Părintele non-conformismului este, după părerea mea, Diogene cinicul, filosoful grec care a trăit acum două mii de ani şi ceva în Atena. Locuia într-un butoi, cerşea, mânca din gunoaie şi îi scotea din minţi pe cei mai înţelepţi şi mai scorţoşi dintre atenieni.

O definiţie destul de faimoasă în epocă, atribuită lui Platon, spunea că omul este un animal biped fără pene. Diogene a jumulit într-o zi un cocoş şi, plimbându-se cu el, îl arăta curioşilor: “Iată omul lui Platon!”.

Tot el umbla prin Atena cu o lumânare aprinsă în plină zi şi, întrebat ce face, răspundea: “Caut un om!”. Altă dată, în vreme ce se masturba în piaţa publică, a fost auzit lamentându-se că nu-şi poate freca şi stomacul cu aceeaşi uşurinţă, pentru a-şi potoli foamea.

Cinismul este un curent care-i datorează numele. Atenienii care râdeau de el îl porecliseră “câinele” (“to kinein” în greceşte), iar Diogene şi-a asumat această poreclă cu încântare. La un banchet, cei prezenţi se amuzau aruncându-i oase, iar Diogene a intrat în joc, aşezându-se în patru labe. Totuşi, la plecare, s-a întors cu spatele la ei şi, ridicând piciorul, şi-a exprimat “cinic” părerea despre comeseni. Cu alt prilej, în vreme ce mânca resturi în piaţa publică, o mulţime gălăgioasă se adunase în jurul lui, strigându-i: “Câine! Câine!”. Diogene s-a oprit, i-a privit şi le-a spus:

“Voi sunteţi câinii, pentru că staţi şi lătraţi în vreme ce eu cinez.”

Pentru astfel de vorbe îndrăzneţe, locuitorii din Sinope, oraşul lui de baştină, îl exilaseră, dar atenienii erau ceva mai toleranţi şi păreau să priceapă că, în spatele non-conformismului coroziv al lui Diogene, se ascundea o inteligenţă rară. Unii ajunseseră chiar să-l îndrăgească şi-i luau apărarea atunci când mânca bătaie de la cei mai puţin deschişi la minte şi la suflet.

Alt non-conformist care mi-e în egală măsură de drag este Sfântul Simeon cel nebun întru Hristos. A trăit în Siria, în veacul al şaselea. S-a călugărit la treizeci de ani şi, după alţi treizeci petrecuţi în pustie, a revenit între oameni pentru a-şi împlini misiunea în cel mai ciudat mod cu putinţă: “Mă duc, a spus el, cu puterea lui Hristos, să râd de lume!”.