Salvați Piața Charles de Gaulle

După strada Buzești și Hala Matache, un alt reper al Capitalei este amenințat cu distrugerea sub pretextul dezvoltării urbanistice. Redau mai jos apelul Sandrei Pralong, în al cărui mesaj mă regăsesc cu totul. Perdeaua de arbori seculari care înconjoară piața Charles de Gaulle nu reprezintă doar sursă de oxigen, ea este unul dintre puținele repere din care se mai pot compune câteva cadre cu Bucureștiul interbelic.

Domnule Primar,

Apreciem eforturile PMB de a moderniza capitala, dar luăm cunoştinţă cu îngrijorare de proiectul de a crea o parcare subterană în Piaţa Charles de Gaulle.

Această scrisoare doreşte să vă ceară reevaluarea soluţiilor tehnice şi redefinirea planurilor pentru a nu dăuna clădirilor existente şi importantului patrimoniu de vegetaţie din această piaţă (o perdea verde de brazi multiseculari, unici in capitală), cât şi pentru a nu declasa cartierul rezidenţial de cel mai înalt standing din Bucureşti.

Ne preocupă în mod special următoarele aspecte:

1. Este prezentat un plan neactualizat: Observăm că planul proiectului prezentat pe site-ul PMB.ro este neactualizat, ignorând construcţiile noi făcute în ultimii 20 de ani. Lipsa evidenţei acestor clădiri pe plan face ca soluţia tehnică adoptată să fie necorespunzătoare, căci proiectul preconizat afectează grav nişte imobile pe care planul le ignoră.

2. Existenţa metroului face amplasamentul inadecvat: Construcţia acestui proiect în piaţa Ch de Gaulle, al cărei subsol este deja ocupat de o mare staţie de metrou, este mai mult decât nefericită. Arterele Prezan-Dorobanţi, vecine sitului, şi Piaţa Dorobanţi, sunt mult mai propice dezvoltării unor lucrări de subsol multi-etajate.

3. Se periclitează rezistenţa clădirilor limitrofe: Planul punctat cu roşu prezentat pe site-ul PMB.ro indică perimetrul construcţiei subterane la limita proprietăţilor existente—adică la mai puţin de 2 m de clădiri (majoritatea nu apar pe plan). Lucrările risca asadar sa afecteze grav structurile de rezistenţă, mai ales în cazul clădirilor vechi, cum este cea din Piaţa Ch de Gaulle nr 3, una dintre cele mai frumoase din piaţă.

4. Se pierde o perdea verde multiseculară: Atât lucrările subterane cât şi amplasamentul nefericit al ieşirilor din parcare şi al scărilor de acces vor distruge rădăcinile arborilor care fac frumuseţea şi unicitatea pieţei, cea mai verde şi mai spectaculoasă din Bucureşti. Brazii pieţei sunt multiseculari şi trebuie ocrotiţi cu orice preţ, căci fac din piaţa Ch de Gaulle, după spusele tuturor străinilor, una din mândriile oraşului.

5. Se declasează cartierul cel mai rezidenţial din capitală: Crearea unui centru comercial pe lângă parcarea subterană va coborî vertiginos înaltul standing rezidenţial al acestui cartier, zona Primăverii fiind cea mai selectă zonă din capitală. Dezastruosul experiment parizian de la “Les Halles” ar trebuie să fie o lecţie pentru edilii bucureşteni; avem acolo exemplul unui shopping-mall (semi)subteran în centrul Parisului, devenit un magnet pentru droguri, traficanţi şi prostituţie. Ar fi dramatic ca acelaşi lucru să se producă la Bucureşti, căci în plus, la noi, proximitatea parcului Herăstrău va amplifica fenomenul. Avem nenumărate astfel de exemple de capitale europene unde juxtapoziţia centru-comercial subteran/parcare/parc a produs grave fenomene sociale greu de stăpânit, pe care străinii le regretă amar şi care cer investiţii considerabile pentru a fi eradicate—ar fi incredibil ca noi să nu fi învăţat nimic din greşelile altora…

Pentru toate aceste motive, vă cerem:

• Să reduceţi raza parcării subterane la doar dedesubtul zonei carosabile actuale a pieţei, de manieră a prezerva atât rezistenţa clădirilor cât şi perdeaua vegetală unică, care face din Piaţa Charles de Gaulle încununarea majestăţii arterelor principale ale Bucureştiului;

• Să utilizati mai curând axa Est-Vest (Prezan/Dorobanţi) pentru rampele de access şi eventuala extindere a parcării (în cazul în care “cercul mic” propus mai sus nu este suficient);

• Să eliminaţi centrul comercial din planurile de amenajare a subsolului, lăsând doar parcarea subterană, necesară şi suficientă la o dimensiune redusă (care protejează astfel clădiri şi vegetaţie).

