A doua plantare din Livada BCR

livada_BCR_2Încă 800 de arbuşti şi pomi fructiferi au fost plantaţi luni, 3 mai, în Livada BCR din oraşul Victoria, jud. Braşov.

De roadele pomilor vor beneficia cei peste 150 de tineri şi bătrâni din „Orfelinatul Azurul” şi Căminul de bătrâni Castanul.

La a doua rundă a plantărilor din Livada BCR au participat 150 de voluntari, angajaţi BCR din Braşov, Sibiu, Harghita şi Covasna. După prima plantare din noiembrie 2009, numărul pomilor fructiferi din livadă a ajuns la 1500.

Livada BCR este un proiect pentru sprijinirea cauzelor de mediu şi sociale, iniţiat de MaiMultVerde şi Banca Comercială Română (BCR), în parteneriat cu StopCo2.ro.

Ea va fi certificată ecologic peste trei ani, când va da primul rod, de o instituţie acreditată de Ministerul Agriculturii.

Pentru cei care nu s-au născut învăţaţi

Acum că am încheiat de tot cu dansurile, să revenim la şcoală: de azi în două săptămâni susţin o nouă sesiune a cursului Process Communication Model.

E un training de 3 zile care te învaţă cum să te faci mai bine înţeles de oamenii cu care ai dificultăţi de comunicare, cum să rezolvi inteligent conflictele la locul de muncă şi cum să-ţi motivezi colegii pentru a obţine rezultate mai bune din partea fiecăruia.

Detalii şi înscrieri pe cumcomunici.ro. Ne vedem la curs!

Parlamentul prinde „Viaţă după colectare”

Ieri la Palatul Parlamentului, alături de Andreea Marin Bănică şi la invitaţia Sulfinei Barbu, le-am vorbit deputaţilor şi senatorilor despre cei peste 2.000 de români care au solicitat autorităţilor sisteme pentru colectarea selectivă a deşeurilor, în cadrul proiectului Viaţa după colectare.

Amplasarea cât mai aproape de locuinţe a containerelor galbene, albastre şi verzi, continuă şi în al doilea an al proiectului. În 2010, scrisorile viatadupacolectare.ro se vor adresa primăriilor, senatorilor şi deputaţilor.

Cu ajutorul voluntarilor MaiMultVerde, viatadupacolectare.ro va informa publicul despre avantajele colectării selective prin campanii în şcoli, la evenimente publice şi în locuri de petrecere a timpului liber. Împreună cu Discovery Channel, vom realiza un documentar despre problematica deşeurilor şi a colectării selective în România.

:: întâlnirea de la Palatul Parlamentului face parte din proiectul Viaţa după colectare, realizat de MaiMultVerde şi Coca-Cola HBC România în parteneriat cu EcoRom Ambalaje şi Neogen.

Ai auzit de mine?

Violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Horia Mihail desfăşoară luna aceasta, sub titlul Ai auzit de mine?, al treilea turneu Stradivarius, în beneficiul copiilor cu deficienţe de auz. Tomescu cântă pe vioara Stradivarius-Elder, una dintre ultimele 10 viori din lume semnate Stradivarius şi aflate încă în stare de funcţionare.

Foto: Cosmin Bumbuţ

Foto: Cosmin Bumbuţ

Toate fondurile strânse vor fi folosite pentru a achiziţiona proteze auditive, în absenţa cărora aceşti copii nu pot distinge sunetele şi riscă să devină surdo-muţi. Anul trecut, turneul Stradivarius a reuşit să strângă 120.000 de euro pentru nevăzători.

Concertele care vor mai avea loc sunt: Oneşti (6 mai), Braşov (10 mai), Sibiu (12 mai), Baia Mare (14 mai), Bistriţa (15 mai), Timişoara (18 mai), Constanţa (20 mai), Piteşti (21 mai), Bucureşti (25 mai). Detalii aici.

Chiar dacă nu ajungeţi la concert, puteţi dona pentru această cauză umanitară:

Apelati numerele 0 900 900 692 (2 euro), 0 900 900 694 (5 euro), 0 900 900 690 (10 euro) in reteaua Romtelecom.

Trimiteti SMS la numarul 848 (2 euro) in retelele mobile Vodafone, Orange sau Cosmote.

Numerele sunt puse la dispozitie in mod gratuit de catre parteneri. La tarifele de mai sus nu se percepe TVA. Donatiile sunt directionate catre copiii cu deficiente de auz din Romania prin Tasuleasa Social, partener al campaniei.

