Retezatul Central
Tot din Retezat (1)
:: foto: Andrei Poiană
:: mountain blogging powered by Toyota Hilux,
Cartela Internet Vodafone şi
HyperMac de la Magazinul Apple Noumax.
Casa pasivă. Fără facturi.
Liviu Olteanu, un inginer de 51 de ani, a gândit casa perfectă: el foloseşte panouri fotovoltaice, captatori solari în vid şi pompe geotermale pentru a produce căldura, apa caldă şi curentul electric necesare familiei.
Vara aceasta am vizitat casa familiei Olteanu pentru că întâmplarea face ca Paul, fiul lui Liviu Olteanu, să fie coleg cu mine la MaiMultVerde. Pe o arşiţă de peste 30 şi ceva de grade afară, înăuntru era plăcut, răcoros şi nu se auzea niciun aer condiţionat. Am vizitat apoi şi instalaţiile care fac posibilă această minune şi am rămas impresionat.
Îi doresc domnului Olteanu mult succes în afacerea pe care a pornit-o pentru că m-aş bucura să văd cât mai multe astfel de case în România.
Cu capul în nori
Sâmbătă am pornit împreună cu Loli de la Salvamont, cu prietenii lui şi cu colegul lui, Lucian, spre Vf. Piule din Retezatul Mic. La început am urmat o scurtătură, apoi traseul marcat cu linie galbenă. Ne-am oprit să culegem afine – ghidul nostru ne spune că n-a mai văzut de mult o recoltă aşa de bogată. Afinele, mai ales cele de pe munte, nu de cultură, conţin unii dintre cei mai puternici antioxidanţi naturali.
După un drum prin pădure, am ieşit în golul alpin sub turnurile Gurganului, două creste impunătoare între care am întrezărit ţinta noastră.
Panta a devenit tot mai înclinată, apoi a trebuit să escaladăm nişte stânci. Copiii nu s-au lăsat păgubaşi, ba din contră, Efrem s-a dovedit un alpinist convins. Am continuat pe un grohotiş tot mai abrupt, care i-a epuizat pe copii, apoi Loli ne-a propus o nouă scurtătură. Mai precis ne-a recomandat tuturor celorlalţi să continuăm traseul, ne-a spus că el o ia pe o scurtătură foarte dificilă, de unde ne poate vedea şi pe noi pe traseul marcat şi ne-a dat întâlnire în vârf. Evident, toată lumea, inclusiv copiii, am luat-o pe urmele lui. A fost o ascensiune în forţă cum n-am mai făcut de mult, dar priveliştea de 360 de grade care mi s-a deschis când am ajuns în vârf mi-a tăiat respiraţia (atât cât mai rămăsese din ea). La nici cinci minute, am văzut o capră neagră alergând spre cuşma Gurganului.
Copiii au ajuns şi ei într-un târziu, sub privirile admirative ale tuturor. Chiar şi eu, care-i văzusem în acţiune cu o zi înainte, m-am temut că nu vor putea escalada canionul.
Cu cei mici în Retezatul Mic
Pe lângă aerul şi peisajele de munte, vindecători mi se par oameni pe care-i întâlnim. Nu ştiu dacă aşa sunt toţi ai locului, dar cei cu care am vorbit au fost cu toţii deschişi, săritori şi prietenoşi. Am să mai povestesc despre asta.
După un mic dejun copios şi o baie în Jiul de Vest, ieri ne-am continuat drumul spre Câmpu lui Neag. De aici am luat-o pe drumul forestier care duce spre refugiul Buta. Abrupt, mărginit de prăpastie pe-o parte şi de perdeaua de conifere pe cealaltă, a fost traseul perfect pentru Hilux. L-am lăsat la locul numit La Beci, deşi ulterior am constatat că ar fi putut urca fără probleme până la cabana Buta.
Prima noapte sub cerul liber
Drumul a durat mai mult decât am prevăzut, aşa că ieri pe la ora 7.30 ajunsesem abia prin defileul Jiului. Am hotărât să campăm pe lumină: am continuat să mergem pe ruta Vulcan-Lupeni-Uricani, dar după Câmpu lui Neag am luat-o pe un drum lateral în căutarea unui tăpşan unde să ne oprim. Drumul s-a transformat repede într-o potecă abruptă şi noroiasă, aşa că am putut să testez pentru prima dată calităţile Hilux-ului. S-a comportat impecabil şi asta mi-a dat o stare de siguranţă pentru drumurile care vor urma.
Am campat în marginea pădurii, cu faţa spre munţii Vâlcanului, pentru priveliştea de dimineaţă. Pe la ora 11, dinspre Retezat munţii Tulişa a răsărit o lună imensă care ne-a tăiat respiraţia.
Dimineaţă am găsit totul udat de la rouă. De-abia aştept coborârea pe panta noroioasă şi urcuşul spre Bucura.
:: mountain blogging powered by Toyota Hilux,
Cartela Internet Vodafone şi
HyperMac de la Magazinul Apple Noumax.
Fug în munţi
Ca să mai uit o vreme de creşterea TVA-ului şi de noile biruri pe drepturile de autor şi pe alte venituri (acelea care se aplică de la 1 iulie, dar ale căror norme de aplicare n-au fost publicate nici acum), îmi iau catrafusele şi plec în bejenie. Mai precis, mă retrag în munţi. Nu-mi propun să organizez vreo mişcare de rezistenţă (deşi ideea nu-i rea), vreau doar să iau nişte aer curat şi să-mi imaginez câteva zile că debandada asta fiscală e doar un vis urât al marelui oraş.