Este greu de înţeles cum lucrări importante din capitală stagnează de ani de zile, în vreme ce în această locaţie, care cere un maximum de consultare şi evaluare a impactului social şi urbanistic, lucrurile par a se precipita în mod inexplicabil.

Considerăm că un proiect de asemenea anvergură în una din cele mai frumoase zone din capitală face imperios necesară o dezbatere publică care să permită evaluarea corectă a impactului şi să faciliteze găsirea unor soluţii adecvate la problemele ridicate de modernizarea oraşului. Mai mult, cum ştiţi, într-o democraţie funcţională este necesar ca vocea rezidenţilor şi a vecinilor să fie ascultată—în străinătate, orice construcţie nouă este supusă unei anchete publice în care vocea cetăţeanului primează în faţa oricărui alt interes.

De aceea, în plus de organizarea acestor dezbateri şi de găsirea unor soluţii care să protejeze atât clădirile şi zona verde cât şi caracterul rezidenţial al cartierului, vă cerem totodată să fiţi partenerii noştri în a facilita adoptarea unui nou act normativ, care să dea tuturor rezidenţilor dreptul de control asupra dezvoltării cartierului lor.

Mulţumindu-vă anticipat pentru parteneriatul dvs, rămân, a dumneavoastră,

Cu consideraţie,

Pentru Comitetul de iniţiativă “Salvaţi Piaţa Charles de Gaulle”,
Sandra Pralong

Coco vine în țară, vii și tu la aeroport?

Crina Coco Popescu, unul dintre cei mai exemplari români în viață, se întoarce astăzi în țară.

Câțiva prieteni, care au ajutat-o și cu strângerea fondurilor pentru ultima expediție, au închiriat un autocar cu 40 de locuri, care va pleca din Piața Victoriei, din parcarea de vis-à-vis de Guvern, spre aeroport, de unde se va întoarce la 18.15. Dacă vrei să mergi și tu, te poți înscrie aici.

Sau poți să dai mai departe vestea.

Vești bune de pe frontul pe Vest

Eugen îmi povestește că, într-o gară din Elveția, o femeie s-a aruncat în fața trenului la o oră de maximă aglomerație. Compania de căi ferate le-a oferit tuturor călătorilor care se aflau atunci pe peron sau în trenuri un voucher cu 20 de ședințe de psihanaliză.

De la Emi aflu că, la Londra, în cele mai multe birouri de investment banking există defribrilatoare.

Între timp, în Siberia ninge portocaliu, iar în sudul Balcanilor un grup de kosovari musulmani organizează odată la cinci ani un festival al circumciziei.

Mândru că sunt român

Google face astăzi mai mult pentru brandul României decît au făcut toți miniștrii turismului și ai culturii din ultimii 20 de ani:

La fel m-am simțit în decembrie anul trecut, când am vizitat prima oară New York-ul și am văzut asta la MoMA:

“Since the Gothic, European sculpture had become overgrown with moss, weeds—all sorts of surface excrescences which completely concealed shape. It has been Brancusi’s special mission to get rid of this undergrowth and to make us once more shape-conscious.”

Henry Moore

Ispitirea cafegiului

Sâmbăta trecută mi-am petrecut seara la Starbucks pe Titulescu, așa cum fac de la o vreme, parcă dinadins pentru a induce confuzie în rândul jurnaliștilor. Am un mic tabiet de weekend care implică un Grande Cappuccino, o conversație intimă cu Mac-ul meu și puțin wireless.

Pentru că sâmbăta e ziua în care am voie să mănânc câte deserturi vreau, mi-a dat prin cap următoarea năstrușnicie: ce-ar fi să pun un pliculeț de zahăr brun în cappuccino? N-am mai pus zahăr în cafea de ani de zile, dar adevărata cafea rămâne pentru mine espresso-ul ristretto, în care și un cristal de zahăr e o blasfemie. Cappuccino-ul mi se pare un hibrid, ceva între cafea și desert, așa că, desert fiind, n-are cum să-i strice puțin zahăr, mi-am zis…

Cu cana de capuccino într-o mână și o farfurie cu biscuitul meu preferat în cealaltă, îmi luam la revedere de la un prieten, când Zeul Cafelei și-a încruntat amenințător sprâncenele cafenii:

“Doar n-ai de gând să bei porcăria aia?”

mi-o fi spus Nemuritorul, dar eu n-am avut urechi de auzit, căci priveam în altă parte.

