita din plin de docilitatea inca needucata a acestui grup tinta.

Am vazut in cluburi, unde o sticla de scotch costa cat un salariu minim pe economie, toalete mai murdare decat cele din Vama Veche si n-am intalnit pe nimeni care sa strambe din nas. Am vazut bodyguarzi bruscand mitocaneste oameni dispusi sa plateasca standarde dambovitene la preturi de Ibiza si nici macar o spranceana nu s-a ridicat in semn de protest. Organizatorii de evenimente din Romania par sa acrediteze ideea ca, acolo unde Dumnezeu este DJ, civilizatia devine un moft.

La un mega-eveniment, in lipsa unor bratari pentru participanti, organizatorii au instituit regula “radem, glumim, dar nu parasim incinta”. Incinta adapostea cam 5,000 de oameni si o duzina de toalete, demne de o soarta mai buna intr-o pelicula semnata Kusturica. Chiuvetele la care nu curgea apa si bodyguarzii care se zgaiau prin ramele goale ale usilor de la WC-uri intregeau imaginea de penitenciar. Un strain (sa-i spunem Robin), caruia Romania nu i-a atrofiat inca simtul igienei, a avut ideea nefericita de a-i cere unui bodyguard sa-i permita iesirea din incinta pentru a folosi o toaleta publica. Si mai dubioasa a fost intentia lui Robin de a se plange cu privire la calitatea toaletelor. Bodyguardul a reactionat scurt si pavlovian, iar strainul cel mofturos s-a trezit luat pe sus si aruncat afara. Dupa ce, la interventia unui prieten pe langa staff-ul evenimentului, Robin a revenit inauntru, s-a trezit reperat de cerberul vigilent si aruncat din nou afara, de aceasta data fara altercatii verbale sau alte explicatii.

Robin detine in Romania un trust cu o cifra de afaceri pe langa care bugetul de organizare al evenimentului de la care a fost dat afara poate parea o simpla nota de restaurant. Ma gandesc ca, de fiecare data cand i se va propune sa sponsorizeze un eveniment de muzica electronica, isi va aminti lectia de ospitalitate servita fara clipire de zelosul aparator al ordinii de club.

Iar cata vreme oamenii care-si permit luxul unei nopti de clubbing vor continua sa permita fara clipire si mizeria serviciilor asociate, organizatorii vor rade, vor glumi, iar Romania nu va parasi niciodata incinta.

In timp ce rulez cu 180 pe autostrada A2, Vlad ruleaza o tigara pe locul mortului. A asteptat cuminte bucata neteda de asfalt european, care incepe undeva dupa kilometrul 30 si pare turnata special pentru intarziatii ca noi, care pornesc spre mare vineri dupa ora 8 si nu mai au timp sa-si ruleze materialul acasa. Peisajul spre care ne indemnam tripul nu justifica nici pe departe viteza masinii, dar, in lipsa de altceva, ne facem ca omitem destinatia nefericita a inca unui weekend estival. Curatate de fumuri, amintirile despre litoralul romanesc te fac sa te intrebi de ce nu alegi Paralia Katerini.

Foto: Ecaterina Safarica

In Vama Veche, peisajul nu se schimba niciodata. E ca un mare puzzle, pe care, in fiecare sezon sau weekend, cineva il asambleaza aiurea, folosindu-se de aceleasi piese. Singura crestere vizibila in Vama este cea a constructiilor si a padurilor de umbrelute. Lyana’s Place s-a banalizat cu timpul si a fost depasita in dimensiune si rafinament al kitsch-ului de noile edificii. Proprietarii s-au vazut nevoiti sa atarne o firma cu textul “ni se mai spune si La Mitocanu”, ca sa-si aduca lumea aminte de unde a pornit invazia prostului gust. Acum vreo sapte sau opt ani, cand am stat prima data in Vama, locul parea un teritoriu al tolerantei. Textilistii imparteau scandic-ul sau whisky-ul cu nudistii, genurile muzicale se completau armonic, iar cortul si gazda erau tot atatea optiuni de a-ti petrece o noapte in compania altei hippioate ingenue.

Invazia manelelor si a merturilor a declansat o reactie hiper-alergica cunoscuta sub numele de Miscarea “Salvati Vama Veche”. Brusc, n-a mai fost in ordine daca te bronzezi in slip sau in pula goala, daca bei rom de la alimentara sau Cuba Libre de la Ovidiu, daca vii cu 4×4 sau cu stopul, daca-ti place de muzica lui Sile sau daca preferi iPod-ul. Concertele-protest din ultimii trei ani au cimentat o Vama muzealizata: cu rock, nudisti, Mircea Toma si come alcoolice pe plaja. In subtextul ei, dar dezvoltata ca o excrescenta sufocanta, a erupt o Vama mai vie, mai purulenta si mai putin respirabila decat aerul din wc-urile turcesti care-l innebuneau candva pe Dan Matei Agathon: textilisti militanti, drogati torturati de hit-uri evergreen, sprituri cot la cot cu Fane Spoitoru, rockeri pisandu-se anacronic in mare, hippioti mai putin pitoresti si mai mult nespalati cersind la portiera unor limuzine albe cu numar de leasing.

In celalalt capat al litoralului, fosta statiune a sindicalistilor si a pensionarilor comunisti incearca sa copieze succesul Nisipurilor de Aur bulgaresti. Reteta: o generatie spontanee de cluburi dotate cu cele mai sofisticate sisteme de sunet si prin care se perinda un line-up copiat parca din DJ Mag – Ibiza edition. Managerii statiunii stiu insa foarte bine ca nu clubberii sunt adevarata lor sursa de venituri, astfel ca serviciile se prezinta dupa chipul si asemanarea celor care stiu sa-si flexeze muschiul financiar: intre extenuatii extatici ai after-hours-urilor de pe plaja si luxul istovit avant-la-lettre al mafiei locale si regionale, Mamaia are aerul fals al unui decor de telenovela ieftina, pe care scenograful l-a gandit sa reziste numai cateva episoade.

Mamaia si Vama Veche sunt doua incercari esuate de a crea un stil pe litoralul romanesc. In primul caz, un efort voluntar de a construi o atmosfera s-a soldat cu un efect de termopan. Iar excesul de serotonina nu poate alunga decat vremelnic aceasta senzatie din pupila marita si expusa gustului monstruos al noilor sindicalisti din Sicilia romaneasca. In cazul statiunii amorului liber, al campajului salbatic si al inegalitatii in dimensiune a sexelor, cresterea naturala a bisnitului si efortul corector prost dimensionat au dat nastere unui foetus mutant. Lamentatiile sale spasmodice si partiala sa putrefactie in vivo au devenit subiect de atractie pentru turistul care vine sa bea un sprit la ruinele unei vechi statiuni sau sa toarne o lopata de mortar la temelia unui nou smen. Intre cele doua tentative ratate, litoralul se prezinta astilizat, plat si cenusiu, ca o permanenta invitatie de a nu rata super-ofertele din Halkidiki, Kusadasi sau, horribile dictu, Paralia Katerini.

(Omagiu, nr. 2)