Pentru început, plec în Retezat, unde n-am mai fost de când aveam 14 ani.
Duminică voi fi la Craiova, în pădurea Bucovăţ, la proiectul Grătar curat, derulat de MaiMultVerde cu sprijinul Golden Brau, unde vă aştept, cu mic, cu mare (detalii aici), să facem curăţenie şi să stăm cu picnicarii de vorbă despre ce lasă în urma lor.
Apoi o iau prin Parâng spre Ardeal, iar luni ajung pe un drum extraordinar, despre care am aflat întâmplător acum câteva zile şi despre care de-abia aştept să vă vorbesc. Dar toate la timpul lor…
N-am mai fost pe munte de doi ani (dacă excludem escapadele cu bicla de anul trecut – alea au fost mai mult pe dealuri), iar cu cortul n-am mai fost de la eclipsa totală de soare din 1999. O să fie distractiv…
Pe lângă prietenii cu care merg, mi-am luat şi nişte tovarăşi de drum ceva mai tehnici. Cel mai de nădejde e un Hilux, de la Toyota România, care trebuie să ne ducă în siguranţă până la intrarea în Retezat şi apoi pe drumul spectaculos care începe în Parâng şi trece pe la Obârşia Lotrului.
De la Vodafone am primit un modem cu care vreau să văd la ce altitudine se mai poate face blogging în România.
N-aş fi fost complet echipat fără ajutorul prietenilor de la Magazinul Apple Noumax, care mi-au împrumutat o baterie HyperMac de 222 Wh, cu ajutorul căreia MacBook-ul meu se va bucura de o autonomie de 25 de ore.
Gata cu vorba, că se face târziu. Ne vedem la 2000 de metri!
O împărţire echitabilă
Soluţia propusă de Talmud la problema succesorală despre care am scris acum câteva zile nu este nici pe departe lipsită de logică. După ce, timp de sute de ani, exegeţii au încercat să-i găsească o explicaţie, matematicienii din a doua jumătate a secolului 20 au arătat că soluţia este nu doar coerentă, ci şi corectă.
Cele trei soţii (să le zicem Ketura, Hagar şi Sara) au, fiecare, pretenţii de câte 100, 200 şi, respectiv, 300 de dinari. Vă reamintesc împărţirea propusă:
Pentru a înţelege principiul talmudic, trebuie să examinăm o problemă mult mai simplă. Tratatul Bava Metzia, al doilea tratat din cadrul “ordinului” Nezikin (Pagube), începe cu următoarea învăţătură:
Doi oameni ţin de o haină. […] Unul spune: “Toată e a mea”. Celălalt spune: “Jumătate e a mea”. […] Atunci primul va primi trei pătrimi [din valoarea ei], iar celălalt va primi o pătrime.
În teoria jocurilor, o ramură a matematicii zilelor noastre, acest tip de împărţire se numeşte “Diviziunea Egală a Sumei Contestate”. Cel de-al doilea pretendent nu contestă dreptul de proprietate al primului pretendent asupra a jumătate de haină. Prin urmare, această jumătate îi revine primului. Celalaltă jumătate rămâne în litigiu: ambii emit pretenţii asupra ei. În lipsa altor criterii de decizie, această jumătate se împarte în mod egal între cei doi pretendenţi.
Ion Caramitru s-a alăturat profesorilor Erudio
Începând cu toamna lui 2010 şi cu cea de-a zecea serie a programului ERISMA – Leadership creativ oferit de Asociaţia Erudio, Ion CARAMITRU se alătură echipei de profesori ai şcolii Erudio: Horia-Roman PATAPIEVICI, Ioana PÂRVULESCU, Robert TURCESCU, Mircea TOMA, Liviu PAPADIMA şi Cosmin ALEXANDRU.
Am avut privilegiul să mă număr acum patru ani printre bursierii primei serii ERISMA şi cred şi astăzi că a fost prima şcoală adevărată din viaţa mea. Am mai povestit despre asta aici.
:: detalii despre înscrieri.
Cultura pe pâine ardelenească
Biertan se află în nordul județului Sibiu, aproape în centrul țării, și documentele spun că se află acolo cel puțin din anul 1224. Foarte probabil datorită locuitorilor sași și a influenței lor culturale deosebite, în 1993 Biertan a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO. Din mai multe motive Biertan este unul din cele mai frumoase locuri din România. Anul acesta se mai adaugă unul. Acolo are loc a șasea ediție a festivalului itinerant Transilvania Fest.
Aici vroiam să ajungem de fapt. Pe scurt Transilvania Fest este un festival itinerant de cultură și mâncare. Probabil pentru că și dragostea de frumos tot prin stomac trece. Sau poate că Transilvania Fest e un festival al delectării simțurilor și gustul nu are de ce să fie lăsat deoparte. Ca să ne convingem, e indicat să fim la Biertan între 30 iulie și 1 august și să ne lăsăm împresurați de standuri cu produse culinare, meșteșugari, expoziții, degustări, concerte și filme.
O serie de evenimente sunt gândite special pentru cei mai tineri oaspeţi ai festivalului cărora li se pregăteşte o competiție de gătit şi spectacole de teatru sau de dans. Pe lângă demonstraţiile culinare și meșteșugărești vor mai avea loc o expoziţie foto a elevilor din Biertan și un extraordinar concert de orgă susținut de Ursula Philippi.