Continue reading…

Romano ButiQ la Clubul Țăranului Român

Romano ButiQ, prima trupă de punk rock formată exclusiv din rromi, va concerta vineri 18 februarie, ora 21:00, la Clubul Țăranului Român. Trupa s-a format în august 2010, iar membrii au experiență în muzică de peste 15 ani.

Solistul este Daniel Stan, iar alături de el cântă Aurelian Ciuraru, zis și Buze Trompetistul, Lucian Miron la trombon, Daniel Mărgean la tobe, Constantin Anghel la chitară, Florin Ion la chitară bas și Traian Fieraru la clape.

Dacă sunteți fani Gogol Bordello, Goran Bregovic sau Kultur Shock cu siguranță merită să mergeți să-i ascultați (biletul costă doar 10 lei).

Revoluțiile și operațiile pe cord deschis

Un jurnalist indonezian își amintește la BBC că, după căderea lui Suharto, și-a temperat optimismul:

Schimbările de regim sunt ca operațiile pe cord deschis. Nu contează doar operația în sine, contează și cum îți schimbi stilul de viață după operație.

Revoluția română din 1989 e și ea un bun exemplu în acest sens.

Ce vede emigrantul când priveşte înapoi

Când am citit prima dată textul Mirunei mi-au dat lacrimile. Mi-a fost drag de ea că a avut curajul să pună pe hârtie gânduri pe care cei mai mulţi dintre cei care pleacă din ţară le păstrează îndeobşte pentru ei. Nu e doar un text extraordinar de bine scris, e un text îngrozitor de sincer, într-un fel în care numai oamenii care se iubesc au voie să fie sinceri unii cu alţii.

Am umblat prin București în vara asta ca o apucată. Voiam să-l respir și să-l simt într-o mie de feluri. Iubesc locul ăsta, dar nu pot să pretind că peisajul nu e dezolant. Că nu văd toate gheretele slute de plastic care au împânzit orașul, toate gunoaiele de sub balcoane și ferestre. Că nu am senzația că mulți prieteni se plâng fără să facă nimic ca să schimbe ceva. Că nu mă simt norocoasă că am scăpat de aici, că mi-e rușine că mă gândesc la asta de câte ori sunt la un pas să-mi rup gâtul în vreun canal nesemnalizat sau vreo piatră proptită pieziș în mijlocul asfaltului.

Ezit să las gândul ăsta scris. Nu vreau să fiu o detractoare. Mi-e dragă România într-un fel copleșitor, dureros, imposibil. Dar nu o (mai) simt ca pe casa mea. Ultimele luni de criză profundă, șomaj galopant și isterie fiscală îmi par desprinse dintr-un film de un absurd grotesc. E haos și e sărăcie și parcă toată lumea e la pândă, așteptând să se întâmple ceva. Orice. Și eu nu știu dacă aș mai putea să joc jocul ăsta până la epuizare.

Viața mea „de dincolo” e poate ceva mai sterilă, sigur nu vezi un film de Mungiu la fiecare colț, la fiecare cinci minute. E calmă, așezată, lipsită de încordare, încrâncenare, grabă fără rost sau disperare. M-am resemnat că o să port mereu cu mine o bucățică de nostalgie și una mai mare de dor.

Dar când mă gândesc la „acasă”, văd casa albă de pe malul râului, locuințele de turtă dulce, pistele de bicicletă, autostrăzile, calmul, rigoarea și bunăvoința oamenilor din jur. Aud liniște și am sentimentul că orice e posibil.

Continue reading…

Excelenţă în management

Colegii mei de la EXEC EDU organizează începând cu 18 februarie programul de administrare a afacerilor – Excelență în management – pentru aproximativ 20 de manageri și antreprenori.

Aflat la al 11-lea an de organizare, cu peste 150 de absolvenți, programul este livrat de 9 lectori de top, cu o vastă experiență de business și consultanță. Cursul oferă o perspectivă integrată asupra managementului și o înțelegere profundă a proceselor de business și a afacerii în ansamblu.

Printre beneficiile programului, se numără dezvoltarea gândirii strategice, îmbunătățirea abilităților decizionale, dezvoltarea aptitudinilor de lider şi oportunitățile de networking.

Continue reading…