Fiecare 2500 lei strânşi înseamnă un copil care aude. Vă mulţumesc pentru generozitate şi le mulţumesc colegilor din presă care vor scrie despre această iniţiativă caritabilă.

Bruxelles-ul ar putea interzice mineritul cu cianuri

Astăzi, la Bruxelles, Parlamentul European dezbate propunerea de rezoluţie iniţiată de Daciana Sârbu în legătură cu mineritul cu cianuri. Este o rezoluţie care ar putea avea un impact direct asupra proiectului minier de la Roşia Montană: în cazul în care Comisia Europeană ar da curs acestei potenţiale rezoluţii şi ar interzice utilizarea tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri în Uniunea Europeană, bomba ecologică din Munţii Apuseni ar fi dezamorsată definitiv.

Acum vreo doi ani, un ecologist britanic a pornit o iniţiativă legislativă prin care statul român ar fi interzis mineritul cu cianuri. Iniţiativa s-a bucurat o vreme de sprijinul PNL şi PSD, apoi a fost abandonată în Parlament. M-am bucurat să văd că Daciana Sârbu n-a abandonat lupta, ci a dus-o mai departe, în Parlamentul European. Poate că mintea europeanului de pe urmă se va dovedi mai prevăzătoare decât judecata celor mai mulţi dintre politicienii noştri.

În orice caz, astăzi e una dintre puţinele zile când simt că interesele mele sunt corect reprezentate la Bruxelles.

Later edit. Rezoluţia a fost adoptată. Bravo, Daciana!

Later edit 2. Aici găsiţi 17 mituri legate de subiectul Roşia Montană, demontate de Mihai Goţiu.

Hai la Parlament!

Andreea Marin Banica Viata dupa Colectare MaiMultVerderMâine merg împreună cu MaiMultVerde şi cu Andreea Marin Bănică la Palatul Parlamentului să le vorbim deputaţilor şi senatorilor despre problematica deşeurilor şi despre colectarea selectivă.

Întâlnirea este găzduită de Sulfina Barbu, preşedintele Comisiei pentru Administraţie Publică, Amenajarea Teritoriului şi Echilibru Ecologic, începe la ora 11.45 la Palatul Parlamentului, Sala Spiru Haret şi durează 2 ore.

A doua parte a întâlnirii este dedicată dezbaterilor între cei prezenţi. Dacă vreţi să le spuneţi în mod direct aleşilor voştri ce părere aveţi despre colectarea selectivă, vă puteţi anunţa participarea pe adresa de e-mail miruna.ralea@maimultverde.ro (precizaţi numele complet, seria şi numărul Cărţii de Identitate). Veţi primi o confirmare până cel târziu mâine la prima oră.

:: evenimentul face parte din proiectul Viaţa după colectare, realizat de MaiMultVerde şi Coca-Cola HBC România în parteneriat cu EcoRom Ambalaje şi Neogen.

Tata-i numai-i una

Vlad Ioan BadicaMihai Bădică , tatăl lui Vlăduţ, cunoscut cândva blogosferei ca “băieţel Bădică”, a început în Caţavencu un foileton despre viaţa sa de părinte în concediu de paternitate:

Am avut nevoie de câteva luni de dureroase umilințe și de un traumatizant travaliu introspectiv, până să mă transform dintr-un bărbat serios într-o mamă sensibilă, dedicată 100% copilului.

Cu siguranță, nu am să uit prima zi de tată în care am rămas singur cu copilul. M-am trezit odihnit și mulțumit de ce visasem, cu un puternic sentiment de duminică și cu chef să citesc ceva la cafea. Nu mică mi-a fost uimirea când am descoperit că cel mic demontase, într-o liniște desăvârșită, jumătate din tastatura laptopului, după care dăduse cu cremă de ghete pe display. Nu încăpea îndoială asupra vinovatului, iar eu intrasem într-o stare vecină cu nebunia, mintea mea dorind pedepsirea imediată a copilului, dar și a mamei iresponsabile, care îl abandonase cu bona bărboasă și mahmură, care eram. Nu am apucat să deschid gura să-l cert, că mi-a tăiat-o prompt și s-a pus pe urlat.

Și așa, m-am trezit singur pentru următorul an din viața mea, în fața unui dictator în miniatură, blond și monstruos, care răcnea monosilabic la mine.

:: citiţi toată povestea pe catavencu.ro