În anii fără soț, în țara mea se întâmplă trei minuni pe an: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul Internațional de Film “Transilvania” și Festivalul Internațional de Muzică “George Enescu” (care împlinește anul acesta 20 de ediții). Fiecare ar putea fi câte o culoare pe drapelul unei Românii mai bune și mai culte. Cei care le fac nu sunt nici sfinți, nici eroi. Sunt oameni care știu ce ocean de muncă separă visele de realitate. La fiecare sfârșit de Sibiu, de TIFF, de Enescu îmi vine să mă duc și să le strâng mâna.
Îmbrăcați în lumină
Cel mai bun spectacol văzut la Sibiu a fost, de departe, InTime al companiei lui Pál Frenák, al cărui titlu se poate citi atât “în timp”, cât și “intim” (pe franțuzește), așa cum a observat Pompilius Onofrei la conferința de presă de a doua zi.
Șapte tineri dansează preț de un ceas într-un decor care l-ar fi lăsat visător pe Macedonski. Deși trandafirii și canapeaua roșie invită la decadență, mișcările lor nu au nimic lasciv. Senzual este doar efectul vizual al trupurilor care se completează, se susțin, se oglindesc sau se înlănțuie într-o poezie erotică foarte rafinată. Jumătate din timp, tinerii sunt goi pe scenă fără ca asta să pară vulgar sau inutil. Costumele, și așa destul de sumare, cad cu ușurință la un timp și la o tensiune care nu par deloc căutate.
Teatru prin batistă
M-am gândit de câteva ori la savurosul text al lui Andrei Pleșu, Români în Japonia, în vreme ce urmăream la Sibiu spectacolul “Keisei Hangonko” (Iubita ieșită din fumul bețigașelor de ceară) în regia lui Masahiro Yasuda. Zice eseistul:
În Japonia însă alteritatea e radicală. Te miști în spațiul unei alte umanități, al unei lumi paralele. Nimic nu seamană cu ce știi. Nici măcar asemănătorul.
Nici Dumnezeu, nici stăpân
Ce întâmplare fericită ca, la numai două zile după seara petrecută la Cluj cu Radu Preda și amintirile sale despre Petre Țuțea, să-l pot asculta la Sibiu pe Gabriel Liiceanu vorbind despre “continentele insomniei” lui Emil Cioran.
Spun “întâmplare”, pentru că tema inițială a conferinței lui Liiceanu, “La ce bun să faci binele?” a fost schimbată în ultimul moment. Anul acesta este centenarul Cioran, așa că omagierea lui la Sibiu a fost mai mult decât nimerită.
Nu l-am citit pe moralist în liceu, când îl citeau (mult și prost) numeroși dintre prietenii și colegii mei. L-am descoperit după 18 ani și revin oricând cu plăcere la textele sfâșietor de frumoase ale acestui Iov contemporan, cum l-a numit foarte bine Gabriel Liiceanu. Cioran a fluierat în biserica tuturor comodităților noastre spirituale și a pus întrebări necesare despre libertate, luciditate și Dumnezeu.
El toro
Încerc să-l privesc fără sonor și mă gândesc că omul acesta ar fi putut fi constructor de poduri, patron de fabrică, poate chiar ministru al transporturilor. Are o cerbicie și un temperament de taur, cu care ar fi spulberat multe dintre piedicile pe care tranziția le-a pus în fața oamenilor puși pe treabă la noi în țară. Ce noroc că s-a făcut actor și că i-a venit ideea să construiască un festival de teatru.
Cine-aș fi dacă aș fi un personaj de teatru
Răspunsul cel mai simpatic la întrebarea “Cu ce personaj de teatru credeți că semăn cel mai tare” a fost… a fost…
Să vă spun mai întâi cine s-a calificat în finală. Rică Venturiano era răspunsul corect, dar l-am și jucat pe Rică acum câțiva ani, așa că era oarecum servit. Nu se pune. Tipătescu, “spilcuit, oportunist, carierist” mi-a plăcut. Și d. Lefter din “Două loturi” pentru că, deși n-aș juca în viața mea la jocuri de noroc, mă recunosc în personajul care-și pierde frecvent firea în fața unei realități mai mereu “viceversa”.
Ce personaj aș fi?
Pentru azi v-am pregătit o întrebare de o mie de puncte. Cu ce personaj de teatru vi se pare că semăn cel mai tare? Hai, s-auzim! Turnați aici!
Cel mai simpatic răspuns primește câte un exemplar din Vasile Alecsandri – Teatru și I. L. Caragiale – Teatru și un DVD cu ‘O scrisoare pierdută‘, versiunea antologică în care joacă Radu Beligan şi Birlic.
Premiile sunt oferite de Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu şi Jurnalul Naţional. Câștigătorul va fi ales la noapte.
Ce-aș merge să văd la Sibiu
La început de iunie trag o fugă la Sibiu, unde are loc, între 27 mai și 5 iunie, Festivalul Internațional de Teatru. N-am să reușesc să stau și să văd atât cât mi-am planificat inițial, dar iată cum arăta acum câteva zile selecția mea. N-o luați ca pe o recomandare avizată (nu este), ci mai mult ca pe o invitație de a răsfoi programul de anul acesta. Veți găsi în el tratamente excelente pentru minte și terapii eficiente pentru suflet.
Oraşul domnului Vişniec
Chiar înaintea plecării de la Sibiu la Cluj, am văzut un spectacol vrăjit, Oraşul cu …
Vacanţă pentru minte şi suflet
M-am întors dintr-un concediu cultural pe care mi-l promit de ceva vreme, dar pe care …